08 August 22

Cuvântul lui Dumnezeu și muțenia lumii, predică la Duminica a șaptea de după Rusalii-vindecarea a doi orbi și a unui mut din Capernaum

Iubiți prieteni,
Fragmentul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie din Duminica a șaptea de după Rusalii, în Sfânta Biserică Ortodoxă plasează în mijlocul trezviei și în centrul atenției duhovnicești a fiecărui binecredincios încă o minune înfăptuită de către Domnul nostru Iisus Hristos și anume  vindecarea a doi orbi și a unui om fără de  grai, care nu  putea vorbi fiind în posesiunea unui duh rău. Încă dintru început, trebuie subliniat faptul că, minunea relatată de către Sfântul Evanghelist Matei își are locul în cronologia minunilor istorisite după învierea  fiicei lui Iair și după tămăduirea femeii care suferea de o boală impudică, având de 12 ani o scurgere de sânge.
După aceste minuni, Sfântul Evanghelist Matei istorisește cum Domnul trecea evident prin mulțime îndreptându-se către casa în care locuia, care nu era proprietatea Sa, ci aparținea cel mai probabil Sfântului Apostol Petru. Pe cale, din mulțime s-au  desprins și au captat atenția doi nevăzători care ținându-se după Iisus strigau ”miluește-ne Doamne, fiul lui David”. Nu ni se precizează de câtă vreme nu vedeau cei doi,  dar cel mai probabil, aceștia aveau dizabilitatea vizuală dobândită pe parcursul vieții, pentru că atunci când Mântuitorul Hristos a deschis ochii orbului din naștere, s-a precizat în mod clar  că acesta nu vedea de când  s-a născut. Mențiunea care trebuie făcută în mod obligatoriu este aceea că, acești nevăzători au manifestat perseverență, consecvență la nivel de acțiune, stăruință, pentru că se țineau după Iisus, fiind conștienți că, pentru a avea  parte de lumină trebuie să  se țină după ”Lumina Lumii”.
Prin urmare, observăm ținta adevărată pe care și-au fixat-o acești doi nevăzători, care în ciuda dificultăților de orientare, pe care le au de obicei oamenii fără vedere reușeau să se țină după Iisus, luminați evident de către Domnul întocmai cum a fost luminat orbul din naștere, care înainte de producerea efectivă a minunii, a mers ascultându-l pe Iisus să se spele la scăldătoarea Siloamului.  
Este de reținut faptul că, ulițele acelor vremuri, dar poate și o mai mare înțelegere a oamenilor față de cei suferinzi e-au oferit nevăzătorilor posibilitatea de a merge după Mesia spre deosebire de zilele noastre în care, craterele din asfaltul multor orașe, dar și craterele săpate de către răutate în inimile multor oameni îi împiedică pe nevăzători să se deplaseze măcar cât de cât decent. În afara acestui aspect, invidia,  pizma, chiar ura față de darurile pe care Dumnezeu le oferă nevăzătorilor,  îi fac pe mulți inclusiv  pe unii care se consideră mari teologi sau se prezintă ca slujitori ai Domnului să pună multe bețe în roate,  cum este exprimarea populară,  exploatării talanților  de către persoanele fără vederea  ochilor trupești,  dar cu vederea ochilor rațiunii și ai sufletului.
Deși nu îmi place să vorbesc despre experiențe personale, mă simt totuși nevoit de dragul respectării adevărului să menționez că am întâlnit persoane cu discurs articulat  în aparență, chiar înveșmântat teologic, dar  cu statura  fariseismului în unele cazuri,  la fel de „mare” precum cea fizică și care, deși mi-au vorbit foarte frumos despre felul în care trebuie susținuți nevăzătorii și despre cum ar trebui folosiți în sens benefic  talanții primiți de la Dumnezeu, astfel de oameni au fost primii care atunci când s-a ivit conjunctura, au încercat cu toate puterile să bareze orice fel de creștere.
Așa că, dacă nu există o echivalență  între vorbe și fapte, un corespondent între cuvintele rostite și realitatea palpabilă, totul este supus iadului,  minciunii și implicit întunericului.
Revenind  la ținta celor doi nevăzători și anume dobândirea luminii,  trebuie spus faptul  că ei au înțeles că trebuie să  se țină după Logosul Întrupat în timp ce mulți dintre oamenii zilelor noastre se țin după idolii fabricați de o lume din ce în ce mai căzută în păcate și în patimi de tot felul.  Cei doi nevăzători vindecați de către Iisus nu au alergat după interese imobiliare, după obiecte scumpe, după vacanțe sau concedii exotice,  după malluri sau mașini de lux, după festivaluri  excentrice, după dorințe de slavă deșartă sau laudă din  partea oamenilor, adică nu au urmărit să se atingă de niciunul  dintre idoli lumii de acum și care, evident raportându-ne la portretul istoric și tehnologic al vremii, existau  și atunci.
Deși orbi cu ochii trupului, cei doi au știut unde să privească  prin ochii sufletului și se țineau după Iisus cerându-i milă, fiindcă mila este temelia dragostei, iar luceafărul Iubirii, Domnul Hristos i-a uns cu balsamul milei Sale pe toți cei care i-au cerut vreodată vindecarea. Până la urmă, cei doi nevăzători au  intrat după Domnul Hristos în casa în care acesta locuia,  pentru că ușa acestei locuințe a fost și este și va rămâne deschisă pentru  veșnicie,  pentru orice om bolnav sau suferind, care vine să primească tămăduirea. Ușile instituțiilor celor care guvernează în această lume, sunt de multe ori binepăzite  ca nu cumva nevoile și suferințele oamenilor să le tulbure liniștea în sens  lumesc, confortul și luxul în care se răsfață pe banii publici mulți dintre demnitarii societății umane de astăzi. Cât despre vilele  gigant ale unor astfel de conducători  trecători nici măcar glasul  colindătorilor nu poate în multe cazuri să dezactiveze  alarmele și să deschidă porțile și ușile în spatele cărora au loc nesfârșite benchetuiri cu iz de desfrânare și promiscuitate morală.
Așadar, Iisus i-a primit în casă pe cei doi nevăzători și i-a întrebat dacă aceștia cred că El poate să îi vindece. Această întrebare a vizat un răspuns care să arate credința îmbrăcată în convingere și care să ateste încredințarea celor doi orbi referitoare la capacitatea Domnului de a produce o astfel de minune. Ei au răspuns că sunt încredințați că Iisus poate  să îi vindece.  Acel ”da Doamne” l-a determinat pe  Iisus să se atingă de ochii lor și ei să își recapete astfel vederea. Mulți dintre cei de azi evită să vorbească cu un nevăzător și să îl mângâie cu un cuvânt bun, darămite  să îi întindă brațul  pentru a-l ajuta să treacă  strada.
Mântuitorul Hristos însă, bucurându-se de mărturisirea credinței manifestată public de către cei doi s-a atins de ochii lor ca să le picure lumina pentru a le arăta din nou frumusețile Zidirii Dumnezeiești. Sfinții Părinți spun  că cei doi  nevăzători au reprezentat poporul ales, care nu l-a văzut pe Hristos, fiind cuprins de pâcla și ceața necredinței. Din nefericire, acest lucru este în egală măsură valabil și pentru noi cei de astăzi, care deși cunoaștem cine este și ce face Hristos în viața fiecăruia,  de multe ori refuzăm să Îl vedem.
Cei doi orbi vindecați L-au abordat pe Mântuitorul Hristos pe când trecea pe lângă ei, cum dealtfel Iisus trece prin viața fiecăruia dintre noi, dar pe baza liberei alegeri pe care Dumnezeu ne-a oferit-o, noi hotărâm dacă și pentru cât timp Îl rugăm pe Domnul să ni se sălășluiască în inimă. Oricum, am convingerea că lumea de astăzi este oarbă în comparație cu cei doi nevăzători tămăduiți înainte de vindecarea  lor. Referitor la această primă minune  relatată, mai vreau să fac o singură  mențiune, și anume aceea că, în mod sigur, având în vedere claritatea cu care și-au mărturisit credința, acești doi nevăzători vindecați ar fi respins cu cel puțin aceiași fermitate orice îndemn care să ne interzică prezența la biserică, sărutarea  sfintelor icoane, a raclelor cu  sfintele moaște sau a cererii binecuvântării venită de la preot. Cu certitudine, acești nevăzători mărturisitori ar fi fost la biserică în noaptea prefăcută în zi a Învierii Domnului și nu s-ar fi temut precum lumea de azi, care acum câțiva ani a închis bisericile pentru accesul credincioșilor și acum, îi reproșează  lui Dumnezeu problemele cu care se confruntă.  
Este și acesta ”un soi de dreptate lumească” specifică secularismului, globalismului și neomarxismului progresist în care ne zbatem.
Iubiți prieteni,
Extrem  de succint  doresc să  ne referim  puțin și la cea de a doua minune înfăptuită de către Domnul Hristos și anume vindecarea unui mut care nu putea vorbi din pricina stăpânirii  demonice exercitate asupra lui. Acest om a fost adus la Domnul de către cunoscuți de ai săi deci nu a venit singur, iar Iisus știind câtă nevoie are de  tămăduire  a scos demonul din el iar cel care fusese mut a început să vorbească și să se bucure de marele dar pe care Dumnezeu l-a oferit oamenilor și anume cuvântul. Dumnezeu Cuvântul i-a dăruit cuvântul, mai exact capacitatea de a vorbi unui om care nu putea verbaliza și care, nu își putea folosi aptitudinea comunicării prin utilizarea cuvântului.  Mântuitorul ne  spune ” din prisosul inimii vorbește gura”.  Înțelegem de aici  că tot ceea ce rostim reflectă minunea sau  întunericul din  sufletul nostru iar având în vedere ceea ce observăm dacă urmărim emisiunile de la televizor sau alte dezbateri putem trage foarte  ușor concluzia că personaje cu  educație precară la nivelul  bunului simț, a căror politică de viață este repetenția la materia numită civilizație au făcut din  cuvânt care trebuie să  fie unguent  de mângâiere și tămăduire, o armă de defulare a propriilor frustrări, de propagare a limbajului  injurios, de jigniri continue în general,  un mod de manifestare a răutății, grobianismului, cruzimii și cinismului. Aceleași personaje alergice la inteligență, dar extrem de curtenitoare cu  nepriceperea, unii ar zice  cu prostia (eu m-am străduit să găsesc un termen mai elegant) aceleași personaje spuneam au făcut din limbajul pornografic,  din calomnie, insultă, sudalmă și ocară un mod de exprimare din care nu mai  vor să iasă.  Este din ce în ce mai necesar în societatea în care trăim să revenim la doza necesară de civilizație astfel încât limbajul să se înveșmânteze în frumusețea unei exprimări decente pentru  că, din nefericire, după cum mi-au comunicat mai multe cadre didactice,  chiar și în școli, încă de la cele mai fragede vârste, copiii vorbesc din ce în ce mai urât între ei, dar și cu profesorii lor, iar acest aspect este un semnal extrem de îngrijorător. Limbajul  suburban și insalubru este la fel de îngrijorător atât în cazul bărbaților cât și al femeilor dar am convingerea că mamele, soțiile, doamnele și domnișoarele  din viața de familie și din instituțiile în care lucrează, pot să schimbe în bine lucrurile, fiindcă grația și rafinamentul  specifice femeii trebuie să  dea o cromatică luminoasă  unei comunicări civilizate. Din păcate însă, în vremurile în care trăim, pe lângă bine cunoscuta degradare a limbajului folosit în discuțiile dintre bărbați sau mai grav, în discuțiile dintre bărbați și femei se constată și o deteriorare a limbajului folosit și în exprimarea unor femei, lucru pe care  mi l-au spus cu durere doamne profesoare respectabile cu o carieră strălucită în sistemul de învățământ.  
Să nădăjduim că Bunul Dumnezeu ne va  readuce pe toți la decența unei comunicări firești care să ne facă vrednici și să ne bucurăm de acest dar inestimabil al vorbirii. Iubiți prieteni, revenind la minunea  vindecării mutului demonizat trebuie spus faptul că termenul din limba greacă  și anume κωφός înseamnă  deopotrivă mut și surd, aceasta  arătând că Domnul i-a redat nu numai  cuvântul ci și auzirea celor duhovnicești. Auzul nu este  tot una cu auzirea pentru că atunci când dispui pe lângă auz și de auzire,  ai înțelegerea a ceea ce ți se spune. De aceea, trebuie să știm ceea ce ne spune Sfântul Apostol Pavel ”credința vine din auzire și auzirea din Cuvântul lui Dumnezeu”.
În aceste condiții este obligatoriu să cunoaștem faptul că, omul care nu vorbește despre Cuvântul și minunile lui  Dumnezeu este mut la nivelul exprimării adevărate și surd referitor la înțelegerea esenței și a scopului vieții, care pentru omul responsabil  este Mântuirea. Mai există în lumea de azi încă un fenomen extrem  de îngrijorător și anume că mai toți vor să vorbească dar prea puțini își doresc să asculte. Vedem cu  toții cum din diverse dezbateri nu se poate înțelege aproape nimic fiindcă  oamenii vorbesc uni peste alții,  refuzând să asculte mesajele transmise. Totodată, constatăm cu ușurință din nefericire că în familie soții nu se mai ascultă, copii nu îi ascultă pe părinți și nici invers așa că se poate  spune fără  teama de a greși că trăim  într-o lume mută din perspectiva  importanței a ceea ce se discută, surdă la adevăratele priorități și oarbă în raport cu desăvârșirea care trebuie să fie obiectivul de căpetenie al fiecărui om doritor să își înțeleagă vocația.
În concluzia acestei modeste predici, vă rog să Îl rugăm împreună pe Mântuitorul Hristos să ne tămăduiască de orbirea ochilor sufletești, să  ne vindece de surzenia urechilor inimii  și să înlocuiască  muțenia pe care o manifestăm în exprimările deșarte cu dulceața, frumusețea, sublimul și adevărul  mărturisirii  credinței, pentru că numai  așa, ne vom putea înscrie pe drumul Mântuirii. Pentru a obține vindecarea de neputințele pe care le-am enumerat și de multe  altele trebuie să fim în casa lui Hristos adică la slujbele bisericii pentru că atât cei doi orbi cât și mutul demonizat au primit tămăduirea în casă și nu pe căi lăturalnice pe cărări întortocheate sau  în drum.
Așa că, fiecare credincios  ortodox trebuie să evite orice fel de rătăcire pentru că, sectele, vrăjitoriile, manipularea și minciunile unei lumi decăzute întind tot felul de curse pentru a prinde în capcana demonică sufletele oamenilor. De aceea, creștinul ortodox trebuie să fie cât mai des la Hristos acasă adică în Biserică pentru ca rugăciunea în comuniune completată de rugăciunea particulară să îl determine pe Iisus să ne țină ochii sufletului larg deschiși și orientați în permanență către lumina cea adevărată.

Autor: Protos Dr. Sofian Costea / Captură foto: Lumina Cuvântului
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe