03 Octombrie 22

FURTUNA ÎN PICURII DE ROUĂ

    Nu ştiu, Văzut-aţi aceste frumuseţi simple ale dimineţilor? Oglindesc soarele, îi răsfrâng razele, oglindesc pământul şi-i atârnă deasupra ca nişte mărgeluşe sclipitoare, în arcul unui vârf de iarbă. Kneipp, un preot bun, mai mult medic balneolog şi bucătar milostiv al necăjiţilor, nu găsea alt tratament al epilepsiei, decât umblarea cu picioarele desculţe câteva minute prin iarbă, ca bolnavul să-şi reînvioreze nervii, scuturând la pământ şi luând în picioare aceste buburuze de soare.
    Nu asta e furtuna; asemăn numai conştiinţa cu picurii de rouă. Căci de fapt, în sfera conştiinţei se răsfrâng şi se frâng, se tulbură şi se ciocnesc scânteieri de soare, cu fioroase luciri de păcură.
    Situaţia, isprăvile şi tendinţele ce le avem, toate se răsfrâng, se rezumă şi se înscriu în structura noastră genetică, dar şi în sfera conştiinţei. Aci, în conştiinţă, se răsfrâng isprăvile pământului, şi, peste ele, în aceeaşi sferă, tot atunci, sau mai târziu, luminează seninul cerului, sau fulgerele dreptăţii divine.
    în iconomia organică, genezele recesive, deşi latente, sunt ca şi inexistente, dacă sunt dublate de perechea genezelor dominante. Nu tot aşa e cazul şi în ce priveşte sfera conştiinţei.
    Iarăşi o mică asemănare: de când undele hertziene ale posturilor de radio-difuziune circulă în jurul nostru, ne străbat fără să prindem nimic, oriunde ne-am afla, veştile şi poveştile din lumea întreagă. Le prind însă aparatele de recepţie, care le transformă pe înţelesul nostru. Cam aşa ceva se întâmplă şi cu energia germenilor infirmi ai structurii noastre genetice: organismul nu înregistrează această energie, dar o înregistrează sfera conştiinţei, şi ne-o tălmăceşte printr-un conflict străfund în temelia noastră. Ceea ce încercăm aci, e o scufundare în străfunduri, o experienţă existenţială.

Extras din: CĂRAREA ÎMPĂRĂŢIEI
Tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Dr. TIMOTEI SEVICIU Episcopul Aradului şi Hunedoarei / Ediţie îngrijită de: Preot Prof. SIMION TODORAN si Monahia ZAMFIRA CONSTANTINESCU / Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului 1995

Căutări recente:

Map of Goa Progressive Music (18.03.11) 1996-2007 инструкция по эксплуатации ноутбук es ari anjelina jolis surati AV-Comparatives The Seamstress (2009) Online Fourplay unblock Երգեր Seabiscuit Заправка картриджей hp в Санкт-Пете производственная инструкция мойщика 133BPM Records собейт Pick Up Records/Lizard Яблонского Caro Ornamental Ведьмаку Win32 API CODEX descarca The River Why (2010) http://www.allshares.ge/download.ph артифлекс хондро инструкция свет 295 серия Bitt Sensation NuZone Gears DRAGOSTE LA PRIMA VEDERE EPISODUL 2 Чаки: Bài 19 : Tiếng Nhật Thông Dụng skelbimai IL TEMPO SE NE VA online power point servisi Best golden AWP для css ne IF FRENCH FRIES WERE FAT FREE латвийцев BELOW YOUR MEANS Naija Купить обои 5775-01 Купить обои 5652-25 Dumnezeu si хроническая глаукома lui mai cel sunt CE am care Cum din este Cea nu sau cu mare despre viața cei copii ai bine aL are toate unde Hristos Iisus SE ar cine Lumea 10 au domnului Dacă Prin Ioan te le mult face spre in IPs Calistrat De la Când VA sa ... pe Un
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
Citate Ortodoxe