26 Septembrie 20

Despre „transcendenţa” Mişcării Transcedentale: „Am avut o experienţă reală de agresiune demonică”

„Am avut o experienţă reală de agresiune demonică” [46,50].
- mărturia unui fost instructor de M.T. -
 
   Una dintre cele mai perfide înşelări spirituale răspândite în ultima parte a secolului XX este Meditaţia Transcedentală. Datorită impactului surprin­ză­tor pe care l-a avut în primii ani de dezvoltare, ea este cu­nos­cută pe o mare parte a globului pământesc, având peste 3,5 milioane de adepţi răspândiţi în peste 140 de ţări. În România practicarea Medita­ţiei Transcedentale a primit autorizaţia de funcţionare (din partea Ministerului de Justiţie) abia după căderea dictaturii comuniste, în anul 1992, deşi încă din 1981 anumite grupuri de intelectuali au cochetat cu această „modă” ezoterică (din anul 1982 cercurile „transcedentalilor” au fost desfiinţate, fiind consi­de­rate periculoase pentru ordinea publică) [11, 108].
   Fondatorul Meditaţiei Transcedentale, Maharishi Ma­hesh Yogi, s-a născut în India în anul 1911. După absol­virea Facul­tăţii de Fizică în anul 1942 el a practicat yoga vreme de cinci ani, după care a devenit discipolul lui Guru Dev. Înainte de a muri, acest maestru l-a însărcinat pe Maharishi să găsească o cale spirituală mai comodă care să fie accesibilă fiecărui om şi care să nu necesite cunoştinţe speciale sau eforturi îndelungate. 
   După ce a pustnicit în Himalaya vreme de doi ani, Maha­rishi („Marele Iluminat”) a pus bazele Meditaţiei Transceden­tale, a cărei practică avea ca bază repetarea unor cuvinte cu putere magică, a unor mantre. În anul 1958 el a întemeiat „Mişcarea mondială pentru regenera­rea spirituală a umanităţii”, cu sediul în India (dar cu activităţi extinse şi în Europa şi în America).
   Pentru că nu aparţinea castei brahmane (şi temelia so­cietăţii indiene fiind tocmai sistemul castelor), în ţara sa Maharishi a fost privit cu reticenţă. Plecând în America, dornic să racoleze discipoli, în anul 1965 el a reuşit să înfiinţeze Societatea Internaţională de Meditaţie a Studen­ţilor. Datorită unei reclame atrăgătoare (echilibru interior, sănătate, îmbunătă­ţirea personalităţii), această societate a primit în primul an 2000 de membri, rata de creştere fiind într-o primă perioadă de 250% pe an. 
   De mare efect a fost susţinerea de care a beneficiat Ma­ha­rishi de la cea mai faimoasă formaţie muzicală a acelor vremuri, Beatles. Toţi cei patru membri ai trupei i-au fost discipoli maes­trului exact în momentul în care mişcarea hippy era în plină glorie, exact în perioada în care tinerii care negau morala şi tradi­­ţi­i­le aveau nevoie de o nouă orientare. Revoluţia anticul­turală, care se mani­fes­ta prin aversiunea faţă de valorile Occidentului şi în mod special faţă de materialismul capitalist, a deschis larg fe­res­trele cunoaşterii spre magica şi fascinanta lume orientală. 
   Între anii 1965-1971 numărul studenţilor Universităţii din California care practicau Meditaţia Transcedentală a crescut de la 40 la 73. 000, adică de mai mult de 1800 de ori. Răspândirea acestei practici a avut loc cu o viteză uluitoare. S-a ajuns ca Meditaţia Transcedentală să fie practicată în şcolile de stat americane, copiii nefiind în măsură să conştientizeze nocivi­tatea acestei meditaţii. 
   După o puternică campanie de protest faţă de răspân­direa acestei practici - despre care guru-ul susţinea că nu are coloratură religioasă şi că este fundamentată ştiinţific - s-a ajuns la procese publice. 
   La primul proces (ţinut în New Jersey în ziua de 19 octombrie 1977), s-a hotărât interzicerea practicării Medi­ta­ţiei Transcedentale în şcoli. La procesul din 11 decem­brie 1978 Maharishi a primit lovitura de graţie: procurorul a dovedit carac­terul religios al acestei practici într-un mod surprinzător de simplu - a tradus ]n limba engleză un fragment din ceremonia de iniţiere ale cărei cuvinte nu erau înţelese de către discipoli, ci doar repetate cu aten­ţie: „Guru în gloria lui Brahma, Guru în gloria lui Vishnu, Guru în gloria marelui Domn Shiva, Guru în gloria personifica­tă a lui Brahman, Lui, lui Shri Guru Dev, mă închin” [46, 51].
   Când judecătorul a întrebat ce este ştiinţific în această ceremonie, i s-a răspuns că astfel de formulări sunt folosite uneori în India şi în cadrul unor ceremonii laice. Curtea de Justiţie nu a putut accepta un argument atât de naiv, şi Maha­rishi a început să piardă din popularitate. Acest proces a vădit fondul Meditaţiei Transcedentale: înşelarea şi păcălirea oame­nilor. Totuşi, mulţi au conti­nuat să practice Meditaţia Transce­den­tală chiar şi atunci când reaua credinţă a iniţiatorului fusese demonstrată.
   În anul 1978, fără să fie stânjenit de efectul proceselor publice care îl vădeau drept lup răpitor, Maharishi a în­te­meiat „Asociaţia Guvernului Mondial al Epocii Ilumi­nă­rii”, “părinţii fondatori” fiind cezarii contemporani ai Filipinelor (Ferdinand şi Imelda Marcos) [35, 270]. 
   S-a observat că efectele acestei practici sunt diferite de ceea ce promiteau reclamele de popularizare, adică o abilitate sporită de învăţare, o sănătate mai bună, perfor­manţe în afaceri şi „reducerea conflictelor.”
   Un doctor de la institutul Stanford din California care a cercetat fenomenul a arătat că „nu există nici o dife­ren­ţă în encefalograme, frecvenţa undelor alfa, ritmul cardiac şi respirator, presiunea sanguină, temperatura pielii şi in­dici de personalitate între practicanţii Meditaţiei Trans­cen­dentale şi un grup non-meditativ de referinţă (...) Mulţi practicanţi au reclamat efecte adverse care au con­ti­nuat şi după întreru­pe­rea meditaţiei. Câţiva au de­clarat că se simt dependenţi de Medita­ţia Transcedentală. Întreru­pe­rea practicării le-a înrău­tăţit simptomele, aşa că au reluat-o pentru a nu se simţi mai rău. Unii aveau câţiva ani vechime în meditaţie înainte de apariţia simptomelor; ele n-au dispărut nici după întreru­perea practicii (...) Unii au comparat-o cu dependenţa de droguri şi se simt prinşi ca într-o capcană; nu vor să mai continue, dar nu se pot opri” [46, 49]. 
   Mult mai grave decât tulburările trupeşti sunt cele de ordin duhovnicesc. Golirea minţii produsă de Meditaţia Trans­ce­dentală sporeşte riscul posesiunii demonice. Ma­ha­rishi însuşi a avertizat asupra acestui pericol, dar a prezentat demonizarea numai ca rezultat al unui eşec pe calea practicării meditaţiei. Dar demonizarea nu are loc întâmplător. Dimpotrivă, întreaga practică a Meditaţiei Transcedentale nu face altceva decât să invoce duhurile marilor zeităţi hinduse care, după cum arată învăţătura Bisericii, sunt diavoli. 
   Practicantul Meditaţiei Transcedentale intră în legătură cu aceste zeităţi rostindu-le mantra specifică, cuvântul magic care face prezentă puterea acestor duhuri. Din fragedă copilărie, de la vârsta de 3 ani şi până la 24 de ani, discipolii o invocă pe zeiţa Saraswati, apoi până la 35 de ani pe zeiţa Lakshmi şi până la 45 de ani pe distrugătorul zeu Shiva. De la această vârstă şi până la sfârşitul vieţii este invocată Kali, zeiţa morţii. 
   Un fost practicant mărturisea ce a simţit la un curs de pregătire specială, când medita între 3 şi 10 ore zilnic pentru a deveni sub îndrumarea lui Maharishi instructor în Medi­taţia Transcedentală: „Acolo am avut o experienţă reală de agresiune demonică. Noaptea mă trezeam cuprins de frică, simţind presiu­nea unui demon ce vroia să intre în mine, exercitându-se fizic asupra capului şi a corpului meu. I-am poruncit să plece şi am rezis­­tat până a plecat.” [46, 50]. 
   Această confesiune nu face decât să confirme că Meditaţia Transcedentală este o lucrare drăcească. În cele mai multe cazuri lucrarea întunericului nu se manifestă la fel de făţiş. Marea majoritate a practicanţilor sunt atât de deschişi influenţelor vrăjmaşului încât diavolii nici măcar nu încearcă să intre în ei pentru a le paraliza voinţa. Le este de ajuns faptul că respectivii practicanţi îşi dedică întreaga viaţă pentru a-i venera. Căci dacă s-ar constata într-o zi că un număr mare de discipoli au intrat în posesia diavolului, atunci prea puţini s-ar mai încumeta să se apropie de Meditaţia Transcedentală.
   Dacă oamenii ar vedea coarnele celui care ia chip de înger de lumină ar şti să se ferească. Pentru cei dornici de noi expe­rien­ţe mistice şi pentru care nu sunt de ajuns semnalele de alarmă pe care le trag păstorii Bisericii în privinţa rătăcirilor spirituale, adevărul despre Meditaţia Transcedentală ar trebui să fie o temă de „meditaţie”. A fost totuşi o luptă foarte grea pentru ca adevărul să iasă la lumină. Va trece multă vreme până ce asemenea adevăruri vor fi cunoscute şi despre celelalte grupări spirituale ale căror tehnici de meditaţie sunt care de care mai „eficace”. De-abia atunci unii se vor lepăda de ele. Dar întot­dea­una vor apărea noi şi noi forme prin care rătăcirea se va manifesta, şi alţi oameni vor fi gata să plătească un greu tribut dacă se vor lăsa pradă înşelării.
   „Numeroase religii diferite, ca şi sisteme religioase de control mintal... folosesc o mare varietate de căi de acces la meditaţie. În toate formele, în Meditaţia Transcen­den­ta­lă, în budismul Zen, în yoga sau în meditaţia de tradiţie iudeo‑creş­tină cel care meditează se străduie să învingă distragerile gân­dirii sale conştiente. Este important să amintim că meditaţia, în orice formă ar fi, nu e altceva decât utilizarea legilor divine prin mijloace omeneşti... Suntem dotaţi cu un mare număr de puteri şi de forţe pe care încă nu le înţelegem deplin” [24,158].
   După ce am văzut care este adevărul despre „transcen­denţa” Meditaţiei Transcedentale ar trebui să fim foarte circumspecţi când ne sunt aduse înainte idei precum cea de mai sus. Pentru că nici Meditaţia Trans­cen­den­tală şi nici o altă formă de meditaţie orientală nu con­stă în „utilizarea legilor divine prin mijloace omeneşti”, ci poate doar în utili­zarea unor energii demonice prin mij­loa­ce care îi transformă pe oameni în robi ai duhurilor întunericului.
   Creştinii trebuie să ştie că nu au nevoie de nici o teh­ni­că de meditaţie pentru a se apropia de Dumnezeu sau pen­tru a-şi îmbunătăţi randamentul psiho-motor. Chiar dacă poleiala în care este îmbrăcată oferta de tehnici de con­cen­trare pare atrăgă­toare, conţinutul este mucegăit. De la concentrarea minţii asupra flăcării unei lumânări până la cea asupra unui obiect banal din propria locuinţă, de la meditaţia iniţiatică făcută în faţa unei yantre yoghine sau a unei icoane până la cea făcută asupra unor cuvinte „sacre” (fie ele şi împrumutate din limbajul bisericesc), nu avem de-a face decât cu o încercare de pervertire a vieţii religioase.
   Diavolul este un artist care atunci când nu reuşeşte să manipuleze fondul unei probleme se străduieşte să de­vie­ze nuanţele care schimbă indicatoarele de la răspântiile căii duhovniceşti. Exemplele de mai sus ar trebui să fie suficiente pentru a lămuri această afirmaţie. 
   Cei care observă similitudini între practicile orientale de meditaţie şi metoda isihastă de dobândire a rugăciunii lui Iisus să ia aminte la faptul că aceste asemănări sunt doar exterioare. Şi de la repetarea magică a mantrei „Iisus” până la rugăciunea în care se repetă cu umilinţă numele Domnului şi se cere milostivirea Sa, diferenţa pare mică, dar este foarte mare. În primul caz se consideră că o repetare magică produce o rezo­nanţă automată cu fiinţa al cărei nume este invocat, în cel de-al doilea chemarea deasă bate la porţile cerului, care se deschid numai datorită dragostei pe care Dumnezeu o are faţă de om. Nu e greu de înţeles că nici un fel de invocare nu are puterea de a-L obliga pe Atotputernicul Dumnezeu să „intre în rezonanţă” cu creaturile Sale.
   Cât priveşte meditaţiile asupra unor obiecte sau fiinţe şi aici nuanţele sunt extrem de importante. Duşmanii Bisericii, pentru a atrage cât mai mulţi discipoli, folosesc şi elemente religioase în practicile lor. Pentru a arăta cât de “curate” sunt astfel de elemente şi meditaţii vom face o paralelă lămuritoare.
   În ultima vreme până şi vrăjitoarele, pentru a avea mai multă credibilitate şi pentru a convinge lumea că nu folosesc puterile întunericului, au început să „folosească” icoane, cruci, agheasmă, mir şi alte obiecte specifice cultu­lui bise­ri­cesc. Dar oricât de interesant ar fi circul pe care îl fac, vră­jitoarele rămân tot unelte ale diavolului. Chiar dacă apare tot mai des diferen­ţierea între cele care fac magie albă şi cele care fac magie neagră (culmea stupidităţii fiind „converti­rea” unei vrăjitoare care se pocăieşte de la magia neagră la cea „albă”). Nu există decât un singur fel de magie, şi magia „albă” este de fapt tot neagră, şi toţi cei care merg la vră­jitoare calcă pe drumul iadului. Aşa a învăţat şi va învăţa Biserica până la sfârşitul veacurilor, oricât de fardate ar fi practicile noilor generaţii de vrăjitoare.
   Cât despre cugetarea la cele sfinte, trebuie spus că aceasta nu presupune fixarea atenţiei asupra unei icoane sau a unei cruci. Sfinţii noştri nu făcut meditaţii în faţa icoanelor, ci s-au rugat celor reprezentaţi în ele. Nu au căutat să îşi valorifice iluzorii puteri lăuntrice, ci au căutat numai mila lui Dumnezeu.
   Noi nu putem spori duhovniceşte numai prin puterile noastre. Cine foloseşte astfel de practici magice - cum este repetarea unor cuvinte „sacre” sau concentrarea asu­pra unor fiinţe - crede că poate spori doar prin puterile sale. Concepţia aceasta nu este nouă, este o veche idee păgână, căreia îi stă împotrivă cuvântul Mântuitorului care a zis: „fără Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15,5).
   Îndemnul de a nu părăsi turma Bisericii şi izvorul de apă vie care este Hristos pare mai potrivit ca oricând. Un proverb românesc spune cât se poate de clar: „Prostul nu învaţă nici măcar din greşelile sale. Deşteptul învaţă chiar şi din ale altora”.
 
Extras din: Danion Vasile - Scrisoare catre un prieten / foto credit: pixabay.com
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe