03 Octombrie 22

De ce trebuie să arunci cu pietre în cei ce cred pentru a-ți confirma (ne)credința?

La emisiunea iUmor este o modă să vii să râzi de credință, de biserică. Este pe trend aș spune. De exemplu, într-una dintre finale, cineva râdea de faptul că sunt paratrăznete pe biserici, care ar fi o dovadă flagrantă a necredinței creștinilor. Am tot încercat să înțeleg de unde acest aplomb de a lua în derâdere credința. Unele persoane cred în hazard și evoluție, altele în Creație și designul inteligent al universului care are în spate un Creator. Și unele și celelalte folosesc știința, pentru că și omul este la rândul său creator. Și unii, și ceilalți folosim paratrăznetul, care a fost inventat de Benjamin Franklin, un om de știință care chiar credea în Creație și se considera creștin. Și unii, și ceilalți folosim știința.
De fapt tot discursul acesta satiric este un cuvânt motivațional pentru cei ce cred în hazard, pentru că este greu să fii într-o lume fără sens. Dar de ce trebuie să arunci cu pietre în cei ce cred pentru a-ți confirma (ne)credința?

Autor: Eduard Dumitrache. / Foto: imdb.com

Căutări recente:

Map of Goa Progressive Music (18.03.11) 1996-2007 инструкция по эксплуатации ноутбук es ari anjelina jolis surati AV-Comparatives The Seamstress (2009) Online Fourplay unblock Երգեր Seabiscuit Заправка картриджей hp в Санкт-Пете производственная инструкция мойщика 133BPM Records собейт Pick Up Records/Lizard Яблонского Caro Ornamental Ведьмаку Win32 API CODEX descarca The River Why (2010) http://www.allshares.ge/download.ph артифлекс хондро инструкция свет 295 серия Bitt Sensation NuZone Gears DRAGOSTE LA PRIMA VEDERE EPISODUL 2 Чаки: Bài 19 : Tiếng Nhật Thông Dụng skelbimai IL TEMPO SE NE VA online power point servisi Best golden AWP для css ne IF FRENCH FRIES WERE FAT FREE латвийцев BELOW YOUR MEANS Naija Купить обои 5775-01 Купить обои 5652-25 Dumnezeu si хроническая глаукома lui mai cel sunt CE am care Cum din este Cea nu sau cu mare despre viața cei copii ai bine aL are toate unde Hristos Iisus SE ar cine Lumea 10 au domnului Dacă Prin Ioan te le mult face spre in IPs Calistrat De la Când VA sa ... pe Un
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
Citate Ortodoxe