03 Octombrie 22

Destinul ne este dat sau este făurit de noi pe parcurs?

    Nu, cred în vocaţie. Cred în chemarea lui Dumnezeu. Există în Vechiul Testament un moment în care Dumnezeu Se adresează lui Samuel: „Samuele! Samuele!” „Aici sunt, Doamne, porunceşte!” Acesta-i  tot destinul nostru. Te-ai ridicat la timp şi I-ai răspuns Şefului, te ia Şeful şi te pune la muncă. Dar ce eşti? Dar din ce materie eşti alcătuit? Dar eşti un om cristalizat sau o energie?... Adică nu încerci să-I pui întrebări lui Hristos când te cheamă la datorie. Hristos e plictisit de proşti, n-are timp de aşa ceva. Şi zice: Băi, băiete, nu eşti obiectul studiului Meu! Dacă asta te interesează, du-te la cercetătorii britanici, că te studiază ei… La noi asta e problema, apropo de Catedrala Mântuirii Neamului. Noi tot stăm, o tot învârtim. Să vă spun un argument pe care mi l-a dat un călugăr din Moldova, care să ştii că nu e fan al construirii Catedralei Mântuirii Neamului. Deci nu-i fan; nici eu nu sunt un fan şi se simte şi-n atitudinea mea. Fii atent ce-ţi spun: acesta îmi povestea că, atunci când s-a construit biserica Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, sucevenii locuiau în bordeie; fără glumă. Există o descriere a cetăţii din vremea aceea: trăiau în bordeie! Ţineau de cetate, să fugă din când în când, când veneau turcii şi tătarii ăştia, cu care avem noi relaţii acum. După Gazprom, când îi aud pe ăia cu Kazahstanul, mă apucă râsul! Acum ţinem relaţii cu turcii şi cu tătarii, la nivel oficial. Deci ăia când veneau, ăştia fugeau în cetate. Interesant este că, în momentul construirii, ea era, păstrând scara oraşelor, exact de dimensiunile Catedralei Mântuirii Neamului, într-un Bucureşti. Catedrala Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava a tras din pământ toate bordeiele la lumină. De unde ştim noi ce va magnetiza catedrala aceasta şi va scoate ca energie poporului acestuia? Gândeşte-te la următorul moment: într-o seară oarecare, demnă, a poporului român, într-un 1 Decembrie, o catedrală plină ochi de copii, de tineri îmbrăcaţi în haine româneşti, cântând Deşteaptă-te, române! Cum îţi sună? Că n-avem unde-i strânge! Îi trimitem pe plantaţii, ca să îşi recapete demnitatea naţională.
    Există spaţii desemnate pentru reîncărcarea calorică a sufletului uman. Catedrala poate fi unul dintre ele. Dacă ratăm proiectul, Dumnezeu nu ne va ierta. Nu vorbim de Fisc, vorbim de Dumnezeu. 
 

Extras din: Pr. Constantin Necula / anatomia sufletului / Editura Agnos – Sibiu 2015

Căutări recente:

Map of Goa Progressive Music (18.03.11) 1996-2007 инструкция по эксплуатации ноутбук es ari anjelina jolis surati AV-Comparatives The Seamstress (2009) Online Fourplay unblock Երգեր Seabiscuit Заправка картриджей hp в Санкт-Пете производственная инструкция мойщика 133BPM Records собейт Pick Up Records/Lizard Яблонского Caro Ornamental Ведьмаку Win32 API CODEX descarca The River Why (2010) http://www.allshares.ge/download.ph артифлекс хондро инструкция свет 295 серия Bitt Sensation NuZone Gears DRAGOSTE LA PRIMA VEDERE EPISODUL 2 Чаки: Bài 19 : Tiếng Nhật Thông Dụng skelbimai IL TEMPO SE NE VA online power point servisi Best golden AWP для css ne IF FRENCH FRIES WERE FAT FREE латвийцев BELOW YOUR MEANS Naija Купить обои 5775-01 Купить обои 5652-25 Dumnezeu si хроническая глаукома lui mai cel sunt CE am care Cum din este Cea nu sau cu mare despre viața cei copii ai bine aL are toate unde Hristos Iisus SE ar cine Lumea 10 au domnului Dacă Prin Ioan te le mult face spre in IPs Calistrat De la Când VA sa ... pe Un
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
Citate Ortodoxe