27 Mai 22

De la Cuvânt la cuvinte : [ c r e d i n ț ă ]

A avea credință nu înseamnă nicidecum a-ți îndupleca, ori chiar a-ți convinge, obliga, contorsiona sau spăla mintea, ca să creadă în existența lui Dumnezeu. Ci a ajunge să știi din proprie atingere, cu încredințare lăuntrică venită din simțirea și din experiența cât se poate de concrete, din mișcarea inimii, minții și trupului tău, a omului integral care ești, de prezența Lui în tine. Pentru că, constatăm, Dumnezeu se arată în cei credincioși ca realitate palpabilă.
Dar cum poate să fie palpabil Cineva care nu are consistență fizică? Care este Duh? Care este necreat? Cum poate fi iubit?
Mărturia apostolului despre "ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii" (1 In I), cu alte cuvinte despre Fiul lui Dumnezeu venit printre oameni, este uimitoare prin aceea că este ilustrarea unui palpabil inclusiv fizic. Aici este și temeiul întregii iconografii: dacă cel necreat, și deci nereprezentabil prin nimic, a devenit om ca noi, a putut fi deci atins, văzut, simțit, ascultat, e limpede atunci că poate fi și reprezentat. Icoana pune materia în slujirea credinței.
Palpabilul trupesc nu ar fi fost însă de ajuns. Minunea este că prin acesta s-au revărsat istoric spre noi, acum două mii de ani, energiile Sale de persoană dumnezeiască. S-a oferit ca Prezență mai mult ca niciodată în istorie! Ba, mai mult, și cu atât de relevant pentru noi, continuă să o facă în chip mistic prin Biserică și Tainele ei.
Desigur, accedem la această simțire personală prin viața de angajament lăuntric care face lucrătoare în noi arvuna Împărăției Cerurilor oferită la botez. Iar palpabilul fizic istoric a devenit între timp palpabilul fizic al materiei Sfintelor Taine, deopotrivă cu palpabilul sufletesc al stării noastre de îndrăgostiți de El.
Nu există deci credință multă sau puțină, ci credință trăită palpabil sau nu. Puțină este când este trăită nepalpabil, doar din înduplecare a minții și atât, prin raționamente sau prin spusa altcuiva, pe care o iau de bună, fără a mă investi în verificarea ei. Palpabilă devine însă atunci când se face simțit harul dumnezeiesc. Atunci știm cu personală încredințare că Dumnezeu nu doar este, ci "Cel ce este" de care ne vorbea Moise se face simțit ca efectiv prezent, azi, aici, acum, și ne ascultă, și ne răspunde.
Biserica ne invită pe toți la această experiență. Iar dacă unii nu o facem încă din neglijență sau nepăsare, ne-o aduc în atenție necazurile, grijile, suferințele ...
Am deci credință când am început să fac experiența răspunsurilor lui Dumnezeu la căutarea mea rugătoare. Când constat faptic că se prilejuiesc în viața mea, în pofida aparențelor deseori contrare, posibilități nebănuite care vin în întâmpinarea suspinului lăuntric și se mulează pe așteptările mele încredințate Lui în taina inimii.
Greu să concepi credință fără rugăciune și fără disponibilitate de schimbare. Fără aceasta din urmă, doar diavolul crede și se îngrozește, dar nu se schimbă. Omul însă, făptură nobilă și chemată la cea mai înaltă devenire, crede prin disponibilizarea sa treptată de a face loc în propria-i ființă convingerilor și faptelor care să îl poarte spre tot mai multă asemănare cu modelul său dumnezeiesc, Hristos. Concret, aplică la viața lui poruncile lui Hristos și vede concret cum înflorește lăuntric, cum capătă viață.
La aceasta servește viața Bisericii, și nu pentru dispute puerile și ieftine privind preocupările acestui veac păcălitor, cum spunea părintele pustnic Proclu. Servește la esențialul de a deveni asemănători cu El ...

Părintele Răzvan Ionescu (foto)
Taguri: cuvinte, De, Cuvânt, la
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe