24 Septembrie 20

Frica de viitor…

Mie îmi este teamă că, dacă voi duce o viaţă creştină, atunci soţia mea se va sătura de atâtea posturi şi mă va părăsi. Nu este o contradicţie între Biserică şi viaţa sexuală în familie?
 
   Această întrebare frământă mulţi tineri. Este foarte importantă şi îmi doresc să scriu o carte întreagă cu tema „Familia şi viaţa sexuală”, în care voi răspunde pe larg la întrebarea ta. Întrucât însă tu ai nevoie de un răspuns imediat, îţi voi scrie şi acum câteva cuvinte.
   Dar mai întâi te-aş întreba ceva. De unde sunt cuvintele următoare: „Cât de frumoasă eşti şi atrăgătoare, prin drăgălăşia ta, iubito! Ca finicul eşti de zveltă şi sânii tăi par struguri atârnaţi în vie. În finic eu m-aş sui - ziceam eu - şi de-ale lui crengi m-aş apuca, sânii tăi mi-ar fi drept struguri, suflul gurii tale ca mirosul de mere. Sărutarea ta mai dulce-ar fi ca vinul, ce-ar curge din belşug spre-al tău iubit, ale lui buze-nflăcărate potolind”?
   Eu însumi, deşi le-am citit cu ani în urmă, nu mi-am dat seama că sunt din Sfânta Scriptură. Poate că unii cititori vor avea un şoc aflând asta. Ce treabă are credinţa creştină cu sânii ca strugurii, sau cu sărutarea care curge din belşug?
   E vorba de un paragraf din „Cântarea cântărilor”, capitolul 7, versetele 6-9. Mă gândesc că acum ar putea începe un dialog cu un cititor mai cultivat, care strâmbă din nas văzând textul citat de mine:
   - Vai, dar „Cântarea cântărilor” nu trebuie înţeleasă în mod profan. Sfântul Grigorie de Nyssa spune că această carte a Vechiului Testament nu trebuie înţeleasă în sens profan…
   - Am citit şi eu ce a scris Sfântul Grigorie…
   - Cu atât mai grav, atunci greşeşti în cunoştinţă de cauză.
   - Nici gând. Hai să vedem ce zice sfântul, bine?
   - Spune.
   - Sfântul zice că în iubirea aceasta dintre un bărbat şi o femeie trebuie să vedem chipul iubirii adevărate dintre Dumnezeu şi om. Că dacă înţelegem strict literal, greşim.
   - Dă-ţi seama că nu ar mai fi avut ce căuta această carte în Biblie dacă era doar o romantică introducere la un manual al vieţii intime în cuplu…
   - Dar eu încă nu am spus nimic. Doar am reprodus un citat…
   - Dar de ce îl înţelegi după mintea ta şi nu vezi în el sensurile desluşite de Sfinţii Părinţi?
   - Nu mi-aş permite să ofer o altă tâlcuire decât cea tradiţională… Vreau doar să observ altceva. Uite, facem o comparaţie. Eu te întreb: crezi că poate fi comparată iubirea dintre Dumnezeu şi om cu o crimă, sau cu un avort?
   - Cum să compari ceva sfânt cu ceva atât de murdar? Normal că nu se poate face o astfel de comparaţie.
   - De ce?
   - Pentru că, dacă ai vrea să compari ceva frumos făcând referire la ceva urât, nu s-ar înţelege nimic. Pentru că binele se află în contradicţie totală cu răul, aşa cum frumosul se opune urâtului...
   - Mulţumesc, atât vroiam să îmi spui…
   - A, cred că înţeleg acum. Dacă unirea trupească dintre soţ şi soţie ar fi fost ceva murdar, atunci nu ar mai fi putut fi folosită ca simbol al unirii dintre Dumnezeu şi om.
   - Exact, nici nu vreau să spun mai mult. De fapt, dacă pentru cei sporiţi în viaţa duhovnicească această carte biblică are învăţături foarte înalte, pe care ceilalţi nu le pot înţelege, totuşi şi ei se pot folosi măcar de această idee: că dragostea curată dintre bărbat şi femeie poate oglindi dragostea dintre Dumnezeu şi om. Mulţi cunosc doar faţa pervertită a iubirii trupeşti, unii chiar în familiile aşa-zis creştine şi pentru ei unirea trupească este doar un mijloc de satisfacere a poftelor trupeşti, nu o dăruire, nu o manifestare a dragostei.
   Discuţia imaginară se încheie aici, ca să revin la întrebarea ta. Nu este o contradicţie între viaţa sexuală în familie şi Biserică?
   Sfinţii Părinţi i-au anatemizat pe ereticii care se scârbeau de viaţa de familie din cauza „vieţii intime”1. Dacă „viaţa intimă” ar fi fost ceva spurcat, Biserica nu putea binecuvânta familia. Sfântul Apostol Pavel zice clar: Cinstită să fie nunta întru toate şi patul nespurcat. Iar pe desfrânaţi îi va judeca Dumnezeu (Evrei 13, 8). Nu zice „cinstită nunta întru toate, numai unirea trupească – şi implicit facerea de prunci – să fie spurcată…”
   Acum nu încerc să schiţez o nouă teologie a sfinţirii prin sex, departe de mine gândul acesta, dar vreau să subliniez faptul că familia creştină este cinstită „întru toate”. Şi desfrânaţii pe care îi va judeca Dumnezeu nu sunt numai cei care trăiesc necununaţi, ci şi soţii care, prin perversiunile pe care le fac cu conştiinţa „împăcată”, întinează patul care fusese binecuvântat de Dumnezeu…
   Recunosc însă faptul că nici mie nu îmi place faptul că avem multe texte în care se tot combat perversiunile şi în care sunt mustraţi cei care preadesfrânează2, dar nu avem aproape deloc texte în care se vorbeşte despre cum ar trebui să fie unirea trupească a soţilor. Poate că în vechime, când creştinii duceau o viaţă mai curată, nici nu era nevoie de prea multe sfaturi, dar astăzi, când mass-media intoxică lumea cu chipuri pervertite ale dragostei, soţii au nevoie de aşa ceva. Asta este concluzia la care am ajuns după mai multe discuţii cu alţi creştini căsătoriţi sau cu tineri care vor să se căsătorească.
   Oricum, fii convins că secretul unei vieţi sexuale împlinite în familie nu îl poţi găsi prin diferitele reviste care promovează noi şi noi „poziţii”… Dacă există un secret – şi spun asta după ce am aflat şi părerile altora – este că dragostea trupească trebuie să fie un mod de manifestare a dragostei sufleteşti… Aşa cum mama îşi mângâie copilul pe obraz – şi nu i se pare anormal să îşi manifeste dragostea cu ajutorul trupului –, tot la fel de natural ar trebui să se poarte şi soţii în momentele „respective”. Şi, dacă o faci ca să îţi exprimi dragostea, dacă o faci ca să îl bucuri pe celălalt, totul este bine. În timp ce dacă o faci pentru a-ţi satisface pofta, dacă o faci gândindu-te mai întâi la tine şi abia apoi la celălalt, dacă până şi prin asta îţi exprimi de fapt egoismul, nu e de mirare că relaţia se degradează. Deci, nu te teme, dacă dragostea voastră va fi curată, atunci şi trupurile voastre vor şti să se exprime. Vor şti să rostească declaraţiile lor de dragoste…
   În ce priveşte temerea că soţia te va părăsi din cauza posturilor, am să îţi spun doar două lucruri: dacă îţi vei lua o soţie cu puţină credinţă, care merge la biserică numai formal – sau care nu merge deloc –, şi acea soţie va fi o femeie foarte legată de lumea asta (adică de bani, de averi, de case, de modă etc.), te va părăsi şi dacă ai călca pentru ea fiecare post. Pentru simplul fapt că nu ar înţelege viaţa ta creştină şi renunţările tale ar fi pentru ea nenumărate motive de scandal. Pentru că în viaţa de zi cu zi tu ai alege în funcţie de credinţa în Hristos, pe când ea ar alege după cum îi place ei, fără să ţină seama de nimeni altcineva. Deci, motivul de divorţ nu ar fi posturile tale, chiar dacă există soţii necredincioase şi soţi necredincioşi care invocă asta, ci faptul că şi în această problemă s-ar oglindi diferenţa dintre modul în care înţelegeţi viaţa. Îmi dau seama că poate aici ar fi cea mai mare tensiune, totuşi, şi că soţia ţi-ar spune că ar trece peste toate celelalte „ciudăţenii” ale tale dacă ai renunţa la posturi. Poate că ai citit şi tu că în astfel de situaţii duhovnicul ar fi îngăduitor cu tine, numai să nu ajungeţi la divorţ. Dar, decât să ajungi la astfel de pogorăminte, cască ochii bine şi vezi cum e fata cu care vrei să te însori…
   Cât priveşte faptul că doi tineri căsătoriţi (sau doi soţi care au stat ani de zile departe de biserică) vor să pună început bun mântuirii şi sunt gata să facă ce le cere Dumnezeu prin Biserică şi Biserica prin preot, am de făcut doar două observaţii3: prima este că prea mult sau prea puţin „sex” poate distruge relaţia. Prea mult strică pentru că se pune accentul pe trup şi se trece cu vederea viaţa duhovnicească. Prea puţin strică4 pentru că şi dragostea trupească e binecuvântată de Dumnezeu şi, dacă e evitată din motive părut duhovniceşti („gata, bărbate, de mâine nu te mai apropii de mine până la sfârşitul vieţii, că eu vreau să mă lupt cu patimile”), relaţia dintre soţi se destramă încetul cu încetul. Şi moare, chiar dacă nu se ajunge la divorţ… Deci, ambele extreme tot rău sfârşesc…
   A doua observaţie pe care vreau să o fac se apropie şi mai direct de întrebarea ta. Cum să ajungă amândoi soţii – în care zvâcneşte tinereţea – să ţină posturile rânduite de Biserică? Şi când pot face dragoste? Numai marţea şi joia? Un coleg de-al meu de facultate l-a întrebat cu ani în urmă pe părintele Arsenie Papacioc acelaşi lucru. Şi răspunsul a fost: „Marţea şi joia şi dacă e putere şi mai des…”
   Un răspuns care i-ar tulbura pe creştinii rigorişti… Mai ales că „putere” e la majoritatea tinerilor proaspăt căsătoriţi6. Ştiu, unii preoţi – şi în special cei de la mănăstiri – spun că miercuri nu trebuie pentru că a fost vândut Hristos, vineri pentru că a fost răstignit, sâmbăta pentru că e înainte de Liturghie, duminica pentru că e o zi a Învierii, luni pentru că e ziua de după Liturghie etc.
   Nu îmi permit să contrazic o astfel de părere, ci voi da însă un citat dintr-un mare sfânt al Bisericii, Sfântul Anastasie Sinaitul: „Oare i se cere creştinului, în ziua în care trebuie să se împărtăşească, să se păzească de femeia sa şi să nu se atingă de ea? Când a trebuit David şi cei dimpreună cu el să mănânce din pâinile punerii înainte, care erau preînchipuirea Trupului lui Hristos, atunci Arhiereul Aviadar l-a întrebat de îndată dacă sunt curaţi de atingerea femeii. Şi, când a cunoscut că da, abia atunci le-a dat lor pâinile. Totuşi, în cazul nostru, de vreme ce am ajuns într-o stare atât de nenorocită, dacă cineva a venit de pe drum sau dintr-o călătorie îndepărtată, şi poate dintr-o pricină scuzabilă se va împreuna cu femeia, va fi vrednic [să se împărtăşească], de vreme ce se osândeşte pe sine pentru faptă şi încearcă să se îndrepteze pe sine în celelalte”8. (Din păcate, din ce în ce mai mulţi oameni transformă astăzi pogorămintele, „excepţiile” Bisericii, în obişnuinţe… Iată de ce nu le stă oamenilor în putere să decidă când trebuie să facă un pogorământ – fie că e vorba de post sau altceva –, ci trebuie să îşi întrebe duhovnicul…).
   Soţii care citesc cu atenţie aceste rânduri vor afla în ele răspunsul la multe din întrebările lor… Da. Biserica îi îndeamnă pe soţi să ducă o viaţă cumpătată, o viaţă în care înfrânarea are un rol foarte important… Dar Biserica, înţelegând cât de delicată este problema iubirii dintre soţi, face uneori şi pogorăminte…
   (Trebuie să precizez că în vremea în care a trăit Cuviosul Anastasie oamenii se împărtăşeau mult mai des decât astăzi… E lesne de înţeles că dacă oamenii se împărtăşesc foarte rar e normal să se înfrâneze înainte câteva zile… Dar ar trebui să fie la fel de lesne de înţeles că excepţia la care făcea referire Cuviosul era o dovadă că Biserica înţelegea familia ca un spaţiu al dragostei, un spaţiu în care înfrânarea poate fi lipsită de roade dacă are ca preţ anihilarea libertăţii unuia dintre soţi…)
   În momentul în care preoţii ar pune un jug prea greu pe gâtul tinerilor căsătoriţi, aceştia ori s-ar rupe de Biserică, ori ar rămâne în Biserică sufocându-şi dragostea. În familie trebuie ca fiecare să ţină seama de celălalt (cel mai înfrânat să nu îl inhibe pe cel care se înfrânează mai greu, iar acesta să ia exemplu de nevoinţă de la celălalt…).
   Când amândoi soţii au credinţă în Dumnezeu, ajung încet-încet să ţină şi posturile rânduite de Biserică, înţelegând cât de mare este rolul acestora în viaţa creştină.
   Fiind la rândul meu soţ, mărturisesc că îmi dau seama cât de mult contează înfrânarea… În sprijinul acestei idei pot aduce chiar şi un argument neduhovnicesc… Dacă mănânci în fiecare zi îngheţată, ajungi să te saturi şi până la urmă nu mai vrei deloc… Tot aşa e şi cu unirea trupească. Dacă nu ţii cont de nici un post, ajungi să te saturi. Şi atunci ori alungi plictiseala prin perversiuni, ori cauţi altă parteneră…     E adevărat, au fost şi posturi pe care le-am ţinut greu, iar altele pe care nu am reuşit să le ţin cum trebuie. Deci nu vorbesc ca un erou… Cu toate acestea, spun foarte convins că posturile au un rol binefăcător în viaţa familiei (asta, evident, când sunt ţinute cu acordul ambilor soţi, că altfel ies scântei care pot aprinde focul divorţului…).
   Deci, dacă îţi vei lua o soţie credincioasă, veţi înţelege singuri că postul nu ucide dragostea, ci o înteţeşte. Chiar dacă vă va fi mai greu la început (început care la unii ţine mai mult, la alţii mai puţin), după mici ocolişuri şi bâjbâieli veţi simţi voi înşivă ajutorul postului. Şi nu trebuie să te sperii de aceste bâjbâieli. Dacă e dragoste adevărată, dacă Dumnezeu va acoperi familia voastră, nu se poate să nu fie bine…
 
Extras din: Danion Vasile - Tinerii şi sexualitatea - ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI - Editura Lucman, 2006 / foto credit: biblia.citateortodoxe.ro
Taguri: viitor…, frica, De
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe