21 Aprilie 21

„Fac unii ce fac și tot scot crucile de pe Catedrala din Timișoara. Nu pot să le suporte deloc.”

   „Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie ; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu”, spune Sfântul Apostol Pavel în prima epistolă către Corinteni. Dușmanii lui Dumnezeu de acum 2000 de ani sunt foarte asemănători cu cei din zilele noastre, urăsc Crucea lui Hristos!

   Jurnalistul Cătălin Sturza atrage atenție de derapajul Ministerului Sănătății pe un site social. Al câtelea e ăsta, că am pierdut șirul?!

Iată textul integral al lui Cătălin Sturza despre postarea Ministerului Sănătății.

   „De data asta, a venit rândul Ministerului Sănătății, într-o campanie pentru vaccinare. Adică, cum ar veni, catedrala și Biserica sunt bune în campanii de PR când Statul are nevoie de ele. Că altfel, cultele să nu se amestece deloc, să nu facă politică. 
   Sunt bune, însă în condițiile impuse de Stat. Fără cruci, de exemplu – adică fără simbolul și mesajul central al creștinismului. Care semnifică tocmai biruința vieții asupra morții, prin intermediul sacrificiului asumat. Păi dacă spui că promovezi sănătatea, adică viața, nu ar fi firesc să lași tocmai simbolul cel mai pregant al vieții, care este crucea, pe afișul tău?  
   Cum ar fi să scoatem crucea roșie de pe emblema organizației... Crucea Roșie, ca să nu apară crucea? Sau de pe emblema oricărei farmacii? Organizația medicală cea mai cunoscută din lume are ca simbol tocmai crucea, care semnifică, în mod concomitent, sacrificiul și viața. Și sacrificiul medicilor pentru a apăra vieți. 
   Foarte bine, Ministerul Sănătății. Ați dat jos crucea de pe Catedrala din Timișoara, în afișul pentru vaccinare. Dar dați-o jos și de pe emblemele tuturor farmaciilor. Și de pe emblema corporației Bayer, care, apropo, produce vaccinuri. Și de pe emblema Crucea Roșie. Că, altfel, ceea ce faceți nu dovedește decât analfabetism funcțional și haterism cronic. 
   Despre o altă ispravă recentă cu scoaterea crucilor de pe Catedrala din Timișoara am scris aicifacebook.com
   Aștept și afișul făcut de Minister cu Moscheea din Constanța, de pe care să scoată semiluna. Sau cu drapelul României, de pe care să scoată stema și culorile steagului. 
   Din două, una. Ori Ministerul Sănătății promovează sănătatea și viața, caz în care nu ar fi trebuit să scoată crucea, care, cum am arătat, e totodată și unul dintre simbolurile centrale ale medicinei moderne. Inclusiv al unor mari companii producătoare de vaccinuri. Ori acest Minister nu prea mai e al Sănătății, ci mai degrabă al Nesănătății, și nu viața o promovează (în general). 
   Iar dacă ne uităm la masacrul din ultimele luni din spitalele românești („Abator e puțin zis”, cum suna titlul unui articol), chiar nu știu spre care variantă să înclin. ” - a scris jurnalistul pe un site social. 

P.S. Se pare că Ministerul ateismului, pardon, al Sănătății ... după valul de reacții la această postare, și-a corectat derapajul și a înlocuit poza. Vezi aici.
 
Sursă foto: Facebook.com
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe