22 Octombrie 20

Ierarhul și statul

   Pentru mulți așa numiți progreșiști, Sfântul Ierarh Spiridon ar fi fost un episcop ideal. Cât de mult s-ar fi bucurat să vadă un episcop păstor de capre, cu mitră din bețe de finic, toiag din pal și o sticluță de tablă la gât, unde avea ulei sfințit. Ar fi fost în extaz.Visul oricărui așa zis modernist. Dar oare, ce ar fi spus mass-media despre bărbăția cu care judeca și de implicarea, în mod indirect, în „treburile” statului?

   Sfântul Spiridon a trăit atât pe timpul împăratului Constantin cel Mare, cât și pe timpul lui Constanțiu. Ambii au avut șansa de a-l cunoaște pe părintele Spiridon, însă ceea ce o sa vă prezint este legat despre cum l-a cunoscut Constanțiu pe Sfânt.

   Se spune că pe când era Constanțiu împărat cu scaunul în Antiohia, i s-a provocat o migrenă puternică, atât de puternică încât nu își mai putea reveni. Până la urmă și conducătorii sunt oameni, nu? Acestui împărat i s-a arătat în vis un loc un grup de episcopi, dar în centrul lor, fiind doi care ieșeau în evidență, fiind cei care îl vor vindeca de durere. Buimuc din somn, a eliberat imediat un decret prin care toți episcopii din zonă să ajungă la curtea imperială. Astfel, și episcopul Spiridon a făcut ascultate de ordin, ajungând din Cipru în Antiohia.

   Degeaba încercau sfinții părinți să îl vindece pe împărat. Nu reușeau. Nu că ei ar fi fost vinovați, ci iconomia trebuia să se întâmple avându-l protagonist pe Sfântul Spiridon.
 

   A ajuns și Sfântul la poarta palatul împreună cu ucenicul său Trifilie. Îmbrăcați amândoi în haine simple, au încercat să intre în palat, însă unul dintre gardieni, crezând că sunt cerșetori, l-a lovit cu palma peste chip pe Sfânt. Părintele nu a reacționat, ci a întors și cealaltă parte, așa cum scrie în Carte. Ce bulversat era gardianul... el era pregătit să îl pună la pământ pe acel nemernic cerșetor care spurca supremația statului, iar el îi întoarce și celălalt obraz. Oare ce era în mintea soldatului atunci?

   Până la urmă au intra în palatul regal. Un palat bizantin, un palat care trebuia să concureze cu cel de la Roma. Trifilie, ucenicul său, a rămas înmărmurit de cele văzute. Era tânăr, își dorea și el bogăție. Toți trecem prin asta. Însă, Sfântul Spiridon nu a rămas uimit. El văzuse Împărăția veșnică, de ce să rămână uimit despre un loc care acum, în vremea noastră, este borbardat și practic nu mai există?

   Sfântul ajunsese în fața împăratului. Un împărat îmbrăcat în porfiră, stând pe un tron înalt, în stare să uimească mintea oamenilor slabi, un împărat înconjurat de slujitori care stăteau aplecați pentru a-și sluji stăpânul. Dar, cu toate bunătățile pe care le avea, era un stăpân bolnav.

   Sfântul îl întreabă ca un părinte bun pe ucenicul său care este împăratul. Uimit de întrebare, arată cu toată puterea spre cel de pe tron. Dar dreptul, care de râs îi păreau lucrurile, a zis în auzul tuturor:

   „Văd doar un om, pe cel pe care îl numești împărat, neavând nimic mai mult decât cele din ținutul oamenilor. E doar un om”.

   Aceste vorbe a uimit sala întreagă. Un gest de nesupunere. Un gest care a lovit în cultul împăratului. Oare ce ar fi scris mass media dacă ar fi existat acum 1700 de ani? Câte știri ar fi scris ziarul Adevărul? Să spui asemenea cuvinte Împăratului Imperiului Bizantin este ca și cum ți-ai scrie singur sentința la moarte. Dar cum să le fie frică de moarte celor pentru care moartea nu există?

   Împăratul, îndată ce l-a văzut, l-a recunoscut ca cel din vis, astfel durerea pe loc i-a trecut, de parcă nici nu ar fi existat.
   Ridicat de pe tron sănătos se îndreaptă spre bătrânul Spiridon, aplecându-și smerit capul. Împatul bizanțului și-a aplecat capul imperial în fața unui bătrân păstor. Ce știre de senzație ar fi ieșit, păcat că nu exista atunci presa. Sfântul, cu un calm dumnezeiesc, îl roagă părintește pe Constanțiu:

   „Iată, ceea ce ai cerut ai primit, dar și tu, la rândul tău, voiește a da tuturor celor ce o cer izbăvirea. Dă tuturor haine și pâine.”

   Și așa a împlint. Împăratul a împlinit ordinele, ca un slujitor vrednic, unui cioban. Toate aceste acțiuni desfășurate în câteva secunde ar fi oferit un adevărat Breaking News.

   Doar să ne imaginăm ce s-ar fi întâmplat dacă această scenă s-ar fi petrecut acum. Ce scandal ar fi ieșit. Camere peste tot, inteviuri, scenarii, reconstituiri. Șeful statului ascultă de un popă care, mai presus de toate, își jignește conducătorul. Câtă înjoșire. Chiar dacă era, fizic, ierarhul perfect pentru ei, sfântul nu ar mai fi fost iubit cu siguranță. E mai dureros să ai un „popă” înțelept, chiar și cu toate „caractersticile fizice” perfecte. Vedem asta și în zilele noastre.

   Însă, slavă Domnului că presa nu era exista pe atunci.
 
de Grigorie Pijin, Facebook
Taguri: și, Ierarhul, statul
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe