02 Decembrie 20

De ce presa din România mereu îl prezintă pe suveranul pontif în lumină pozitivă iar pe părintele patriarh Daniel, doar în culori negative?

   De ce televiziunile și presa din România mereu îl prezintă pe suveranul pontif în lumină pozitivă iar pe părintele patriarh Daniel, doar în culori negative?! 
   Bineînțeles că este de apreciat mesajul papei Francisc pentru tragedia de la Spitalul din Piatra Neamț, dar și mesajul patriarhului Daniel a fost unul profund, de durere, de încurajare a familiilor îndoliate iar în toate eparhiile Patriarhiei Române este în derulare o colectă pentru reparațiile de la spitalul respectiv. 
   Ca și la începutul pandemiei, toate televiziunile lăudau dărnicia papei Francisc, că se roagă singur, dar nicio televiziune nu prezenta faptul că în Muntele Athos, călugării făceau priveghere toată noaptea, că mănăstirile și multe Biserici din țară făceau același lucru, că se strângeau colecte, alimente, fonduri, medicamente, se puneau la dispoziție din partea Bisericii mii de locuri pentru cei carantinați, faptul că Biserica a donat peste 6 milioane de euro și multe altele. Aceste fapte ale Bisericii Ortodoxe sunt ,,neinteresante" pentru jurnaliști. 
   Așadar, nu vedem absolut deloc logica acestei susțineri persuasive din partea presei aservite din România, care permanent îl prezintă pozitiv pe șeful Bisericii Catolice și îl critică pe părintele patriarh Daniel permanent. Patriarhul Daniel (care a făcut multe lucruri pentru Biserică și societate și care își donează tot salariul în scopuri caritabile) este criticat la absolut orice gest, iar papa Francisc este tot timpul prezentat ca fiind ,,băiat bun", ,,de treabă" deși are unele declarații și poziții total contrare doctrinei creștine. 
   Realitatea este papa Francisc șochează prin unele declarații, fiind contestat de mulți episcopi catolici datorită unor afirmații care sunt contrare învățăturii creștine, cum ar fi chestiunea familiei. Iar presa aservită din România îl prezintă doar pozitiv, iar părintele patriarh Daniel, este criticat fără milă și linșat mediatic cu fiecare ocazie. Adică ce este al nostru, identitar, românesc, ortodox - este ,,desuet", ,,depășit", ,,neinteresant", ,,medieval" chiar, iar ce aparține altei confesiuni este ,,foarte ok".
 
Sursă: Gândesc, sunt român - Facebook
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe