23 Ianuarie 22

Desigur, „vina” este tot a Bisericii, că-și cheamă credincioșii la firescul cinstirii de Dumnezeu.

Frustrarea dușmanilor bisericii pe faptul că oamenii au o sete incredibilă de Dumnezeu, mai ales în perioade dificile, este maximă!
Acum s-au legat de numărul oamenilor care au venit să-l cinstească pe Sfântul Apostol Andrei, să-i mulțumească pentru ajutor, să-L întâlnească tainic pe Dumnezeu în Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie săvârșită de IPS Teodosie cu un sobor ales de preoți și diaconi.

Iată mesajul de pe un site social al părintelui Eugen Tănăsescu (sursă captură foto), purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului:

„Absurdul deciziilor pandemice.
Nu e voie cu autocarul la pelerinaj, în vreme ce cursele regulate nu au nici o problemă să circule.
Și, desigur, "vina" este tot a Bisericii, că-și cheamă credincioșii la firescul cinstirii de Dumnezeu.
Și vă mai întrebați dacă ne facem bine ca nație?!
Cu așa decizii....greu de crezut.
Mai repede crede ateul în Dumnezeu decât poporul în deciziile unor astfel de autorități.” - a scris părintele pe un site social.
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe