05 August 20

Iertarea meritată ...

   Doi tineri care trăiau împreună au venit la biserica părintelui Constantin. Au fost foarte impresionaţi de întâlnirea cu părintele şi după slujbă s-au spovedit. Vroiau să se căsătorească după terminarea facultăţii. S-au hotărât să nu mai păcătuiască. Cu o lună înainte de examenele de licenţă, Eliza s-a dus la o petrecere dată de sora sa, care se măritase cu un arab. Daniel era acasă, la părinţi.
   La petrecere, un alt arab, cel mai bun prieten al cumnatului Elizei, s-a îndrăgostit de ea şi, din vorbă în vorbă, a convins-o să bea cu el nişte tărie. Prinsă în joc, fata a cerut din ce în ce mai multă băutură şi, în cele din urmă, a picat în braţele arabului. Ba chiar a păcătuit cu el după plecarea musafirilor. Sora ei nu părea mirată de aceasta.
   Când l-a revăzut pe Daniel, pe Eliza au năpădit-o lacrimile:
   - Totul s-a terminat. Nu mai are rost să fim prieteni. Duminică dimineaţă m-am culcat cu Ahmed, cel mai bun prieten al cumnatului meu. Nu ştiu dacă m-ai putea ierta, şi nici nu mai are rost să mă ierţi. Între noi s-a terminat totul.
   După trei zile, Eliza a primit un telefon:
   - Crezi că există pocăinţă?
   - Da, există.
   - Atunci hai la părintele Constantin. Ţie o să-ţi dea un canon, iar mie o să-mi spună ce rugăciuni să fac pentru tine.
   Eliza s-a spovedit şi, cu dragostea lui Daniel şi cu sfaturile părintelui, sufletul ei sa curăţat de păcat.
   S-au căsătorit, aşa cum plănuiseră. Eliza era o soţie minunată. Daniel nu a regretat niciodată că a iertat-o pentru greşeala făcută.
 
   
   Doi fraţi erau la chilii şi cel care era cel mai bătrân îl ruga pe cel mai tânăr, zicând: „Să petrecem împreună, frate”. Iar el zicea: „Eu sunt păcătos şi nu pot să petrec împreună cu tine, avvo”. Acela îl ruga pe dânsul, zicând: „Cu adevărat putem”. Şi era bătrânul curat şi nu voia să audă că fratele are gânduri de curvie. Deci i-a zis fratele: „Lasă-mă o săptămână şi iarăşi vom vorbi!”. Şi după o săptămână, vrând cel mai tânăr să-l încerce, i-a zis: „În mare ispită am căzut, avvo, săptămâna aceasta, că, ducându-mă în sat pentru o trebuinţă, am căzut cu o femeie”. Zis-a lui bătrânul: „Este pocăinţă?”. Răspuns-a fratele: „Este, cu adevărat”. Zis-a bătrânul: „Eu port jumătate din păcat şi tu cealaltă jumătate”. Atunci i-a zis lui fratele: „Acum putem să fim împreună”. Şi au petrecut împreună până la sfârşitul lor.
 
Extras din: Danion Vasile - PATERICUL MIRENILOR - PILDE PENTRU SECOLUL XXI - Editat de Editura Egumenița Galați 2004 / foto credit: Doxologia.ro
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe