27 Februarie 21

Dracul a avut o problemă cu Dumnezeu pentru că el a vrut să fie peste Creatorul Divin.

   Dracul a avut o problemă cu Dumnezeu pentru că el a vrut să fie peste Creatorul Divin. De la căderea lui este un război continuu. Pentru că omul este cea mai valoroasă creație a lui Dumnezeu, dracul nu a avut stare și vorba românului, și-a băgat coada ispintindu-i pe primii oameni. Din cauza ispitei omul a cunoscut păcatul iar apoi a gustat moartea. Apoi bătălia s-a dat pe suflete. Dracul vrea să fie iadul plin de suflete pentru că dracul cum este drac, vrea să arate că sunt mai mulți oameni păcătoși, nepocăiți, plini de răutate. Vrea să aibă o împărăție mai mare și plină de suflete chinuite. Dracul a avut mâncărici chiar și atunci când Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ. Avea o teamă: că prin El se poate deschise poarta Raiului. Așa că neastâmpărat din fire, L-a ispitit pe Însuși Iisus Hristos. Dar nu i-a ieșit schema și a plecat rușinat din fața Celui care avea să ridice omul din păcat. Așa este că prin Fiul lui Dumnezeu a intrat primul om în Rai. Un tâlhar. Adică nu un demnitar, împărat, slujitor al templului sau vreun alt om cu vreo funcție importantă. Un tâlhar care s-a căit de păcatele lui în ultima clipă a vieții. Clipa aceea a fost salvarea lui. Prin asta Dumnezeu ne arată că putem dobândi Raiul într-o clipă în timp ce alții "câștigă" iadul într-o viață. Bineînțeles, cine vrea să fie desăvârșit face din clipa aceea mântuitoare o viață întreagă. Dar după ce Iisus Hristos a deschis Raiul, dracul a rămas cu buza umflată pentru că Însuși Fiului lui Dumnezeu s-a pogorât până în Iad și a scos sufletele de acolo. Normal, cel viclean nu se lasă învins și duce lupta mai departe. Luptă ce o duce prin oamenii din această lume. Adică toți aceia care sunt împotriva lui Dumnezeu sunt antihriști și slujitori ai satanei. Acești slujitori aveau să omoare creștinii sperând că se va termina cu propovăduirea Evangheliei lui Dumnezeu. Adică mai pe scurt să îi reducă la tăcere. Doar că așa Raiul a devenit din ce în ce mai încăpător pentru sfinți mucenici și alte suflete mântuite alături de aceștia. Au tăcut prin buzele lor trupești și au vorbit prin faptele lor. După ani și ani dracul a vrut și el propria lui "biserică" și s-a rupt de credința adevărată. De aici multe schimbări de dogmă și învățături religioase. Ce nu i-a plăcut dracului a schimbat cum și ce a vrut el. În timp omul acela curajos a început ușor, ușor să scadă în credință. A venit și vremea când a merge la biserică trebuia să fie un gest discret și fără prea mult tam-tam. Dar apar drepturile omului și dracul schimbă strategia. Vrea să îi arate omului că el este prietenos cu omul și că îi respectă drepturile, mai puțin cele religioase. Adică în lumea aceasta ai ce drepturi vrei tu. Dreptul la libera exprimare, dreptul de a vota, dreptul la libertate, dreptul de a urma o forma de învățământ, dreptul la imagine și așa mai departe dar mai puțin dreptul de a-ți apăra credința. Dracul acum este mai "șmecher" și începe ușor - ușor să lovească ortodoxia prin mijloacele moderne din ziua de astăzi. Dacă a văzut că moartea creștinilor nu este o soluție, s-a gândit că poate greșelile unor slujitori sau presupusele greșeli ale acestora slăbește credința oamenilor. În continuare și în aceste vremuri, toți cei care uneltesc la aceste atacuri se numesc antihriști dar antihriști moderni: "Nu, frate nu avem nimic cu Dumnezeu dar uite ce fac popii". Așa fac ei din asta o generalizare totală. Iar din păcate în timp credința omului chiar a slăbit. Nu mai botează decât pentru că așa trebuie și pentru că trebuie fast, masă, restaurant de fițe, petale de trandafiri în cristelnița, ursitoare etc. Alții nu se mai căsătoresc cu sinceră dragoste între soți, ci doar pentru că așa au zis neamurile. Accentul nu se mai pune pe slujba în sine. Accentul este pus pe rochie, costum, coafură, limuzină, animatoare etc. Pai da, că dracul a zis " Este nunta ta, nu nunta lui Dumnezeu. Tu trebuie să fii în mijlocul atenției, tu contezi" Înainte oamenii se spovedeau și se împărtășeau înainte de Taina Sfintei Cununii. Tinerii își păstrau fecioria, se cunoșteau intim după Taina Sfintei Cununii. Acum să spui că ai fecioria la locul ei este o rușine. Este un motiv de etichetare și excludere din grupul de adolescenți. Și cum dracul spune acum "este importantă educația sexuală în școli". Dar nu spunem că educația decenței este importantă în școli. Și aici dracul iar este viclean. Vedeți, din păcate este vorba despre o educație a desfrâului. Educația intimă ar fi fost aceea: De ce este important să îți păstrezi fecioria până la căsătorie? Ce presupune începerea vieții sexuale la vârste fragede? Ce pericole se ascund în spatele actelor sexuale cu mai multe persoane? Ce boli cu transmitere sexuală pot fi transmise? De ce este important să îți păstrezi relațiile intime doar cu partenerul de viață cu care ești căsătorit/ă? Dar această educație este demodată, zice dracu și vine el cu plăcerile atrăgătoare în rândul tinerilor: poziții sexuale, masturbare, atingerea organelor genitale etc. Dar această situație este doar o luptă din tot războiul. De ce ? Pentru că dracul știe că tinerii sunt atrași de această parte. Pai spuneți-le tinerilor din ziua de astăzi că ai voie să faci sex dar doar după ce te cununi religios și că trebuie să ai relații intime doar cu soțul, repsectiv soția. Pai nu apuci să duci această frază până la final și deja l-ai pierdut pe tânărul respectiv. Poate mai și zice "Ce Dumnezeu este acesta care nu îmi dă voie să fac ce îmi place?" Și uite așa tinerii fug de Dumnezeu, biserica, credință și preoți. Dacă mai și văd ei cine știe ce știre despre preoți deja el zice "uite am dreptate". Dar fondul războiului este același: dracul atacă în continuare ceea ce este al lui Dumnezeu. De aceea nu o să vedeți un alt cult religios mai atacat decât cultul Bisericii Ortodoxe. De ce? Pentru că dracul nu este fraier să își atace proprii colaboratori. Vedeți că ceea ce deranjează în această perioadă este fix ceea ce este mai important: Sfânta Împărtășanie și Taina Sfântului Botez. Nu îi interesează pe antihriști Taina Sfântului Maslu, acatistul, sfeștaniile și alte slujbe. Dracul are o problemă cu Sfânta Împărtășanie pentru că acolo este Însuși Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cu care omul se unește și Taina Sfântului Botez, ușa prin care intră omul în Biserica Ortodoxă și prin care primește o identitate în ortodoxie. Orice om cu mintea limpede și care nu se lasă manipulat, și-ar pune întrebarea "băi dar de ce doar Biserica Ortodoxă este atacată?" . Iar de atunci dacă ar pune mâna pe biblie și pe scrierile Sfinților Părinți, ar afla adevărul. Acum lupta trebuie să o ducă și cel credincios pentru că dracul îl va clătina din toate punctele de vedere: social, locul de muncă, rude, prieteni etc. Dar cel ce va răbda până la sfârșit mare răsplată va avea. Să ne rugăm mai mult și să Îi cerem lui Dumnezeu să ne întărească în aceste vremuri în care antihriștii sunt pretutindeni. Nu uitați: dracul e mai viclean decât credem. Prima data zice că ne vrea binele până ne înhață și așa mulți pun ... gura....la toate vrăjelile zilei. Dragă omule, tu unde vrei să ajungi și cui vrei să slujești?
 
Text: jurnalistul Cornelius Florin.
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe