22 Octombrie 20

Dumnezeul părinţilor noştri

   Cine este Tatăl la care se întorc fiii risipitori? Dumnezeu, pe Care aceşti copii trebuie să Îl cunoască şi să Îl iubească din cea mai fragedă vârstă.
   Când copilul îşi formează prima impresie despre lume, este bine ca cel mai important loc să Îl ocupe Dumnezeu. Copilul îşi formează această impresie pu nând unele peste altele, ca pe nişte cuburi, toate cu noş tinţele sale. În mintea lui el face legături ciudate, de neînţeles pentru oamenii mari, şi leagă realităţi diferite.
   Încă de când îşi formează acest univers, copilul trebuie să creadă în Dumnezeu. Dumnezeu trebuie să facă parte dintre primele cunoş tinţe ale unui copil şi să ocupe locul primordial în universul lui. Foarte greu va fi pentru cineva care L-a cunoscut pe Dumnezeu încă din copilărie să renunţe la legătura cu El. Pentru un astfel de copil e tot atât de firesc ca lu mea să fie făcută de Dumnezeu pe cât de normal este ca soarele să răsară.
   Relaţia unui copil cu Dumnezeu, departe de a fi superficială, este foarte profundă. Atunci când a pri mit o educaţie creştină, copilul ştie că Dumnezeu face totul: El trimite zăpada, El trimite ploaia, El îi apă ră pe părinţi, El îi vindecă pe bolnavi.
   Cu trecerea anilor, viaţa religioasă a copilului îşi schim bă manifestările, şi atunci fundamentul care a fost pus are o influenţă capitală.
   Părinţii trebuie să vegheze ca legătura copilului cu Dumnezeu să nu se răcească şi să Îi ceară lui Dumnezeu să îi înveţe cum să îmbogăţească universul creştin al copilului.
   Deşi pare prematur, îi este de mare folos copilului să fie obişnuit cu gândul că după această viaţă urmea ză viaţa veşnică. Închipuirea raiului şi a iadului îi impresionează foarte mult pe copii, mai ales când sunt mici. Ei trebuie învăţaţi să judece faptele şi după acest criteriu: „Dacă fac ce e bine, mă duc în rai. Dacă nu, mă duc în iad. Dacă îi ascult pe părinţi, merg pe drumul spre rai. Dacă nu, merg spre iad“.
   Nu putem cere copiilor să fie perfecţi şi nici să îşi în suşească un mod rigid de a înţelege lumea. Dar putem să îi ajutăm ca modul lor de înţelegere să absoarbă din ce în ce mai mult învăţătura creştină.
   Cei mai mulţi copii care se rup de Dumnezeu o fac nu pentru că ar avea un motiv de ordin spiritual, nu din convingere, ci din comoditate. Ei aleg un mod de viaţă căruia Dumnezeu şi preoţii îi stau împotrivă, îi pun piedici. Dumnezeu nu poate să aprobe desfrâul. Şi atunci, simplu: ei renun ţă la credinţa în Dumnezeu. Dumnezeu de vi ne un fel de balast, şi fuga de El, o eliberare.
   Dar copiii pentru care Dumnezeu este centrul vieţii lor, puţinii copii care sunt cu adevărat creştini, nu vor renunţa la credinţă. Chiar dacă vor avea căderi, ei nu vor înceta să privească la Dumnezeu şi să se ridice.
   Copilul învaţă să Îl cunoască pe Dumnezeu de la părinţii săi. Nu doar prin ceea ce aude, ci mai ales prin ceea ce ve de. Când copilul va vedea că părinţii lui iubesc Biserica, iubesc casa lui Dumnezeu, atunci o vor iubi şi ei. Iar dacă va vedea că Dumnezeul părinţilor lui este viu pentru ei, că este prezent în vieţile lor, atunci copilul va voi să-L cunoască şi el pe acest Dumnezeu. Copilul care simte şi vede că Dumnezeu lipseşte din viaţa părinţilor lui, fie din ateism, fie printr-o credinţă „căldicică“, mediocră, plină de superstiţii şi de tradiţii populare de origine pre creştină, va trece aproape sigur printr-o perioadă de negativism, chiar de re vol tă împotriva lui Dumnezeu. Şi numai pronia cerească îl va putea izbăvi.
 
Extras din: DANION VASILE - Cum să ne creştem copiii - Canon de rugăciune pentru copilul bolnav - Editura Sofia Bucureşti, 2002
Foto Credit: pixabay.com
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe