21 Aprilie 21

„Frate ajutat de frate este ca o cetate tare şi înaltă.”

     Fiind "descătuşaţi de patimi", pregătiţi şi învredniciţi pentru a primi Sfânta Împărtăşanie,  întreaga noastră purtare în biserică devine iniţiere cerească şi sfinţenie. Aceasta rodeşte binefaceri pentru cei din afară şi pentru toată zidirea, pentru toţi oamenii,  credincioşi şi necredincioşi.  Şfinţii şi Drepţii mântuiesc lumea prin rugăciunile lor, pe când păcătoşii şi necredincioşii o distrug.
    Odată, o fetiţă care avea în jur de opt ani s-a apropiat de mine şi mi-a spus cu obraznicie:
    - Părinte,  eu o înjur pe Maica Domnului!
    Am rămas uluit pe moment, şi după aceea am întrebat-o:
    - De ce o înjuri, fetiţa mea?
    - Pentru că aşa m-am obişnuit,  mi-a răspuns ea. O înjură bunicul, mama mea câteodată şi când mă enervez, o înjur şi eu. Un copil s-o înjure pe Maica Domnului! Ce ziceţi? Ne mai rabdă sau nu Dumnezeu?
     Nu greşea fetiţa, ci părinţii ei, care îi dădeau un exemplu rău. Lipsa de evlavie distruge lumea, iar creştinii de astăzi,  în cea mai mare parte, nu merg la biserică , nu se spovedesc, nu  se împărtăşesc,  din obişnunţă.
 
Extras din: Explicarea dumnezeiestii liturghii, Autor: Pr. Stefanos Anagnostopoulos, Editura: Bizantina via Iulian Mazilu / sursă foto: biblia.citateortodoxe.ro
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe