16 Iunie 21

Fake-news: Bigăr s-a prăbușit că s-a deviat cursul apei.

S-au vehiculat diferite ipoteze referitoare la cauza, cauzele prăbușirii parțiale a cascadei Bigăr, culmea, una dintre cele mai bune „luări de poziție” în ceea ce privește acest caz au venit din partea părintelui Eugen Tănăsescu.

„Regret că stric zen-ul celor ce au căzut în capcana asta ieftină cu aruncatul vinovăției pe păstrăvăria care se alimenta cu apă de pe cursul cascadei Bigăr.
Pentru cei ce n-au chiulit de la cursul de fizică, poza de față le demonstrează că, de fapt, reducerea debitului de apă a PRELUNGIT viața Bigărului.
După cum puteți observa, calcarul adus de apă s-a depus în așa fel încât marea parte a semi-domului creat NU STĂTEA sprijinită pe nimic. Asta era și frumusețea semi-ciupercii.
Doar că fizica e implacabilă: greutatea semi-domului a crescut așa de mult încât priza față de mal s-a fisurat, apa s-a infiltrat și. în cele din urmă, a cedat.
De altfel, personal am văzut fisurile acum câțiva ani, când am vizitat-o.
Reducerea debitului de apă a însemnat reducerea cantității de calcar adus.
Dacă se depunea mai mult, creștea mai repede și se prăbușea mai repede.
Regret, dar studiați înainte să aruncați...cu piatra.” - a scris părintele pe un site social.

Pentru cei care au impresia că părintele mai sus menționat nu ar fi trebuit să-și dea cu părerea, ne cerem scuze că mărturisim un adevăr ... ignoranța unora nu trebuie să se transmită și noua, muritorilor de rând.
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe