21 Aprilie 21

„HomoSims! - Joc catalogat pentru copii cu vârsta de peste 12 ani. Dar probabil că nu deranjează pe nimeni.”

   Cred că cine face parte din generația mea sau din apropiere își aduce aminte de jocul Sims. Jocul Sims era și încă mai este un joc în care îți creezi personajul, îți construiești casa cum vrei, îți faci o carieră. Cândva era un joc captivant dar într-un final nu aveai vreun final. Unde a ajuns acest joc în vremea de astăzi? A ajuns în acest punct în care oamenii bolnavi adaugă aceste concepte bolnave ale homosexualității. Băi frate, fără nici o supărare dar trebuie să fii bolnav rău de tot să bagi așa ceva în mintea copiilor. Pai atunci hai să mă aștept că de acum în cinci ani o să văd un joc pentru telefon sau PC în care jucătorul își alege poziția sexuală, locația, partenerul și vârsta că și așa alte minții bolnave trec și prin pedofilie. Am ajuns să trăim într-o lume plină de mizerii, obsedată de sex, violuri și tot ce ține de intimitate. Înainte obsedații ăștia erau ținuți în spitale de nebuni, închiși în case, sub observație sau tratament. Acum s-au emancipat și au devenit directori de proiecte, manageri de marketing și cine știe ce alte funcții de conducere. Dar băi nene, dacă ai o problemă, ține-o la tine în lenjeria ta intimă acolo că nu interesează pe nimeni. Chiar trebuie să dai dovadă de nesimțire dacă tu cu mintea ta bolnavă adăugi așa ceva în jocuri și intervii în inocența unui copil. Părinți, aveți grijă ce jocuri instalați pe telefoane și tablete. Eu unul v-aș adresa o întrebare: dacă copilul dumneavoastră se joacă și vine cu telefonul la dumneavoastră având a doua imagine pe ecran, ce i-ați spune? Ce poți să îi spui copilului? Hai că poate mai prinde și la televizor un sărut dintre o femeie și un bărbat dar ce vă faceți când vede doi bărbați că se sărută? Și știți ce este mai grav? În timp ce noi ne luptăm cu acest virus, cu această pandemie, iubitorii de gay, lesbie și ce o mai fi, își fac de cap nestingheriți. Lupta cu virusul o ducem doar noi oameni buni, noi aceștia de jos. Eu, dumneavoastră, cunoștințele mele, cunoștințele dumneavoastră, colegii mei, colegii dumneavoastră, rudele mele, rudele dumneavoastră și atât. Doar noi purtăm mască pe stradă, în transportul în comun, la locul de muncă etc. Doar noi păstrăm distanța fizică față de persoanele dragi. Cei de sus nu fac asta. În birourile lor alea luxoase nu se poartă mască, se bea alcool. Ei merg acasă în mașini puse la dispoziție și bineînțeles, nu poartă masca în mașina chiar dacă este mașina de serviciu. Până la urmă cine să îi oprească când ei merg și cu coloană oficială. Deci în timp ce noi ne luptăm cu teatrul ăsta ieftin care ține mai bine de un an, mințile bolnave induc aceste nebunii în școli, jocuri, cărți, manuale etc. Mai urmează să le văd și în cărțile de colorat. Cert este că singurii părinți revoltați față de educația sexuală în școli sunt părinții care frecventează biserica dar din păcate nici aceștia nu au un sprijin real. Poate am văzut și câțiva părinți care au spus nu educației sexuale în școli și aceștia nu prea merg la biserică dar într-un număr foarte mic. Dar educația sexuală în școli încă nu s-a implementat în multe țări iar acest lucru îi ține pe loc pe acești iubitori lgbtqwyxz. Așa că au trecut la jocuri. Ce îi atrage pe copii? Jucăriile și jocurile. Mai ales că cea mai mare atracție este telefonul pentru copil. Atâta vreme cât le vom permite acestor bolnavi așa ceva, vom avea mult de suferit. Da, poate că ar trebui să avansăm dar cu mintea. Omul a avansat cu tehnologia și și-a lăsat mintea și inteligența în urmă. Demult am spus că va veni vremea când voi renunța la smartphone și vremea asta este din ce în ce mai aproape. Da, voi renunța la Facebook, Messenger, WhatsApp și vreau să revin la acea vreme în care răspundeam e-mailurilor când ajungeam acasă sau dădeam SMS cu informații scurte și clare. Dacă este un mod de a-i taxa pe acești malefici, acela este să tai din rădăcină mizeriile astea. Este bine să facem pași înainte dar mai bine este câteodată să facem și câțiva pași înapoi. Știu că poate pentru unii aceste decizii ale mele par demne de evul mediu dar mă prefer în evul mediu acela dar aș sta mai liniștit, mai sigur și nu aș mai sta cu GPS-ul după mine care îmi învață traseul, obiceiurile și viața ca apoi să mă copieze. Este de ajuns să intri într-un magazin ca GPS-ul și alte aplicații să facă algoritmi între locațiile tale și timpul petrecut astfel încât să îți ofere reclame din locațiile preferate. Zilele trecute am stat în stația de mașină de la Titan iar acolo este simigeria Luca. M-am uitat pe hartă pentru că trebuia să găsesc o adresă. Am stat la coadă să plătesc impozitul și să rezolv anumite situații iar în acest timp de două ore mi-au apărut reclame pe Facebook și Navigator de la..... Luca, bineînțeles. Trecând peste acest aspect, totuși ar trebui să rezolvăm problema aceasta a adevăratului virus : obsesia sexuală. Pentru asta nu există nici tratament și nici vaccin. Lăsați pandemia deoparte și deschideți ochii. Și din păcate acesta este doar începutul. Să vedeți ce va urma după ce bolnavii ăștia își vor lua fondurile de la Biden. Să vedeți atunci campanii și reclame agresive din punct de vedere psihic. Oare ce va urma?
 
Text: Jurnalistul Cornelius Florin / sursă foto captură: Facebook.com
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe