08 August 22

DESPRE PERICOLUL UNEI NOI EREZII

Puțini creștini ortodocși își dau seama de un pericol care amenință foarte urât imaginea creștinismului în ultimele zile, de când a început războiul în Ucraina. Aceasta pentru că puțini creștini sunt creștini, iar pe de altă parte, pentru că puțini creștini mai cunosc azi "Scripturile și puterea lui Dumnezeu", așa cum zicea Domnul Hristos. Riscul unei astfel de ignoranțe El Însuși
ni l-a dezvăluit: rătăcirea de la calea cea dreaptă. În ce constă pericolul la care mă refer? Când au început odioasele crime ale armatei ruse în Ucraina, toată lumea aștepta o luare de poziție a Patriarhului Kiril al Rusiei ÎMPOTRIVA războiului. Lumea spera că omul Bisericii va folosi autoritatea sa pentru a-i atrage atenția președintelui Vladimir Putin că un război fratricid (rușii și ucrainenii au rădăcini slave comune) în care țintele sunt în cea mai mare parte obiective civile, cartiere de locuit, biserici ortodoxe, magazine, școli, etc, în care mor deopotrivă tineri, bătrâni și copii nevinovați, este un război care contrazice atitudinea pacifică a Sfintei Evanghelii a lui Hristos. Care război este pe placul lui Dumnezeu?.. Doar războiul de apărare, în care altul vine peste tine, nu tu te duci peste el. Dar și în războiul de apărare există reguli și convenții care trebuie respectate cu privire la prizonierii de război. Pe scurt toți așteptau de la Patriarhul Kiril să-l certe public pe Putin și să se dezică de el. O amenințare cu anatematizarea nu ar fi stricat nici ea. Nu numai că nu au venit aceste lucruri, ci dimpotrivă Patriarhul Rusiei a încuviințat războiul, l-a "binecuvântat", numindu-l un fel de "război sfânt" al dreptcredincioșilor asupra necredincioșilor! Clasicul "jihad" de pedepsire a păcătoșilor, în varianta cruciată. Au fost amintite de Kirill paradele de orgoliu gay ("gay pride") care au avut loc pe străzile Kievului, mă rog, a găsit el câteva elemente prin care să justifice "necesitatea" acestui război.
  Personal l-am numit pe Patriarhul Kiril într-o recentă poezie de-a mea "eretic și hain". Hain, din cauza lipsei de milă față de oamenii nevinovați din Ucraina care suferă tot felul de atrocități pe care nu este nevoie să le descriu, deoarece le știe toată lumea. Un singur copil dacă ar muri într-un război, ar trebui să plângem pentru el! Dar de ce l-am numit "eretic"? Lumea consideră că erezia se referă doar la dogma Sfintei Treimi, la dogma celor două firi ale Mântuitorului și la dogma pururea-fecioriei Maicii Domnului, dar nu este așa! Erezia este orice atitudine sau învățătură care încearcă să schimbe modul de trăire a adevărului evanghelic. Sfântul Apostol Pavel scria în Epistola către Galateni că dacă ar veni cineva, oricine, chiar și el însuși, să schimbe, să mistifice Evanghelia cea sfântă a Domnului nostru Iisus Hristos să fie anatema, adică să i se nege posibilitatea mântuirii sufletului în Biserica lui Dumnezeu: "Mă mir că aşa degrabă treceţi de la cel ce v-a chemat pe voi, prin harul lui Hristos, la altă Evanghelie, care nu este alta, decât că sunt unii care vă tulbură şi voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos. Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o - să fie anatema! Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit - să fie anatema! Căci acum caut bunăvoinţa oamenilor sau pe a lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş plăcea însă oamenilor, n-aş fi rob al lui Hristos." (Galateni 1;6-10). Căutând să placă stăpânului pământesc, nu Celui ceresc pe Care Îl reprezintă, Patriarhul Rusiei propovăduiește de la amvon o "altă evanghelie" și un alt "hristos", nicidecum pe Cel "blând și smerit cu inima", care aduce "odihnă sufletelor noastre".
  Ce "hristos" ne înfățișează Patriarhul Kiril? Un hristos necruțător și nemilos, care trimite armate rusești ca să "purifice" o țară de păcatele sale. Nu, dragii mei, nu este acesta Hristosul Evangheliei. Nu, dragii mei, nu este aceasta Evanghelia lui Hristos! Evanghelia este plină de iubire și de iertare, de îngăduință nesfârșită a lui Dumnezeu față de omul păcătos. Sintagma aceea "de șaptezeci de ori câte șapte" nu eu am inventat-o, ci este a Domnului Iisus. Prin acele cuvinte Domnul Își arăta disponibilitatea de a ierta la nesfârșit și de a aștepta pururea pocăința păcătosului. Cel fără de păcat să arunce piatra. Cel care și-a scos bârna din propriul său ochi să scoată paiul din ochiul aproapelui. Kirill vine pe piață cu propriul său hristos care convine de minune imperialismului rusesc. De aceea l-am numit eretic. Și nu numai eu, ci mulți dintre preoții lui. Acesta este marele pericol despre care vă vorbeam. Cu un astfel de hristos creștinismul va fi ridiculizat cât de curând. "Mai lăsați-mă și cu credința asta a voastră care justifică uciderea pruncilor și nenorocirea familiilor", vor spune multe persoane dacă nu le vom arăta care este ADEVĂRATUL creștinism. Dumnezeu să ne lumineze pe toți, amin. Părintele Sorin Croitoru.

Sursă foto: descopera.org
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe