11 August 20

Deputatul Daniel Gheorghe: Instituția cu cea mai mare autoritate morală din România este, fără doar si poate, Biserica.

   Deputatul Daniel Gheorghe face o analiză a ultimelor luni în care ne-am confruntat cu pandemia de Covid-19, menționând aportul Bisericii în lupta cu boala, dar și cu nevoile familiilor nevoiașe de a-și ține copii în sistemul de învățământ. Daniel Gheorghe atrage atenția cu privire la manipularea din presă contra Bisericii spunând: „nu vă lăsați păcăliți de propagandă josnica manipulata politic”

   Iată textul integral postat de deputat pe un site social:

    „În timpul acestei pandemii cumplite, Biserica Ortodoxă Română a dat o pildă autentică de implicare socială și de responsabilitate creștină.

   Contribuția totală a Bisericii Ortodoxe Române a depășit 4 milioane și jumătate de euro si a constat in toate formele posibile de ajutor material adus celor aflați în nevoi ori direct loviți de molima care a cuprins lumea întreagă.

   Știu din experiență că Biserica Ortodoxă Română este o instituție care nu își permite niciodată să se ia după vorbe, să se hazardeze în dispute mărunte ori să acționeze în baza unor informații incomplete ori denaturate, lipsite de temei rațional.

   Oare dacă virusul pandemic ar fi fost un fals și totul o conspirație credeți că BOR ar mai fi susținut combaterea covid-19, în România, cu peste 4 milioane și jumătate de euro?

   Dacă actuala guvernare ar fi în cursul instaurării unei așa zise "dictaturi medicale" credeți că BOR, nu doar că ar fi fost fără un răspuns foarte ferm la nivelul societății, dar ar fi continuat să vină în întâmpinarea autorităților publice și medicilor și a tuturor celor care se îngrijesc de sănătatea oamenilor, prin toate resursele de care dispune?

   Oameni buni, fac apel la dumneavoastră să nu vă lăsați păcăliți de propagandă josnica manipulata politic, nu vă luați după site-uri fantomă ori după vedete de doi bani, țineți cont de cuvântul specialiștilor și aveți încredere în persoanele responsabile și avizate care știu foarte bine ca nimic nu este mai de preț decât viața oamenilor și sănătate fizică și morală a națiunii noastre!” - a scris deputatul Daniel Gheorghe
.
foto credit: romanialibera.ro
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe