24 Octombrie 20

Digi24 nu se învață minte! Aruncă o știre FALSĂ contra Bisericii, contra părintelui Calistrat Chifan

   Digi24, un post care ne-a învățat deja cu știri mai mult sau mai puțin contra Bisericii ..., fabrică de această dată o știre falsă în care îi răstălmăcește cuvintele Ieromonahului Calistrat Chifan care într-o filmare din partea BZI.ro spune următoarele: ”Pentru împărțirea Sfintei Lumini avem nevoie de o oră, începând cu 23:30 până la 00:30. Punem două patrule la ușa bisericii, slujba oricum se ține afară, iau oamenii lumină și se întorc acasă. Asta dacă se vrea. Spun acest lucru pentru că și Ministrul de Interne este tot creștin într-o țară creștină și cândva a avut nevoie de votul publicului. Respectă-ți publicul care și-a pus încrederea în tine. Nu fi îndărădnic!
   Din punct de vedere medical am auzit afirmația domnului Arafat. Aș spune și aici un lucru. Când fostul președinte, Băsescu, voia să îl dea jos, cel care l-a apărat pe domnul Raed Arafat a fost poporul care a ieșit și a făcut demonstrație în stradă. Ca un erou național ar trebui să intervină și să spună că nu e atât de periculos virusul cât ambiția, îndrăzneala și orgoliul celor care bat cu pumnul în masă.
   Ar putea spune că cei bătrâni, bolnavi ori carantinați nu vin la biserică, dar cei sănătoși pot trage o fugă până la biserică să aducă lumină în casă. Astfel nu va rămâne în istoria celor 2000 de ani că Iisus rămâne din nou părăsit ca la Golgota. Autoritatea este tot pământească. Datorită poporului sunt în în fruntea țării! Nu trebuie să fie îndărătnici.
   Nu contează ce confesiune ai. Trebuie să fii om. În cea mai mare disciplină și ordine avem nevoie de biserică. Vă luați lumânărica, vă puneți masca, păstrați distanța, ascultați slujba și împărțiți lumina unul de la altul”

   Ori ceea ce spune această doamnă reporter într-un reportaj Digi24, este fix o minciună, vezi reportajul - Un preot-influencer cheamă oamenii la biserică în noaptea de Înviere „măcar o oră” - părintele Calistrat fiind, batjocorit, numit preot-influencer. Nu de puține ori Biserica a fost batjocorită printr-un limbaj de genul acesta, coborând acțiunile umanitare din partea Bisericii sau preoții, într-un con de umbră printr-un limbaj de lemn, limbaj mai mult ofensator decât lăudativ. Titlul articolului este total fals, el inducând pe majoritatea oamenilor spre o poziție de a-l acuza pe parintele Calistrat pentru că are un discurs care îndeamnă la „revoltă”, ar spune unii „iubitori de stat în casă”. Articolul cu pricina, înfierând cumva pe părintele Calistrat contra Patriarhiei, Digi24 prezentând în contradicție cu răstălmăcirea lor și declarația Patriarhiei Române: „Orice mesaj contrar celui oficial oferit de Patriarhia Română, orice mesaj incitator la încălcarea reglementărilor oficiale ale autorităților, inclusiv de cele ecleziastice, este unul care NU reprezintă Biserica Ortodoxă Română.” Părintele Calistrat, prin declarația adevărată, mai sus menționată, a exprimat fix duhul Bisericii, al Patriarhiei, fără a fi contrar nicicum cu declarațiile oficiale ale Patriarhiei sau cu legile statului Român.
   Menționăm faptul că părintele Calistrat NU îndeamnă pe nimeni la nerespectarea legilor statului în care trăim, cum nici site-ul nostru nu o face, ci exprimă o opinie, niște întrebări legitime către cei care conduc țara, să nu îsi mai bată joc de oameni, de credincioși ... în timp ce magazinele sunt pline, Lidl, Kaufland, Carrefour și altele ... chiar instituții cu angajați de ordinul miilor, Biserica, adevăratul spital duhovnicesc, științific demonstrate minunile Sfintei Liturghii, minunile rugăciunii, este închisă de frica acestei pandemii. Întreb și eu acum, când mergeți în aglomerația din magazine nu vă e frică de moarte? Domnule PREȘEDINTE, când i-ati trimis pe oamenii ăia la muncă în Germania, în plină PANDEMIE, într-un aeroport PLIN, cu miile.... nu vă mai era frică de faptul că se îmbolnăvesc românii? Doar în Biserică se imbolnăvesc românii?? Oare cum se poartă măști în supermarketuri, intrând lumea într-o aglomerație evidentă, în Biserica, lângă Biserică nu se poate?

   Este regretabil că televiziunile sunt în căutare de senzațional în această situație de criză. Dacă noi suntem sancționați aspru dacă dezinformam, așa și televiziunile ar trebui sancționate cu duritate pentru dezinformările din această perioadă care produc ură și dispreț față de o anumită categorie socială cum ar fi ura față de preoți, față de Biserică.

   DE ACEEA, recomand tuturor bunilor creștini să SESIZEZE Consiliul Naţional al Audiovizualului printr-un „Formular sesizare Radio/TV” menționând faptul că această știre a fost publicată pe postul de televiziune DIGI24 pe data de 13.04.2020, orele 16:32, încălcând cu aceasta următoarele prevederi legale:

ART. 40 / Codul Audiovizualului
(1) În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere; dacă acuzaţiile sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; în situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie să se precizeze acest fapt.
(2) Moderatorii programelor au obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare sau să indice, cel puţin, probele care le susţin, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acuzaţiile. ART. 64
(1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii:
a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii;
b) informarea cu privire la un fapt sau un eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.
(2) În cazul în care informaţiile prezentate se dovedesc a fi eronate în mod semnificativ, furnizorul de servicii media audiovizuale trebuie să aducă rectificările necesare în cel mai scurt timp şi în condiţii similare de difuzare.;

Vezi audio/video înregistrarea cu părintele Calistrat în care se poate urmări declarația dânsului aici: Părintele Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni - VIDEO
Lasa un comentariu
avatar
avatar
0 Spam
1
UM Digi24 este anticreștină - de fapt antiortodoxă - și total antintiromâneasă.
Ei se cred zmei că au toate textele la ei și pot să manipuleze cum vor.
Cât sunt ei cu ochi albaștri până la urmă or să ia o mare, mare țeapă!
avatar
0 Spam
2
Digi, Hristos a Inviat!
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe