27 Noiembrie 20

E foarte greu să nu îndrăgeşti rugăciunea lui Iisus citind această cărticică.

   „Când am fost alaltăieri la Cernica, un părinte mi-a dăruit „Pelerinul rus“. Am recitit-o cu multă bucurie. Aşa cum un film sexy stârneşte pofta păcatului, această carte trezeşte râvnă pentru practicarea rugăciunii. Ar fi bine ca toţi creştinii să citească astfel de cărţi, care sunt magneţi care te apropie de slujirea lui Hristos.
   E foarte greu să nu îndrăgeşti rugăciunea lui Iisus citind această cărticică. De la prima spovedanie, când părintele Ioan mi-a zis că practic rugăciunea minţii tot ca pe o tehnică yoghină, nu am mai zis: „Doamne, Iisuse...“. Dar acum cred că e bine să zic din nou. De altfel, şi părintele Galeriu mi-a zis să spun cât mai des rugăciunea minţii.” - extras din: Danion Vasile - JURNALUL CONVERTIRII - Editura Bunavestire Galaţi, 2002

<Pelerinul rus este istoria exemplară a unui creștin care începe prin a se întreba, plin de uimire, cum poate omul să se roage „neîncetat”, potrivit îndemnului Apostolului, și care pornind în căutarea răspunsului, ajunge, din marea milostivire a lui Dumnezeu, să dobândească lucrarea plină de har a rugăciunii lui Iisus și să  descopere astfel că într-adevăr, împărăția lui Dumnezeu se află înăuntrul nostru (Luca. 17,21). Pelerinul rus face parte din acele „mici” cărți mari care, pornite din inimă, merg la inima omului, spunându-i răspicat și limpede: „ De voiești să-ți mântuiești sufletul și să câștigi viața veșnică, ieși din toropeală, fă-ți semnul crucii și spune: Învrednicește-mă, Doamne, să pun bun început, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!”>

Poți cumpăra cartea de aici: PELERINUL RUS
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe