22 Septembrie 21

„Duelul” dintre CARTE și TELEVIZOR

Multi oameni se plâng ca emisiunile de la televizor sunt de o calitate din ce în ce mai proasta, ca violenta si desfrâul cuceresc încetul cu încetul teritorii tot mai largi din micul ecran.
Cartea ofera o alternativa celor care sunt satui de valorile pe care le promoveaza televiziunea. Cartea are o valoare care nu va putea fi îngenuncheata. Chiar daca Televizorul va avea din ce mai multi discipoli, si Cartea din ce în ce mai putini prieteni, în cele din urma biruinta va fi a Cartii. Atunci se va lamuri care au fost prietenii ei, si care au fost dusmanii ei.
Gândindu-ma la confruntarea dintre cele doua puteri am compus o scurta poveste despre Apocalipsa, numita “Ultimul turnir“. Iat-o: “Pe ulite, soldatii îmbracati în haine stralucitoare striga cât îi tine gura. Invita lumea la Marele Spectacol. Intrarea este libera: arenele sunt un furnicar care creste neîncetat. Este primul turnir la care oamenii au voie sa coboare din tribune ca sa fie cât mai aproape de luptatori. Emotia creste. Timpul trece cu o viteza foarte mare.
Parca au trecut numai câteva clipe de când Cartea a lasat la curte provocarea. Prima reactie a regelui a fost dura: s-a simtit jignit, s-a simtit calcat în picioare. De zeci de ani nimeni nu mai îndraznise sa ceara îngaduinta de a se lupta cu primul dregator, cu Idolul imaginilor. Cu cel pe care nu îl doborâse nimeni, niciodata. Si, când nimeni nu se astepta sa îl mai vada în arena, pentru ca oamenii se temeau de moarte, Cartea a facut gestul necugetat.
Pentru asta Regele a condamnat Cartea la moarte pe rug. Nu ar fi îngaduit ca lumea sa afle cât de obraznica a fost Cartea. Dar Idolul a ajuns în ultima clipa si a stins focul. Cartea era întreaga. Nu asa trebuia sa moara pentru greseala ei. Idolul îi pregatise o pedeapsa mult mai umilitoare. A acceptat provocarea. 
Si peste câteva clipe începe lupta. Spectatorii ard de ne rabdare. Arenele sunt pline si nouvenitii încearca cu greu sa îsi faca loc. Regele a promis o mare petrecere dupa turnir, în cinstea învingatorului. Nu e nici un secret cine va câstiga confruntarea. Dar toti asteapta sa vada cum o va câstiga.
Pentru câteva clipe, arena e ocupata de o multime de circari care jongleaza cu pâini. Fac numere de senzatie. Si totul se termina pe placul multimii: pâinile sunt aruncate în tribune.
Pentru câteva minute, multimea mănânca privind spre Marea Poarta. Si Poarta se deschide.
Pe un cal puternic, frumos, negru, apare Idolul. Multimea îl aclama. E îmbracat în haine de un alb stralucitor. Multimea îl aclama. Idolul îi saluta ridicând lancea.
Apare si Cartea pe calul ei batrân si slab, cu care nu a câstigat nici o lupta. E îmbracata în armura, dar nu tine în mâna decât un mic scut. Cei mai multi o privesc cu dispret. Dar, între acestia, se afla si câtiva prieteni ai Cartii. Cu barbile fluturând în vânt, stau încordati, de parca lupta ar fi a lor: de parca toata viata lor ar depinde de acest turnir.
Regele face un semn si lupta începe. Spre deliciul admiratorilor, Idolul îsi va arata maiestria: pentru a umili Cartea, care nu tine în mâna decât scutul, el o va doborî tinând lancea de vârf. În câteva clipe, între cei doi adversari nu mai sunt decât câtiva metri. Si lancea loveste scutul:
Cartea cade, dar se ridica repede. Câtiva spectatori, pentru a stârni mânia Idolului, o aclama pe Carte. Paznicii nu le fac nimic, întelegând gestul lor.
A doua runda: Idolul va încerca sa evite scutul dusman.
Cartea nu reuseste sa se fereasca si cade de pe cal.
A treia oara Idolul tine lancea ca un adevarat cavaler care vrea sa învinga. Si doboara Cartea. Greu ranita, ea poate cere oprirea confruntarii. Dar nu o face. Si se suie din nou pe cal.
Idolul e din ce în ce mai mânios. Faptul ca adversarul sau nu vrea sa îsi ia lancea, îl scoate din minti. Pentru a-l provoca, a patra oara îndreapta vârful lancei spre picioarele calului balan, încercând sa-l împiedice. Si calul cade la pamânt, cu tot cu calaret. Si totusi, dupa câteva momente, Cartea se ridica în picioare.
Tribunele sunt din ce în ce mai înfierbântate. Se fac pariuri. Nici la luptele cu lei nu a fost atâta agitatie.
Cartea cade pentru a cincea si a sasea oara. Crainicul, care în tinerete fusese un prieten apropiat al Cartii, face semne disperate pentru a întrerupe turnirul. Dar Regele îsi ridica mâna pentru a saptea oara.
În tribune, Prietenii Cartii îsi ridica bratele spre Cer. Nu se mai tem de nimic. E ultima lor sansa. Si totusi Regele nu întelege curajul lor. Se gândeste ca îi va ucide dupa turnir.
Si Cartea cade. Se pare ca a murit.
Crainicul vine spre ea si o cerceteaza cu atentie. Ochii i se umplu de lacrimi: Cartea se ridica iarasi. Si crainicul, triumfator, aratând un sul Regelui, anunta: “Asa cum spune legea turnirului, daca un luptator este doborât de sapte ori si totusi se ridica în picioare, victoria este a sa: a biruit prin rabdare...“
Aceasta lege nu mai fusese aplicata pâna atunci si numai cei batrâni îsi mai aduceau aminte de ea. Asta pentru ca nici un turnir nu tinuse pâna atunci mai mult de cinci runde.
Idolul urla ca o fiara ranita: “Nuuu...“
Coboara de pe cal si se da cu capul de pământ. Fata i se sparge în mii de cioburi.
Smerita, Cartea îsi priveste prietenii cu ochii în lacrimi. Biruisera. Începea Sfârsitul...“

Extras din: Danion Vasile - Mângâiere si mustrare - Ne vorbeste Parintele Calistrat de la Bârnova, Bucuresti, 2003 / foto: Părintele Calistrat
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe