20 Octombrie 20

Despre „mirosul de împărat” al omului sau despre ursul care a îmbrațișat omul

   La început, primii oameni, Adam și Eva, erau stăpânii a toate păsările și animalele, astfel Domnul le-a dat, după cuvintele Arhimandritului Ilie Cleopa, un „miros de împărat al tuturor celor create. Prin acest miros, animalele il recunosteau pe om drept stapan al lor.” Toate cele create se supuneau lui Adam ca unui imparat, pus de Dumnezeu peste ele, precum intelegem din urmatorul cuvânt revelat: "Domnul Dumnezeu, Care făcuse din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului, le-a adus la Adam, ca să vadă cum le va numi; aşa ca toate fiinţele vii să se numească precum le va numi Adam." (Facere 2, 19). În această stare paradisiacă animalele nu doar ascultau de om, dar trăiau în armonie și între ele.
 
 
   Omul a pierdut acest „miros primordial de împarat” în clipa în care a păcătuit, călcând porunca lui Dumnezeu. Astfel a fost alungat din Împărăția lui Dumnezeu... „Căci făptura a fost supusă deşertăciunii - nu din voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o - cu nădejde” (Romani | Capitolul 8/20)
   Încă dinainte de venirea harului, oamenii cei drepti ai lui Dumnezeu puteau petrece lângă animale salbatice fără a fi atacați, precum vedem în cazul Prorocului Daniel care, aflat în captivitatea babilonica, a fost aruncat într-o groapă cu lei, unde a petrecut în chip nevătămat vreme de sașe zile (Daniel 6, 8-25). Și în Sfânta Evanghelie după Marcu găsim relatarea următoare despre Mântuitorul nostru: "Și a fost în pustie patruzeci de zile, fiind ispitit de satana. Şi era împreună cu fiarele şi îngerii Îi slujeau." (Marcu 1, 13)
 
 
   În acest sens, Sfantul Nicodim Aghioritul spune: "Daca îți dorești ca trupul tău să miroasă și să răsufle miros dulce, să nu-l lași nelucrător și nemișcat, ci să-l miști și să-l pui la lucru, silindu-te și făcând în fiecare zi metanii și închinăciuni (după rânduiala). Și așa, uscându-se trupul și subțiindu-se, se face bine viețuitor, lesne mișcat și, ca urmare, și bine mirositor. Potrivit tuturor iscoditorilor firii, uscăciunea este cea mai de aproape pricină a miresmei. Așa vedem că trupurile mai tuturor meșterilor și lucrătorilor, iar mai ales ale pustnicilor, nu rasufla miros greu, ci mai curând binemirositor și dulce. Pentru aceasta, Sfantul Isaac Sirul spune: Mirosul pustnicului preadulce este și întâlnirea lui veseleste inimile celor socotitori."
 
 
   Sfântul Ioan Gura de Aur spune: „Să-ți miroasă sufletul a parfum duhovnicesc, ca să-ți fii de folos și ție, și celor din jurul tău!"
   În zilele noastre, după cum se vede și-n pozele prezentate, indiferent de vietatea creată de către Dumnezeu, omul prin pocăință poate ajunge la o stare asemănătoare cu cea dintâi a strămoșilor noștri.
 
 
Foto Credit: facebook.com
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe