24 Octombrie 20

ESTE SAU NU ESTE DIAVOL?

   „Oameni buni, nu vă lăsați înșelați, precum copiii care cred toate câte li se spun. Căci sunt copii, și de aceea se lasă înșelați, dar noi, oamenii aceștia mari cum ne zicem, nu se cade să fim asemenea lor, că, pe lângă faptul că-i lucru rușinos, dar putem și pătimi multe din astă pricină.
   De pildă, azi eu am să vă povestesc cum ticălosul diavol, văzând că nu-i merg bine afacerile la morișca sa, el însuși a pus la cale o asemenea înșelătorie, cu care să prindă pe bieții oameni nemintoși.
   Iată cum s-a întâmplat.
   Acum, vedeți bine dumneavoastră, cine nu știe că din străveche vreme diavolul a fost pe lume, el fiind acela care trage pe oameni în păcate?
   Și treaba mergea minunat. Oamenii se puneau frumușel la îndemâna lui și el îi căra pe toți la pierzare.
   Dar la o vreme, iată că s-a arătat deasupra vieții oamenilor, lumina Crucii Domnului Hristos, venit pe lume în chiar trup la fel cu al nostru, tocmai ca să ajute pe oameni pentru a scăpa de cursele cele diavolești.
   Și așa, au început oamenii a se feri de diavol cu ajutorul semnului Sfintei Cruci. Cum se ivea chemarea cea diavolească, omul își acoperea trupul cu pavăza crucii și, firește, diavolul se trăgea deoparte, neputincios și rușinat.
   Așa o dată, așa de două ori, așa de nouă ori, diavolul a intrat la grijă zicându-și: «De merge treaba așa, eu nu mai am nimic de făcut pe lumea asta». Și a intrat în mare supărare.
   Atunci, mai-marele Scaraoschi a adunat soborul cel mare, pe care numai la o mie de ani îl adună, și luând cuvânt a zis:
   – Suntem pierduți... Treburile noastre merg prost... Crucea ne-a prăpădit... Ce este de făcut? Vă întreb pe toți...
   Au început atunci toți diavolii, mari și mici să se vânzolească și să guițe, dându-și cu părerea. Dar pe niciuna n-o găsea bună bulibașa lor.
   Atunci, de undeva din fund, se ridică un drac bătrân, cu ochii cât cepele, cu pielea ca scoarța de copac crăpată și cu coada râioasă. Era o vechitură de diavol, care multe știa și multe făcuse.
   Și zise mai-marelui diavolesc așa:
   – Întunecate stăpâne... Eu mă dau cu părerea că trebuie să purcedem la înșelarea oamenilor. Că doar îi știm noi cum le place să fie înșelați... Frați ai minciunii și-ai înșelării sunt ei... De aceea, iată ce chibzuiesc eu să facem... Să ne ducem toți pe pământ și să dăm de veste tuturora că este neadevărat cum că ar fi diavol în lume, că asta este o scornitură și că să-și caute oamenii de treaba lor, că diavolul nu există și nici rai și nici iad, nimic...
   Toată adunarea drăcească găsi foarte potrivită înșelătoria, așa că de îndată, poruncă fu dată de Scaraoschi să pornească toți la trebușoara asta.
   Și plecară. Îmbrăcând diferite chipuri de oameni începură să împrăștie în lume această veste nouă: «Nu vă potriviți, oameni buni! Nu este diavol!».
   Se văzură atunci, oameni de toate felurile, unii cu mare știință de carte, alții cu prostime, unii plini de îngâmfare, alții cu prefăcută umilință, unii bogați, alții săraci, arătând și strigând pe toate drumurile: «Oameni buni, nu vă potriviți!... Nu este nici un diavol...  Asta-i o poveste care trebuie gonită dintre noi... E un semn de slăbiciune, de înapoiere... Unde mai vedeți pe un om cu scaun la cap zicând că este diavol? Și apoi, dacă este, să ni-l arate și nouă! Ce? Suntem copii să mai credem că diavolul este ființa aceea cu chip negru, cu coarne și cu coadă?... Unde e? L-a văzut cineva vreodată?». Și vorbele acestea erau adeseori însoțite de ocară și de hohote de râs.
   Vezi bine, diavolii și diavolașii lucrau de zor și cu mare dobândă.
   Așa azi, așa mâine, oamenii prinseră la sine această înșelare dulce și începură a duce un trai... fără diavol. Își ziseră așadar: «Dacă nu este diavol, hai să bem și să petrecem că nu ne așteaptă nici o pedeapsă!». Și începură să se lepede bețiilor și petrecerilor. Firește, de aici își traseră ființă mii și mii de isprăvi, una mai...  drăcească decât cealaltă.
   Unii începură să se lase trași de frumusețe străină, și-și lepădară nevestele și copiii. Alții întinseră mâna și luară ceea ce nu era a lor, iar unii, cugetând că nicăieri nu se află osândă, înfipseră cuțitul în carnea fratelui, sau îi înmuiară oasele capului cu măciuca.
   Și așa începu a veni din nou mare dever la moara cea ticăloasă a meșterului diavol, care mult se bucura de nătângia omenească, cea atât de mare și fără isprăvire.
   Dar iată că Dumnezeu nevoind cu nici un chip moartea păcătoșilor, ci, mai vârtos, să se întoarcă să fie iarăși vii, puse îndemn bun în sufletul unui pustnic mult îmbunătățit, care se coborî din piscul de munte unde își ducea singurătatea și rugăciunea, și poposi între acești oameni care căzuseră pradă de voie bună în mrejele cele diavolești.
   Și poposind, le zise:
   – Bine, oameni buni, dumneavoastră nu vedeți șireata alcătuire a diavolului? Nu băgați de seamă că însuși el este acela care v-a șoptit la ureche cum că diavolul nu se află?... Și oare, cum de-a fost cu putință să credeți o asemenea mare înșelătorie?
   Și bieții oameni dădură mirare întrebând:
   – Cuvioase pustnice, credem cuvintele tale, dar nu vei putea zice că vei fi văzut dumneata pe diavol așa cum se spune, cu coarne, cu coadă și cu piele râioasă?
   Pustnicul dădu din cap și cu blajinătate răspunse oamenilor:
   – Dar firește, dragii mei, acela nu se află, e numai o vorbire omenească pentru a ne da o închipuire despre diavol... Dar diavolul este..., și pustnicul tăcu puțin.
   Pe urmă, zise mai departe:
   – Diavolul, dragii mei, este duh rău, ascuns în dulceața rachiului, diavolul este dosit în pofta cea trupească, diavolul stă pitit în strălucirea aurului, diavolul se află bine învăluit în mantia trufiei, diavolul este peste tot locul unde este minciună, zavistie, neînțelegere, mânie, nerăbdare, lovire și ucidere... El este duh ascuns pe care cu ochii nu putem vedea, dar care este mai adevărat decât toate cele văzute...  Pe el îl vedem în isprăvile pe care le face cu noi...
   Oamenii ascultau cu băgare de seamă, ca și cum s-ar fi trezit dintr-un somn adânc.
   Și bătrânul pustnic zise mai departe:
   – Și vreți dovadă? Iată, vă dau dovadă... Rogu-vă, unde duc cărările acelora care ascultă de chemările despre care vă grăii? Duc la vreun bine? Vă rog răspundeți!
   Și oamenii răspunseră: 
   – Duc numai la rău!
   Bătrânul întrebă:
   – Atunci, dragii mei, este sau nu este diavol?
   Și oamenii, toți ca unul, răspunseră:
   – Este.
   – Dacă este, urmă pustnicul, mai poate fi dreaptă vorbirea acelora cum că nu este diavol în lume? Vă rog răspundeți!
   Și oamenii răspunseră:
   – Nu-i dreaptă vorba acelora!...
   Și atunci, bătrânul pustnic prinse prilejul de a ține de rău pe oameni că urmând sfaturile potrivnicului diavol, uitaseră de puterea Sfintei Cruci a Domnului Hristos.
   Oamenii, aduși la adevăr, făgăduiră că nu vor mai crede pe viitor cum că nu este diavol, și așa, cu ajutorul Sfintei Cruci, se vor feri de el.”
 
Extras din: ALEXANDRU LASCAROV - MOLDOVANU 7 - Puterea Crucii Povestiri creștine / Tipărită cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului TEOFAN Mitropolitul Moldovei și Bucovinei / DOXOLOGIA Iași, 2016
Taguri: nu, este, diavol?, sau
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe