22 Septembrie 21

„Dumnezeu e cu mine!”

 Dacă preocuparea noastră principală ar fi unirea cu Dumnezeu, nimic din cele ce se vor întâmpla nu ne vor zdrobi și arunca în deznădejde, nimic nu ne va putea lua bucuria vieții. Mai mult, vom începe să fim sens și bucurie și pentru cei din jur.
Bunicul meu, Domnul să-l odihnească, era un astfel de om. Veneau mereu oameni la el să-i ceară ajutorul și pe toți îi primea și îi odihnea.
 Pe bunicul meu l-am auzit prima dată rugându-se la Dumnezeu ca și cum El ar fi fost acolo. 
Niciodată nu am auzit o rugăciune atât de puternică. 
Ascultându-l , aveam impresia că Domnul va intra pe ușa camerei lui, din clipă în clipă. Cred că de aici avea atâta pace interioară. 
Nimic nu-l speria, de nimic nu se temea sau îngrijora. Avea un singur gând: “Dumnezeu e cu mine!”
Dacă pășești pe Calea lui Dumnezeu și vrei să-L cunoști pe Hristos, pe Cel pe care vrei să-L urmezi, încearcă, în primul rând, să-i cunoști viața, citind zilnic Evanghelia.
 Cunoscându-I viața, vei vedea cât ești de departe, vei afla lăuntrul tău, vei descoperi patimile tale și vei începe lupta cu ele. Vei intra în arenă. 
În Biserică îți găsești vindecarea. Important e să vrei, să-ți accepți lupta, să declari război în fiecare zi. Ție, nu altora! Toți Sfinții aveau în exterior o pace extraordinară, dar în sufletul lor era un zbucium total, purtau un război declarat răutăților și patimilor din ei.
 Ei nu aveau nicio luptă cu altcineva, nimic nu îi scotea din starea de pace. 
Păcatul nu este altceva decât felul stricat al minții noastre, felul mic de existență a sufletului nostru. 
Păcatul este neputința de a transforma lupta cu ceilalți într-o luptă personală, neputința de a transforma disprețul, dezgustul pe care îl avem față de oamenii din jur (de cei mai apropiați, de regulă) într-o luptă cu noi înșine.
 Minunat ar fi să le fim odihnă celorlați, să ne găsească gata obosiți de războiul purtat cu noi, nemaifiind în stare să luptăm cu ei, cu neputințele pe care le vedem în purtarea lor. 
Suntem centrați pe noi, pe beneficiile noastre, nu pe asumarea răutăților din noi și pe schimbarea noastră, iar lucrul acesta ne face să trăim anxioși și depresivi, în fiecare zi, așteptând o schimbare. 
Oricare alta decât cea lăuntrică, personală.
Fiecare dintre noi avem o misiune pe pământ și când Dumnezeu te cheamă și îți arată ce să faci iar tu spui “Nu, eu sunt preocupat de ce fac alții!”, sigur că, precum pe Iona, te va înghiți balena tristeții și a singurătății. 
Nu mai ai pace pe pământ, nu mai înțelegi nimic din existența ta, nu-ți mai place nici familia pe care o ai, nici casa, nici orașul, nici țara și, eventual, nici planeta...și uite așa, petreci fiecare zi răzbunându-te pe ceilalți pentru starea ta de nefericire. 
Omule drag, oriunde te vei duce, orice vei schimba în jur, tot de tine vei da și tot în tristețe vei trăi până când îți vei da seama că tu ești cel care trebuie să te schimbi și doar astfel, încet, încet, se va schimba și lumea din jurul tău.

Părintele Visarion Alexa, Facebook
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe