16 Iunie 21

De ce nu sunt canonizaţi mucenicii din închisorile comuniste

   Această teamă a lor în a-i slăvi pe mucenicii din închisori arată cât de slabi şi de neputincioşi sunt. Până la ora aceasta se tem ca nu cumva să învieze. Aveţi piatră? Aveţi stânci? Puneţi pe mormântul lor şi îl păziţi cu străji puternice, ca să nu se mai audă în veac de existenţa lor. Dar, în ciuda tuturor eforturilor de a sta împotriva sângelui mucenicesc, vor rămâne neputincioşi în faţa adevărului, iar nedreptăţile săvârşite asupra neamului nostru se vor întoarce asupra neamului şi familiilor lor. Ororile săvârşite de aceşti agenţi ai ateismului, ai satanei, apasă pe conştiinţele lor şi ale familiilor lor, încât putem spune că sunt nişte oameni maltrataţi moraliceşte.
   Vina de altfel o purtăm şi noi, pentru că am fost surzi la durerile şi strigătele mucenicilor din închisori, după cum surzi suntem şi azi, încât nici preotul nu pomeneşte nimic la parohia lui de existenţa acestor martiri şi sfinţenia lor. Preotul de azi e surd şi la strigătul omului sărac, care nu mai are bani nici pentru o bucată de pâine, pentru că statul român l-a înglodat în biruri şi datorii.
   De aceea, martirii nu se plâng. Martirii se proslăvesc. Lor ne rugăm să mijlocească pentru noi în faţa Tronului ceresc. 
   Aşa se proslăvesc la noi sfinţii mucenici: prin batjocură, prin prigoană, prin trudă şi prin suferinţă. Nu poate dăinui un neam fără eroi, fără sfinţi. Şi noi să fim atenţi la educaţia pe care o facem copiilor, ca ea să fie în spiritul neamului din care facem parte.
   Ce e neamul? Neamul este tatăl meu, este fratele meu, mama mea, vecinul meu, comuna mea, judeţul meu şi toate la un loc formează neamul. Formaţi copiii îi duhul acesta creştin, să poată dărui, nu numai să ia!
   Iar faptul că la noi nu sunt canonizaţi este lesne de înţeles. Dacă ar recunoaşte sfinţenia lor, ar însemna să recunoască toată baza lor de minciuni, se prăbuşesc cu totul. Ei supravieţuiesc numai prin minciuna aceasta permanentă.
   Dar prin martirii Bisericii trăieşte Ortodoxia şi va trăi. Cu cât mai mult sunt denigraţi şi osândiţi şi după moarte, cu atât mai mult ei vor rămâne mai vii în faţa poporului nostru. Ei sunt oricum canonizaţi nu numai prin evlavia poporului român, ci şi a altor popoare ortodoxe.
   Sfântul sau martirul este eroul neamurilor. Nu ne interesează pe noi coloratura lui politică. El nu este omul mărginit 
– în România, ori în Spania, ori în Franţa 
– el este omul care depăşeşte graniţele valorilor. E interesant că avem sfinţi în secolele XIV, XV, XVI, XVII, dar de ce să nu ne scoatem în evidenţă şi mărturiile actuale, mai recente?
   Sigur, e mare lucru să canonizăm pe Varlaam Mitropolitul, dar ceilalţi de ce să stea nebăgaţi în seamă? Poate toată sărăcia şi mizeria în care trăim noi astăzi, lucru pentru care ne urăsc celelalte popoare, este tocmai pentru că trecem cu indiferenţă pe lângă trupurile martirilor români. Până şi catolicii îşi canonizează mai repede sfinţii. Asta nu împrumută ecumeniştii noştri? Când vrem să canonizeze un sfânt, pe noi trebuie să ne intereseze dacă harul lui Dumnezeu a lucrat sau nu în acel suflet. Nu! Pe noi ne interesează mai întâi ce culoare politică a fost, dacă ne convine sau nu. De exemplu, despre Părintele Ilie Lăcătuşu – ce putem spune despre el? E sfânt sau nu? Dar, dacă este legionar, atunci nu mai este sfânt. Păi, unde mai e adevărul? Aceşti tineri au murit pentru un adevăr creştin şi naţional, a fost cu adevărat o mişcare de regenerare a Creştinismului nostru Ortodox.
   Dar aceeaşi mafie din trecut este în prezent şi va fi în viitor. Să se prezinte acum partidele politice şi să spună câţi sacrificaţi au din rândul tineretului lor? Ducem lipsă de jertfă în plan politic. Nu riscă nimeni nimic, toţi se protejează. De asta nici poporul nu-i iubeşte.
   Mitropolitul Varlaam n-a fost deloc în afara vieţii politice, a fost foarte implicat în viaţa societăţii politice româneşti. Biserica a fost prezentă întotdeauna în viaţa politică; n-a fost niciodată o conferinţă a unui guvern în care să nu fie şi reprezentantul Bisericii. Ultimul cuvânt, să ştiţi, era dintotdeauna din partea Bisericii – „Promulgăm legea cu condamnarea la moarte sau nu promulgăm?”… Erau foarte atenţi să vadă ce spune Biserica. Dar, când a fost vorba să execute pe Codreanu şi pe toată elita asta a creştinilor ortodocşi, toată lumea a fost de acord –trebuie executat, pentru că tulbură naţia. Cea mai mare greşeală care s-a făcut în Ortodoxia noastră a fost că politicul a arestat toată atitudinea Bisericii, adică Biserica s-a integrat perfect vieţii politice, după cum au fost vremurile. 
   Şi ce fapte mari de canonizare cer decât se văd la un Virgil Maxim, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Părintele Calciu?... Dar ei nu pot promova aceşti sfinţi, pentru că nu-şi pun ei pielea în saramură...

Extras din: Colecţia Din temniţe spre Sinaxare - Octav Anastasescu - LÂNGĂ VALERIU GAFENCU, SFÂNTUL ÎNCHISORILOR - Volum coordonat de Danion Vasile, Editura Areopag Bucureşti, 2014 / sursă foto: romanortodox.info
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe