29 Septembrie 20

În 16 august s-a deschis Centrul de consiliere și informare „Sfânta Împărăteasă Elena” din București.

În 16 august s-a deschis Centrul de consiliere și informare „Sfânta Împărăteasă Elena” din București. Patriarhul Daniel a donat o icoană și 30.000 RON

Duminică, 16 august 2020, au avut loc sfințirea și deschiderea Centrului de consiliere și informare „Sfânta Împărăteasă Elena” din București. Acest eveniment a fost posibil datorită celor 300 de români din țară și din străinătate, care au donat 100.000 RON în perioada 8 iunie-16 iulie, în cadrul campaniei „Redăm speranță pentru amândoi”, pentru deschiderea și funcționarea Centrului până la 31 octombrie 2020.


O donație de suflet, dar și cea mai importantă financiar, a fost cea oferită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Părintele Patriarh a dăruit o icoană cu Sfinții Împărați Constantin și Elena și 30.000 RON, adică aproximativ o treime din întreaga sumă pentru care s-a desfășurat campania.

Slujba de sfințire a fost oficiată de Părintele Ciprian Ioniță, Consilier patriarhal, coordonator al Sectorului Social-filantropic al Patriarhiei Române, care a transmis felicitări și încurajări celor care s-au implicat în deschiderea Centrului.

În cadrul festivității de deschidere, Alexandra Nadane, director executiv în cadrul Asociației pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei a mulțumit tuturor donatorilor și tuturor celor care au ajutat la deschiderea centrului, cu munca voluntară. De asemenea, a mulțumit Preafericitului Părinte Daniel pentru sprijinul spiritual și material oferit, spunând că este „un adevărat părinte al copiilor născuți și nenăscuți”: „Aș vrea să spun că nu îi mulțumim doar «de protocol», ci din inimă și spun și aceasta, pentru că darul Preafericirii Sale acoperă în jur de o treime din suma solicitată – este cel mai mare – acesta e adevărul, pe acesta îl spunem.” Discursul integral al Alexandrei Nadane poate fi citit aici: Discursul Alexandrei Nadane la deschiderea Centrului de consiliere și informare „Sfânta Împărăteasă Elena”

La eveniment au participat lucrătorii din cadrul Centrului și câteva persoane care au sprijinit campania de strângere de fonduri „Redăm speranța pentru amândoi”. În încheiere, Veronica Iani a lansat „Curajul”, prima carte din colecția „Cele 12 chei”.

Începând din 17 august, până în 17 septembrie se desfășoară proiectul Zilele Porților deschise la Centrul de consiliere și informare „Sfânta Împărăteasă Elena”. În cadrul acestui eveniment, oricine dorește să viziteze Centrul va beneficia de un tur ghidat, de o prezentare a activității și de posibilitatea de a vorbi cu cei care lucrează în sprijinirea femeilor în criză de sarcină în cadrul Centrului.

Centrul este situat în Bd. Basarabia nr. 28 A, Sector 2, București și oferă sprijin femeilor în criză de sarcină prin servicii gratuite de consiliere, asistență socială, orientare profesională, coaching, sesiuni de formare pentru alăptare, pregătire pentru naștere, creșterea și îngrijirea copilului, precum și sprijin material de urgență.

În acest moment sunt disponibile următoarele date de contact: https://www.facebook.com/centrulsfantaelena/, contact@centrulsfantaelena.ro, 0751.859.467. Începând cu 25 august, femeile în criză de sarcină pot solicita sprijinul Centrului la numărul de telefon gratuit 0800.070.013.
 
Sursă: Centrul de consiliere și informare „Sfânta Împărăteasă Elena” / Foto: Cătălin Apostol, Alexandra Mihailciuc
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe