27 Iunie 22

Cum ne-am raporta noi astăzi dacă am fi bătuți și înjosiți zilnic pentru credința noastră? Am suporta toate, cautând spre Dumnezeu?

Câți dintre noi l-ar accepta și ierta pe cel ce ne provoacă suferința? Câți ne-am ruga pentru el, fără să șovăim în inimile noastre și i-am mulțumi lui Dumnezeu pentru aceste încercări?
Sunt toate fapte reale ce întregesc tabloul vieții Sfântului Ioan Rusul, cel care deși aflat în robie, chinuit de către stăpânul turc, a căutat spre Dumnezeu mereu, aducând prin exemplul vieții sale chiar și musulmani la adevăr.
Născut în 1690, în Rusia, Sfântul Ioan a trăit o bună parte a vieții sale în Procopie, Turcia, ca rob al unui ofițer turc. Prin smerenie, răbdare, blândețe și credință a trecut peste toate prigonirile celor care doreau ca el să își piardă credința.
Noaptea, în grajdul în care dormea, rămânea de cele mai multe ori în genunchi, în priveghere umplând cu bună mireasmă locașul.
Rugăciunile către Sfântul Ioan Rusul nu rămân niciodată fără de răspuns, fiind grabnic ajutător în orice situație, iar și nouă, românilor, Sfântul ne dăruiește de fiecare dată dragoste și ocrotire.

Autor: Constantin Răzvan Popovici.
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe