19 Octombrie 20

Dormiți în pace, dragii noștri ...

   Totul e în regulă cu bisericuța voastră, să știți. Dormiți în pace, luați-vă grija asta de pe suflet, e destul pământul amintirii de pe piept, destul. E tot aici, CeaMaiFrumoasăBisericăDinLumeDupăHagiaSofia, și lumea tot în jurul ei se învârte. Mai râd unii de mine, când le spun că e biserica din centrul lumii, ca proștii. Știu sigur că greșesc. Dacă te duci cu pasul spre Răsărit și spre Apus, distanța e egală, pentru că CeaMai... e în centrul lumii. Omfalosul la umbra căruia v-ați născut, ați trăit și v-ați dus.
   Mai știți candelabrele alea din sticlă de Murano, pe care le-ați cumpărat din Viena, cu banii trudiți prin America, acum o sută de ani? Sunt tot aici. Ar fi vrut unii să le înlocuiască cu altele lucioase și proaspete, turnate de calculator; dar noi, ceilalți, am fost mai mulți și mai încăpățânați; sunt vechi, bătrâne, șchioapătă înspre apus puțin, dar sunt aici; și tot aici e iconostasul din 1901, l-am curățat și l-am restaurat, cu dinții am ținut de el, e tot aici. Cădelnița aia pe care ați îngropat-o în fundație, o mai știți vreunul? Am pus-o în sacristie, la vedere, că dacă veniți vreodată în vizită, să vă lucească ochii recunoscând-o.
   Dar de Christul de pe Valea Strejinoșii? Ăla bătrân, lovit de șapte ori de securea unui îndrăcit, vă mai amintiți, nu? L-am adus în CeaMaiFrumoasăBisericăDinLumeDupăHagiaSofia, în altar, și chipul Domnului, așa de trist, îmi e căldură privirii, la fiecare liturghie. Și pe Sfântul Nicolae ăl bătrân, pictat copilărește pe-o pânză de război, ăla de l-ați ascuns sub crucea turnului, între grinzi, să știți că l-am luat, i-am spălat obrajii, i-am sărutat mâna și i-am făcut un loc aproape de Hristos, la altar, așa să știți.
   Sunteți bătrâni de-acum, poate vă mai lasă memoria în colțuri, v-ați luat cu vorba, mărunțindu-vă veșnicia, dar fiți pe pace, nimic n-am pierdut din ce ne-ați lăsat.
   Scările alea, Dumnezeule mare, scările alea....când ați înălțat CeaMaiFrumoasă, săraci ca lutul din fundul fântânii, le-ați clădit din bârnele vechii biserici, și stejarii de pe vremea lui Mihai Viteazul au sărit cuminți dintr-o biserică într-alta, cum trec oamenii din viață în veșnicie. Sunt tot aici, frumoase, mirosind a pădure și-a zăpadă topită pe opinci, sunt tot aici.
   Acum refacem fundația, vă zic să știți. Nu vă temeți, n-o să punem nici gresie, nici travertin, să nu-i zgâriem Domnului palmele, când mângâie biserica, în nopțile calde de vară; fiecare piatră pe care ați cărat-o cu spatele, cu boii și cu lacrimă de transpirație la tâmplă, fiecare piatră o curățăm și o îngrijim ce pe un prunc nou născut. Nu vă faceți griji că sunt doar pietre, că nu sunt aliniate perfect, că nu sunt îmbrăcate în anvelope strălucitoare; important e că atunci când o să veniți în vizită, să le recunoașteți, ”uite bă, Vasile, pietrele alea pe care le-am cărat cu boii tăi de la Stâncile Dracului, le mai știi, bă?” Că și asta a fost o poezie în sine, să aduceți piatră să clădiți CeaMaiFrumoasăBisericăDinLumeDupăHagiaSofia taman din Râpa Dracului; și acum se sufocă încornoratul de indignare; ce i-ați mai dat-o la temelie...
   Dormiți în pace, dragii noștri, care prin morminte bolovănoase, care prin tranșee reci, care duși de ape ori pierduți prin pustii; dormiți. Biserica voastră e bine, și dacă veniți la noi, o să îi recunoașteți și tâmpla, și temelia, și poate și pe noi, ăștia de vă purtăm în amintire; dormiți.
   Iar pe mine, păcătosul, îngăduiți-mă să-mi sap mormântul lângă peretele CeleiMaiFrumoase, s-aud mormăiturile preotului proscomidiind, și clopoțitul cădelniței purtate printre creștini, să aud pădurile tremurând sub soare și Someșul șoptind taine. Și din când în când, poate, vreun copil căruia i-am pus Duhul Sfânt pe frunte o să se oprească lângă peretele bisericii și o să mă recunoască după pietrele din ochi.
 
Părintele Crin-Triandafil Theodorescu, Facebook (foto credit)
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe