03 Octombrie 22

Dacă înțelegi logica jertfei, a dragostei, „bine ai venit Acasă!”

Știm cu toții cum este o mamă, cum devine roaba copiilor ei. Fără să se înverșuneze, ci cu dăruire totală, ca un firesc. Ati văzut-o cum se întristează alături de copilul ei sau cum se bucură împreună cu el de vreo reușită? Acesta este modelul pe care Dumnezeu l-a lăsat între noi să avem de unde învăță.
Participarea la slujbele Bisericii ne umanizează și ne scoate puțin din gândirea aceasta că omul este rezultatul meritelor sale.
În lume, oamenii trebuie să respecte legea. Cei care o calcă, suportă consecințele, sunt pedepsiți.
Această lege, această logică a lumii însă, nu o găsim, nu o aplicăm în Biserică. Eu nu spun că a respecta legea e ceva rău.
Nicidecum! Spun că, în Biserică, există probleme care nu intră sub incidența lumii, pe care nu trebuie să le privim prin prisma omului lumesc.
Din păcate, așa ne creștem și copiii. Când greșesc, îi certăm sau, și mai grav, îi pălmuim, transmițându-le modelul acesta de “educație” .
Hristos are o discuție cu fariseul Nicodim și-i spune că n-a venit să judece lumea, să o osândească, ci să o salveze, să o mântuiască.
Sunt multe alte probleme în viața unui om, probleme personale, sufletești, cele pe care le spovedim când venim la duhovnic.
Dacă și pe acestea le privim cu logica legii lumești, înseamnă că nu am înțeles nimic din Evanghelie (“Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său L-a trimis să o mântuiască.”)
O parohie este formată dintr-un număr de oameni care vin constant, care au o rânduială de spovedanie, de împărtășanie. Așa este și parohia pe care o slujesc.
Niciodată nu am chemat la Biserică un om pe care l-am spovedit, pe care l-am împărtășit, ca apoi să-l alung. Indiferent de faptele sale, indiferent dacă omul s-a întors cu furie, cu vorbe împotriva mea, pentru că am înțeles în inima mea că Hristos a venit să mântuiască lumea, nu s-o  judece și s-o osândească, iar eu pe El vreau să-l urmez.
Cred tare mult că, odată ce un om a călcat în biserica noastră, datori suntem , din dragostea lui Hristos, să purtăm acel om.
Vedeți însă, nu de puține ori, noi confundăm Biserica, o vedem ca pe o instituție lumească în care preotul ar trebui să aplice legea, dreptatea.
Fraților, lucrul acesta este absurd. Biserica este singurul loc unde sufletul omului găsește scăpare, unde se poate salva .
În vechime, dacă vreun om care era condamnat la moarte și pe care garnizoana imperială îl urmărea să-l prindă și să-l condamne, ajungea într-o biserică, afla scăpare.
Acolo nu-i puteau face nimic. Nu cereți Bisericii să aplice legea pe care o închipuiți dumneavoastră.
Suntem făpturi diferite, însă în Biserică stăm umăr lângă umăr, durere lângă durere, păcat lângă păcat. Aici suntem la fel, aici nu mai gândim după logica omenească. Tare mă mâhnesc când aud câte un om spunând, după ani de venit la biserică: “M-am săturat, eu plec!”
Din diverse motive, însă cel mai adesea pentru că noi, ceilalți, nu respectăm principiile lui de lege.
Mă gândesc la Hristos și la ucenicii Lui. A lepădat vreodată Domnul pe cineva? A gonit El pe cineva din preajma Lui? Când oare vom intra și noi în rânduiala aceasta de gândire, că oamenii nu sunt ființe de lepădat, că oamenii nu sunt șosete pe care le porți o vreme și apoi le arunci?
Evanghelia ne arată că Domnul ne iubește nemărginit, iar dacă noi nu înțelegem această iubire a Sa, rămânem niște făpturi bicisnice, lipsite de sens, care vor crede că legea și dreptatea omenească le va salva.
Legea se schimbă, dragii mei, dar dragostea lui Dumnezeu pentru noi va rămâne întotdeauna la fel. Lăsați mofturile, atunci când pășiți în curtea Bisericii și asumați-vă Calea pe care ați ales să pășiți, cu toată seriozitatea.
Nu venim într-o parohie ca să “cernem” oamenii, să le “vânăm” greșelile sau să plecăm dacă vedem că preotul sau frații nu se mișcă după logica noastră. Când alegem să trăim viața într-o parohie, ne străduim să fim ca Hristos care n-a gonit pe nimeni, care i-a slujit și i-a răbdat pe toți.
Știm cu toții cum este o mamă, cum devine roaba copiilor ei. Fără să se înverșuneze, ci cu dăruire totală, ca un firesc.
Ati văzut-o cum se întristează alături de copilul ei sau cum se bucură împreună cu el de vreo reușită? Acesta este modelul pe care Dumnezeu l-a lăsat între noi. Așa ar trebui să fim și noi.Bine ar fi să ne străduim să fim slujitori unii altora.
Vă zic sincer, dacă atunci când faceți o muncă personală, nu aveți gândul că prin munca dumneavoastră deveniți slujitori oamenilor, ați eșuat. Oare premiul, reușita unuia dintre noi nu poate fi bucurie și pentru ceilalți?  Nu-ți trebuie mare subțirime, filosofie sau tratate de știință, viețuirea aceasta e la-ndemâna fiecăruia.
 Orgoliul însă este cel mai mare munte din existența noastră. Din orgoliu otrăvim totul în jur, din orgoliu aruncăm vorbe deșarte, din orgoliu gonim oameni din viața noastră, din orgoliu ne purtăm urât cu ceilalți.
Dacă înțelegi logica jertfei, a dragostei, “bine ai venit Acasă!”. Dacă nu, te vei chinui cumplit, căci iadul începe de aici, de pe pământ, dragii mei…

Părintele Visarion Alexa (foto).

Căutări recente:

Map of Goa Progressive Music (18.03.11) 1996-2007 инструкция по эксплуатации ноутбук es ari anjelina jolis surati AV-Comparatives The Seamstress (2009) Online Fourplay unblock Երգեր Seabiscuit Заправка картриджей hp в Санкт-Пете производственная инструкция мойщика 133BPM Records собейт Pick Up Records/Lizard Яблонского Caro Ornamental Ведьмаку Win32 API CODEX descarca The River Why (2010) http://www.allshares.ge/download.ph артифлекс хондро инструкция свет 295 серия Bitt Sensation NuZone Gears DRAGOSTE LA PRIMA VEDERE EPISODUL 2 Чаки: Bài 19 : Tiếng Nhật Thông Dụng skelbimai IL TEMPO SE NE VA online power point servisi Best golden AWP для css ne IF FRENCH FRIES WERE FAT FREE латвийцев BELOW YOUR MEANS Naija Купить обои 5775-01 Купить обои 5652-25 Dumnezeu si хроническая глаукома lui mai cel sunt CE am care Cum din este Cea nu sau cu mare despre viața cei copii ai bine aL are toate unde Hristos Iisus SE ar cine Lumea 10 au domnului Dacă Prin Ioan te le mult face spre in IPs Calistrat De la Când VA sa ... pe Un
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
Citate Ortodoxe