08 Decembrie 22

DIVERSIFICAREA MIJLOACELOR DE „CONVINGERE”

    Pe măsură ce timpul trecea era tot mai evident faptul că nu îndreptarea „păcătoşilor” şi redarea lor celei mai „drepte” şi „umane” societăţi îi interesau pe  „duhovnicii”  Aiudului, ci cu totul altceva. De altfel, unii dintre ei, în discuţii particulare (nu în public) cu unii dintre noi, recunoşteau cu cinism acest lucru. Îmi amintesc că discutând odată cu unul din adjuncţii lui Crăciun (colonelul Iacob sau Nodeţ ?) care mă chemase să mă „prelucreze”, i-am spus, încercând să-mi justific refuzul de a accepta reeducarea, că nu pot face acest lucru deoarece, dat fiind situaţia în care mă aflu, aş putea fi suspectat de oportunism şi de nesinceritate. Şi, pentru a îndepărta discuţia de la cazul meu, l-am întrebat : „Dumneavoastră chiar credeţi că toţi cei care au acceptat  să-şi facă autoprezentarea şi s-au dezis de trecutul şi de crezul lor sunt sinceri ? Nu cumva, tentaţi de preţul pe care ni-l oferiţi (libertatea), s-au făcut frate cu dracul până vor trece puntea ?” . „Nu ne interesează sinceritatea voastră - mi-a replicat el - ci ne interesează compromiterea voastră, sinuciderea voastră morală” . Şi arătând spre un dosar voluminos de pe biroul lui, continuă :
Uite, aici am „certificatele de deces” ale tuturor celor care    şi-au făcut autoprezentarea. Şi te asigur că, mai curând sau mai târziu, îl voi avea şi pe al tău . „Certificate de deces ?” am întrebat eu, mimând nedumerire. „Certificate de deces moral” - mi-a explicat el şi apoi a continuat : „Să vă intre bine în cap că, în situaţia în care sunteţi, nu aveţi altă alternativă decât fie să vă sinucideţi moral, fie, ajutaţi de noi, să muriţi de-adevăratelea” . „ Şi dacă totuşi, unii dintre noi se vor încăpăţâna şi vor refuza să moară ?”  l-am întrebat eu maliţios, pentru că observasem că începe să se enerveze. „Nu avea grijă - vă vom crea noi toate condiţiile pentru asta !”   şi chemând gardianul, m-a expediat în celulă oarecum iritat, fie de insolenţa mea, fie de slăbiciunea de care dăduse el însuşi dovadă, lăsându-se antrenat într-o astfel de discuţie.
    Şi, într-adevăr , s-au ţinut de cuvânt, creându-ne condiţii să murim, fie într-un fel, fie în altul. După „spovedania”  lui Petraşcu, care se pare că nu a dat rezultatele scontate, în toamna anului 1963 şi în iarna care a urmat, tratamentul aplicat „recalcitranţilor” ( şi în mod deosebit celor „găzduiţi” în Zarcă) s-a înăsprit considerabil. Regimul alimentar s-a înrăutăţit din zi în zi, sfârşind prin a coborî cu mult sub limita supravieţuirii, iar pe măsură ce frigul se înteţea, pedepsele deveneau tot mai frecvente. Se încetăţenise la Aiud, din iniţiativa conducerii, bineînţeles, o anumită practică. Vara nu se prea dădeau pedepse cu izolarea, pentru că, fiind cald, cel pedepsit nu ar fi suferit destul. . . Rapoartele întocmite de gardieni în timpul verii, prin care se cereau pedepsirea anumitor deţinuţi pentru reale sau pretinse încălcări ale unor regulamente absurd de inumane, erau păstrate la biroul politic al închisorii şi toamna târziu, când începea frigul, erau scoase de la naftalină şi date spre execuţie. Şi în acea iarnă (1963-1964) astfel de rapoarte au fost parcă mai multe ca oricând. Pentru a intimida şi demoraliza oamenii, au fost scoase din arhivă rapoarte întocmite de gardieni în anul precedent (1962), care, din diferite motive, nu fuseseră aprobate. În felul acesta, fiecare locatar al Zărcii avea de executat un număr considerabil de zile de izolare, unii depăşind chiar suta. În acel an, deţinuţilor din Zarcă nu li s-a schimbat echipamentul de vară (pantaloni scurţi şi zeghe de doc) decât târziu, pe la jumătatea lunii decembrie. De asemenea, lemne pentru foc nu li s-a dat decât la sfârşitul acelei luni, atunci când a căzut prima zăpada . Desigur, nici unul dintre cei pedepsiţi nu a apucat să facă toate zilele de izolare pe care le avea de executat şi aceasta nu datorită clemenţei conducerii închisorii, ci pur şi simplu pentru că nu erau celule suficiente de ispăşire . S-a avut totuşi grijă ca nici unul dintre cei pedepsiţi, chiar bolnav fiind, să nu scape fără a ispăşi cel puţin o parte din pedeapsă. Este edificator din acest punct de vedere, cazul învăţătorului invalid Ion Arghiropol, care, deşi grav bolnav, la puţin timp după ce ispăşise o pedeapsă de cinci zile, a fost luat din celulă pentru a executa, de data aceasta, o pedeapsă de zece zile. În asemenea cazuri gardianul era neîndurător, justificând că el nu face altceva decât să execute un ordin. Astfel că învăţătorul Arghiropol a fost dus mai mult târâş la izolare, de unde, însă, după două zile a fost adus pe targă înapoi în Zarcă şi izolat chiar acolo, din ordinul celui care îl absolvise de pedeapsă (colonelulCrăciun , probabil). A zăcut ţintuit la pat câteva săptămâni , până s-a desprimăvărat, şi, în toată această perioadă, nu a primit nici un fel de asistenţă medicală, aceasta fiindu-i condiţionată de acceptarea reeducării . Şi cazul lui Arghiropol nu a fost un caz singular. Tuturor celor care erau în situaţia lui li se refuza asistenţa medicală şi doar când intra câte unul în comă era dus, în sfârşit, la spital, unde i se dădea o îngrijire de cele mai multe ori superficială.
    Dar cea mai criminală măsură luată de colonelul Crăciun în această perioadă, de comun acord cu medicii civili ai închisorii, se pare, a fost aceea de a împrăştia prin celule cu oameni sănătoşi (necontaminaţi de t.b.c.) pe cei bolnavi de tuberculoză ! Şi aceasta numai pentru a-i determina pe cei sănătoşi să cedeze. Şi au fost unii care, îngroziţi de perspectiva îmbolnăvirii , au cedat. . .
    Cam după o lună de zile de la „spovedania”  lui Nicolae Petraşcu (sfârşitul lui noiembrie), staţia de radioficare a fost pusă din nou în funcţiune. De data aceasta colonelul Crăciun , după o scurtă introducere, ni l-a prezentat pe vorbitorul zilei, doctorul Alexandru Popovici. Mai întâi a creionat sumar personalitatea acestuia, prezentându-ni-l ca pe un om de o vastă cultură şi ca pe un renumit chirurg, doctorul Popovici fiind un autentic savant, dublat de un cărturar în adevăratul sens al cuvântului. Apoi a subliniat faptul că, vezi Doamne, acesta l-a rugat insistent să-i permită ca, după ce îşi va prezenta declaraţia de desolidarizare de trecut şi de Mişcarea Legionară, să citească în faţa deţinuţilor un studiu pe care l-a întocmit din proprie iniţiativă şi pe care l-a intitulat Fişele antropo-psiho-analitice ale lui Corneliu Codreanu şi Horia Sima. „Şi bineînţeles că eu nu mă opun - a continuat el - după cum nu mă voi opune nici unuia dintre voi care ar cere să vorbească pe teme asemănătoare , de la acest microfon” . Şi a încheiat dând cuvântul doctorului Popovici.
    Acesta, după ce a adresat câteva cuvinte convenţionale colonelului Crăciun şi i-a mulţumit pentru faptul că i-a permis să-şi prezinte ideile în faţa deţinuţilor, a început să-şi citească autodemascarea care nu s-a deosebit cu nimic de şablonul obişnuit al autodemascărilor . Aceeaşi denigrare a trecutului, aceleaşi osanale ridicate regimului comunist şi aceleaşi angajamente de fidelitate faţă de acest regim. A urmat apoi expunerea studiului anunţat. În întocmirea acestui pretins studiu , doctorul Alexandru Popovici s-a folosit atât de observaţiile sale asupra celor doi „subiecţi” (pe care i-a cunoscut personal şi în preajma cărora  a gravitat un timp) cât şi pe un bogat material documentar, pus la dispoziţie de aparatul politic al închisorii Aiud, dar şi de unele securităţi regionale sau chiar de Ministerul de Interne. S-a mai folosit, de asemenea, de mărturiile unor cunoscuţi care, ca şi el, au trăit un timp în preajma celor doi lideri naţionalişti.
 
Libris.ro

    În prima parte a expunerii sale, doctorul Popovici a prezentat zestrea ereditară a celor doi, precum şi influenţele pe care, atât educaţia şi formaţia lor culturală, cât şi mediul social în care au trăit şi s-au dezvoltat, l-au avut asupra conturării personalităţii lor. Apoi s-au străduit să descopere fiecăruia dintre ei câte o obsesie mistică, care să le justifice activitatea. Corneliu Codreanu se considera          -pretindea în studiul său doctorul Popovici- purtătorul unei misiuni mesianice de salvare a Neamului, iar Horia Sima, depozitarul virtuţilor eroice ale înaintaşilor. . .
    Şi pentru a face pe placul celor care i-au comandat studiul, căci era evident pentru oricine că studiul respectiv fusese comandat, doctorul Popovici a mai descoperit fiecăruia din ei şi alte trăsături patologice, care ar explica -pretindea el- comportamentul deviant al acestora. Cu această oazie au fost scoase la ivelă o serie de fapte infamante comise de cei doi, necunoscute nici chiar de seniorii Mişcării Legionare. Dar cea mai mare crimă săvârşită de aceştia a fost, conchidea doctorul Popovici, împiedecarea pătrunderii în ţara noastră a ideilor socialismului ştiinţific şi a învăţăturilor marxist-leniniste !
    Colonelul Crăciun l-a felicitat pe doctorul Popovici pentru documentata sa expunere şi a anunţat că în curând vor mai face asemenea comunicări şi alţi deţinuţi, pomenind, cu această ocazie, şi numele lui Eugen Teodorescu şi Alexandru Constant. Dar după aceea lucrurile s-au precipitat şi la staţia de radioficare nu a mai vorbit nimeni. Începând cu primele luni ale lui 1964, acţiunea de reeducare a intrat într-o altă fază. . .

    Căderile nu au fost toate la fel. Unii au căzut     rostogolindu-se, alţii au alunecat lin pe pantă în jos acceptând calculat, pentru a supravieţui, compromisul, iar alţii (cei mai mulţi) au căzut firesc, omeneşte, lepădându-se de trecut şi de crezul lor aşa precum Petru s-a lepădat , în moment de cumpănă , de învăţătorul  lui. Unii (puţini la număr) , căzând s-au şi ticăloşit , dar cei mai mulţi au rămas , totuşi oameni şi, cu Petru, s-au căit pentru omeneasca lor slăbiciune şi, prin viaţa pe care au dus-o mai apoi,   şi-au răscumpărat căderea.
    Îmi spunea atunci, în acel timp de cumplită urgie, cu o infinită tristeţe în glas, un prieten care fusese un luptător de   nădejde , dar care până la urmă cedase : „N-aş vrea să fiu înţeles greşit. Atât mi-a fost menirea. Sunt, nu înfrânt, ci terminat. Nu mai pot lupta pentru o cauză pe care, deşi nu o cred pierdută, simt că nu o mai pot sluji. Sunt sigur că sub specie aeternitas  dreptatea e de partea noastră, dar nu pot să nu constat că, în acest ceas al istoriei, nu lumina ci bezna-i mai mare. Pentru moment se pare că răul a triumfat. Cel puţin pentru timpul nostru. S-ar putea ca cei care ne vor urma să fie mai vrednici şi mai norocoşi decât noi. În ultimul timp îmi vin tot mai des în minte, ca o mustrare, versurile lui Gyr din Balada codrului fără haiduc : „Fie codrule s-ai parte / de-un haiduc cum n-am fost eu” . Fie ca ţărâna să aibă parte de luptători mai destoinici decât noi să risipească bezna şi să facă să triumfe lumina. Şi probabil că aşa va fi căci temelia acestei viitoare resurecţii am pus-o noi. Cu toate înfrângerile şi neputinţele noastre, noi vom fi rădăcinile viitorului arbore de lumină” .
    Cu toate că suna ca o justificare, această „dizertaţie” a prietenului meu a făcut să mă clatin, dar a avut şi darul să mă facă să înţeleg un lucru pe care ar trebui să-l înţeleagă şi cei care, din diferite raţiuni, sunt tentaţi să ne judece pentru neîmplinirile noastre. Am înţeles, şi ar trebui să înţeleagă şi „vitejii” care au stat pe de lături şi care acum aruncă cu piatra, că noi, cei care am trăit acele cumplite monstruozităţi , nu am fost supraoameni. Am fost oameni ca toţi ceilalţi, noi am fost „robii unei credinţe” , pe care am slujit-o fiecare până la capătul puterilor noastre. Şi dacă ajunşi în situaţie limită mulţi dintre noi, forţaţi fiind, s-au dezis de trecut şi au „scuipat” pe ceea ce altădată au adorat, acest lucru nu-i dezonorează pe ei ci pe călăii lor, tot aşa după cum nu-i dezonorează pe unii dintre cei trecuţi prin Piteşti faptul că sub tortură continuă au fost forţaţi să-şi mănânce propria scârnă. Şi unora şi altora li se anulase în prealabil voinţa. Iată de ce, cei care am trecut pe acolo, avem datoria de a depune mărturie .
 
Fragment din cartea "DEMOSTENE  ANDRONESCU / REEDUCAREA DE LA AIUD

Lucrare publicată în serial în revista PUNCTE  CARDINALE,
în anii 1993 - 1996
numerele 8/93 - 2/96"

   Foto: pemptousia.com 
 
 

Căutări recente:

Map of Goa Progressive Music (18.03.11) 1996-2007 инструкция по эксплуатации ноутбук es ari anjelina jolis surati AV-Comparatives The Seamstress (2009) Online Fourplay unblock Երգեր Seabiscuit Заправка картриджей hp в Санкт-Пете производственная инструкция мойщика 133BPM Records собейт Pick Up Records/Lizard Яблонского Caro Ornamental Ведьмаку Win32 API CODEX descarca The River Why (2010) http://www.allshares.ge/download.ph артифлекс хондро инструкция свет 295 серия Bitt Sensation NuZone Gears DRAGOSTE LA PRIMA VEDERE EPISODUL 2 Чаки: Bài 19 : Tiếng Nhật Thông Dụng skelbimai IL TEMPO SE NE VA online power point servisi Best golden AWP для css ne IF FRENCH FRIES WERE FAT FREE латвийцев BELOW YOUR MEANS Naija Купить обои 5775-01 Купить обои 5652-25 Dumnezeu si хроническая глаукома lui mai cel sunt CE am care Cum din este Cea nu sau cu mare despre viața cei copii ai bine aL are toate unde Hristos Iisus SE ar cine Lumea 10 au domnului Dacă Prin Ioan te le mult face spre in IPs Calistrat De la Când VA sa ... pe Un
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe