24 Ianuarie 21

Din ce în ce mai multe glume pe baza cipurilor sau vaccinurilor „anti-covid”, de ce?

   De luni bune, dar mai ales în ultimele zile, asistăm la o mare de glume pe baza așa ziselor cipuri în vaccinuri sau alte forme de cipare, separare, sau mai știu eu ce...
   Să ne înțelegem, glumele sunt de două felul, unele au rolul de a UCIDE o informație prin banalizarea ei, fie ea corectă sau eronată, iar cealaltă categorie de glume, cea indiferentă la astfel de subiecte, are un rol umoristic, poate batjocoritor, și atât. 
   În acest articol vom discuta despre primul tip de glume, cele care ucid o informație aruncată în media în mod obsesiv în ultimii ani, dar care s-a intensificat considerabil în ultimul an de când cu pandemia. Promotorii acestor articole din mediu online, de acest tip, sunt schismaticii, aceia care se tot declară ortodocși dar fac faptele răzvrătirii față de Biserică, îndeamnă o întreagă Biserica la schismă, la neascultare.
   Părerea site-ului deinteres.ro față de cipuri nu a fost publicată foarte des, aș putea spune că am cam evitat acest subiect din lipsa de informații cu adevărat „palpabile” ... din simplul fapt că acest site nu își dorește să discute despre subiecte pe care nu le stăpânește 100%.
   Am ajuns în punctul în care mă simt nevoit să intru în acest subiect cu vaccinurile și cipurile.
   Dragi frați în credința creștin ortodoxă, Biserica noastră prin Sfinții săi ne îndeamnă la informare, pace, rațiune, credință, trăire în viața Bisericii ... din asta înțelegând că ne trebuie transparență în ceea ce privesc aceste vaccinuri, ne trebuie informare. Cum să mă vaccinez cu un vaccin despre care nici măcar efectele adverse (toate) nu se cunosc 100%? Un vaccin se crează în circa 2 ani, minim, din vagile mele informații, acest vaccin a fost creat în mai puțin de un an, asta în timp ce de 5-6 ori se moare mai mult anual de cancer în lume. Pe ce s-au făcut teste cu acest vaccin? De ce tot sunt create platforme unde persoanele vaccinate să declare efectele adverse, suntem cobai pentru cineva anume? Se face vre-un experiment cu noi? Nu mă înțelegeți greșit, de mic, poate și dumneavoastră, am fost vaccinat, după naștere, la 6-7 ani parcă, pe la 14 ani ...trăiesc, poate unii nu, nu cunosc statistici. Mi-au făcut bine aceste vaccinuri până după 30 de ani, poate că da, nu pot să neg științific importanța lor, nu am pregătirea necesară, dar acum avem o situație excepțională, se încearcă să ni se bage acest vaccin aproape cu forța, pentru mine este un pic cam mare agitația, mă întreb, de ce? Observ o disperare mare în această privință, se fac campanii pro-vaccinare puternice, probabil pe bani mulți!
   În ceea ce privesc cipurile, aici situația este puțin cam complicată, lumea, marea majoritate dintre noi, habar nu au ce e ăla un cip. Eu am pregătire de analist-programator, spunându-mi părerea având această specializare, și studiind ani la rând învățătura Bisericii, începând cu istoria religiilor din liceu, nu pot spune altceva decât că NIMENI nu poate să știe cu adevărat dacă acest „cip” există ca și „programat” pentru a fii introdus cu acest vaccin sau nu, cel puțin nu acum. Din această pricină și evitarea mea a acestui subiect. Este adevărat, un cip pentru mâna dreaptă, fix cum scrie în cartea Apocalipsei din Biblie, se folosește de ani de zile în anumite zone din SUA, dacă nu mă înșel chiar și-n Europa, zona de nord sau zona Marii Britanii, dar fără legătură sau nu există informații clare că acesta va fi băgat prin vaccinul anti-covid în oameni.
   Sunt scrieri de sute de ani, eu am citit cu ochii mei o carte de aproape 100 de ani în care se prezenta ce vremuri vor veni, cu mult înainte de apariția lor, codurile de bare având o „numerologie” 666 în componența lor, se pare că toate. În acea carte (nu o mai dețin și nici titlul nu-l mai țin minte) scria că întâi acest cod „de bare” se va pune pe alimente, repetându-se obsesiv că cine nu îl va avea nu va putea cumpăra, mai târziu, pe oameni, iar ce om nu va avea acest cod de bare, nu va putea cumpăra NIMIC. Ce va fi, Domnul Dumnezeu va ști, noi oamenii nu știm ... 
   Ca o concluzie la un articol destul de mare, vă declar ce voi face eu pe viitor în contextul actual, dumneavoastră puteți face ce doriți. Nu, nu mă voi vaccina, cel puțin nu încă, probabil că niciodată din moment ce cu cel de gripa nu m-am vaccinat niciodată. Tind să cred că nu se va introduce nici un cip în vaccinul actual, poate mai târziu, totul va fi pe față din punctul meu de vedere, lumea (din păcate) îl va accepta pe anti-hrist ca pe un eliberator, ca pe un „nou mesia” după cum spune Sfânta Scriptură, diavolul are nevoie de acceptul nostru... 
   Ca recomandare, stați aproape de Biserică, împărtășiți-vă, susțineți-vă preoții, ei fiind ținta diavolului în aceste vremuri de tristă amintire ... dacă risipesc păstorul, turma va fi pierdută. Nu vă temeți, credeți în Dumnezeu, trăiți viața Bisericii!


P.S. E clar, libertățile noastre vor fi din ce în ce mai îngrădite, Covid-ul este folosit politic din ce în ce mai mult. Luptați alături de Biserică pentru libertatea dăruită nouă de Dumnezeu.
Am citit, nu de mult, articolul „Bill Gates promite că nu va folosi vaccinul anti-COVID pentru a implanta cipuri în corpul oamenilor”, m-a bufnit râsul ... cine să-l creadă pe nenea ăsta?

Citește și:

Ce se va întâmpla cu compania care le-a implantat microcipuri angajaților
Implantul de microcip, următoarea provocare a Europei
„În fiecare an mor de cancer peste 10 milioane de oameni. În primul an de pandemie Covid19 au murit sub 2 milioane de oameni pe glob”

 
Foto credit: g4media.ro
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe