"De-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai cîştigat pe fratele tău" (Matei 18, 15).
Să urmărim cu atenție judecata lui Hristos pe care ne-o predă spre a ne păstra dragostea dintre noi. Și nu doar treptele judecății, pe care justiția de azi le-ar numi procedurale, ci și cuvintele pe care le folosește marele Judecător - Hristos, față de cel vinovat. Așadar, îl numește mai întîi pe cel ce ne greșește "frate". Spune aceasta pentru ca noi să nu uităm niciodată iubirea pe care i-am purtat-o și ca amărăciunea nedreptății pe care ne-a făcut-o să nu întunece iubirea noastră, ci ca pe un frate să-l tratăm și după greșeală. În același chip, în clipele vinderii de către Iuda în grădina Ghetsimani, Hristos i-a șoptit la ureche: "prietene, oare cu sărutare vinzi tu pe Fiul omului?" - căci nu l-a numit pe trădător "nemernic", "ci prieten". Așa ne învață și pe noi să ne sfătuim fratele între patru ochi, nu divulgînd greșeala lui, iar de ne va asculta, zice: "Ai cîștigat pe fratele tău". Adică, important este nu doar să faci o observație și să-ți exprimi nemulțumirea, ci să cîștigi pe fratele tău, să păstrezi dragostea frățească chiar și după greșeală. Aceasta însă este cu putință doar dacă și fratele este smerit și iubitor, altminteri el nu te va asculta și se va împotrivi mustrării tale iubitoare. De aceea Hristos trece la următoarea treaptă a judecății:
"Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvîntul". Aducerea martorilor este de acum un proces în care rațiunea și faptele ne readuc, din domeniul iubirii, în rigoarea legii. Cel ce nu a vrut să fie judecat după iubire, prin darul iertării, ajunge să fie supus măsurii legilor după care va ieși vinovat. O astfel de măsură atrage stigmatul vinovăției publice care nu mai este compatibilă cu condiția de frate. De aceea nici nu se mai spune altceva despre realația de mai departe, decît că s-a înfăptuit dreptatea după legea lui Moise.
"Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş". Se poate însă ca nici această judecată dreaptă să nu fie primită de cel îndărătnic. Atunci Hristos ne spune să-l dăm pe mîna Bisericii, adică a adunării. Judecata lărgită îl lasă pe cel îndărătnic fără nici o apărare, căci prin însăși îndărătnicia sa el se exclude din comunitate și se face străin, ajungînd disprețuit ca un păgînd și vameș.
Iată de ce, judecata cea bună este cea frățească, cea care cîștigă și păstrează pe frați. Judecata iubirii este aceea în care îl judecăm pe cel ce ne greșește ca pe un frate, dar și noi, la rîndul nostru, răspundem cu smerenie atunci cînd ni se atrage atenția că am greșit cu ceva. Toate acestea ni s-au predat de către Hristos pentru a ne păzi împreună, după cuvintele părintești ale prorocului David: "căci ce este mai bine și mai frumos decît a fi frații împreună?"! (Psalm 132, 1).
