24 Octombrie 20

Educația sexuală obligatorie în școli - vehicul de propagandă ideologică pentru agende și viziuni radicale

de Iuliana Pîrvu, Facebook

   Impunerea Educației sexuale ca disciplină obligatorie în unitățile de învățământ constituie actualmente subiectul a numeroase contraverse. Ne putem întreba: de ce este contestabilă această lege votată și decretată în plină pandemie?

   Dacă analizăm contextul promulgării legii care prevede obligativitatea predării Educației sexuale pentru „toți elevii înscriși în învățământul preuniversitar”, precum și fondul pe care aceasta este întemeiată, putem constata ce se ascunde, de fapt, în spatele acesteia.

   Neglijând faptul că potrivit Legii educației naționale nr. 1/2011, planurile-cadru și programa școlară sunt elaborate de către Ministerul Educației și Cercetării, Parlamentul României s-a folosit de agitația mediatică provocată de COVID-19 pentru a impune un model ideologic în educația copiilor.

   Referitor la „argumentele” pe care se bazează caracterul obligatoriu al orelor de educație sexuală, ele demonstrează clar că această agendă este împinsă din spate de anumite grupuri de interese.

   Dacă ar consulta studii din țările în care s-au realizat programe de educație sexuală, cei care susțin „nesesitatea” predării acestei ore în școli ar înțelege că este greșită teoria potrivit căreia educația sexuală ar reduce numărul de sarcini în rândul minorelor și ar preveni contactarea bolilor cu transmitere sexuală. În loc să scadă numărul sarcinilor nedorite în rândul adolescentelor, aceste programe par să aibă exact efectul contrar:

The effect of spending cuts on teen pregnancy

   În plus, însăși explicația dată de Borbala Koo, fost director al Societății de Educație Contraceptivă și Sexuală (SECS), ne arată adevărată miză a educației sexuale, care constă și în promovarea „diversității sexuale, a toleranței”. Se pare că „toleranța” înseamnă, mai nou, să îngăduim predarea în mediul școlar a unor lucruri nefirești, care deformează caracterul copiilor și le distruge, de la vârste foarte fragede, inocența.

   E nevoie să fim conștienți de intensitatea presiunilor făcute de această propagandă ideologică, care urmărește atragerea copiilor spre agenda LGBT, spre pornografie și prostituție infantilă. Să acționăm în consecință și să nu permitem ca elevilor să le fie transmise pseudovalori riscante și dăunătoare!

Spune NU Legii Educației Sexuale la preșcolari
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe