28 Noiembrie 21

Crucea din noi

De prea multe ori mi-a fost dat să aud vorbindu-se irevenţios despre Sfânta Cruce. Unii o înjură, alţii o socotesc a fi nimic mai mult decât un instrument de tortură pe care a fost răstignit Fiul lui Dumnezeu, iar alţii o cinstesc şi se însemnează, purtând-o ca pe o armă duhovnicească spre care vrăjmaşul diavol nu cutează nici măcar a privi.
Şi totuşi... ce este Sf. Cruce?
Este semn purtător de biruinţă şi ocrotitor, pecete a împărăţiei lui Dumnezeu. Aşa este descris încă din Vechiul Testament.
Sfinţii Părinţi spun că „pomul vieţii”  (Facerea 3,22) – dătător de viaţă veşnică – este o preînchipuire a Sfintei Cruci.
La trecerea prin Marea Roşie, Moise a despicat apele cu toiagul (făcând asupra lor semn ca şi cum ar crăpa un lemn) şi le-a readunat după trecerea evreilor (mişcând toiagul orizontal), făcând practic asupra lor semnul crucii (Ieşirea 14:16-28). Astfel a izbăvit poporul de urgia cu care Faraon venea asupra lor.
Atunci când Iosua a plecat la luptă împotriva amaleciţilor, Moise i-a spus că îi va birui pe vrăjmaşi cât timp el va ţine mâinile ridicate (în lateral, făcând o cruce cu verticala corpului) şi când le va lăsa în jos va fi biruit. Aaron şi Or au sprijinit mâinile obosite ale lui Moise până când Iosua i-a biruit definitiv pe vrăjmaşi (Ieşirea 17:8-13).
Proorocul Iezechiel a avut o vedenie în care Domnul a trimis îngeri să pedepsească locuitorii Ierusalimului ca răsplată pentru păcate. Înaintea lor însă a poruncit unui alt înger să însemneze cu semnul „tau” pe toţi cei care „gem şi care plâng din cauza multor ticăloşii care se săvârşesc”. Îngerii pedepsitori nu aveau voie să se atingă de aceştia. Ceea ce puţini ştiu este că în alfabetul ebraic, la vremea când proorocul scria aceste cuvinte, litera „tau” avea forma unei cruci (+) sau a literei X şi nu forma care i-a fost dată mai târziu: ת şi care se foloseşte şi azi. Iată cum, prin semnul crucii (pecetea împărăţiei lui Dumnezeu), cei drepţi au fost cruţaţi.
Este altarul pe care Fiul lui Dumnezeu se aduce ca jertfă Tatălui ceresc, pentru împăcarea noastră cu El.
Încă de la începuturile sale omenirea a adus lui Dumnezeu jertfă pentru împăcarea cu El sau drept mulţumire: Cain şi Abel (Facere 4:3-5), Noe după încetarea potopului (Facere 8:20); lui Moise îi porunceşte Dumnezeu să facă un altar pentru jertfe (Ieşirea 27: 1-8) şi unul pentru tămâiere în cortul sfânt (Ieşirea 30:1-10); proorocul Ilie arată puterea lui Dumnezeu coborând foc din cer peste altarul pe care pusese viţelul junghiat (III Regi 18:30-39), etc.
Crucea întruneşte toate caracteristicile unui altar. Pe Cruce Mântuitorul este în acelaşi timp şi jertfă şi arhiereu care slujeşte împăcarea noastră cu Tatăl prin jertfa Sa. Crucea a fost sfinţită prin sângele Domnului nostru Iisus Hristos care a curs pe ea şi prin aceasta este vrednică de toată cinstea.
Sfinţii Părinţi spun că noi nu cinstim Crucea fără Hristos şi pe Hristos fără Cruce. Crucea fără Hristos n-are nici o putere, iar Hristos fără Cruce nu ne e de nici un folos. Cinstim pe Hristos Cel răstignit şi înviat pentru că numai prin jertfa Lui dobândim mântuirea.
Poate unii vor spune că argumentele aduse de mine sunt circumstanţiale (deşi pot fi aduse mult mai multe) şi nu au nici o bază... (să-i spun aşa) ştiinţifică. Dar ce-aţi spune dacă aţi afla că prin Cruce avem şi viaţa pământească şi pe cea cerească?
V-aţi întrebat vreodată cum e posibil ca fiinţa care se formează în pântecele mamei să aibă întotdeauna aceleaşi caracteristici (doi ochi, două mâini, două picioare, inimă, ficat, stomac, etc.) şi asta pornind de la două celule care se unesc şi apoi încep să se dividă (împartă)? Cine / ce le spune cum să se organizeze şi să formeze această minune care este organismul viu?
V-aţi întrebat cum e posibil ca după formarea organelor, acestea să rămână laolaltă, funcţionând ca un întreg, fără să se împrăştie? Ce le ţine unite?
Microbiologii au descoperit o „moleculă proteică” care e responsabilă pentru toate acestea şi au numit-o LAMININĂ (1).Rolul ei este de a spune fiecărei celule ce funcţie are de îndeplinit în organism şi de a ţine laolaltă toate aceste celule ca un liant, ca armătura din beton care îi dă tărie şi unitate.
Ceea ce a uimit lumea ştiinţifică a fost faptul că Laminina are forma Sfintei Cruci.
Purtăm în noi acest semn al biruinţei asupra morţii, această pecete a împărăţiei lui Dumnezeu. Nu întâmplător Biserica numeşte Crucea ca fiind „de viaţă purtătoare” şi „de viaţă dătătoare”. Prin ea avem într-adevăr viaţă trupească şi duhovnicească.
,,Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvintează moştenirea Ta, biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu Crucea Ta păzeşte pre poporul Tău.”(Troparul Sfintei Cruci)
Pr. Cezar-Gorun Nesvadba
_________________
(1) Termen  generic pentru un complex glicoproteic constituent al lamei bazale,  cu Mr 850 kDa, alcatuit din trei lanturi polipeptidice denumite  laminina A (400 kDa si peste 3000 de aminoacizi), laminina B, (230  kDa) si laminina B; (200 kDa), fiecare dintre aceste doua lanturi  avand circa 1500 de aminoacizi. Cele trei lanturi formeaza un trimer  in forma de cruce, la nivelul caruia fiecare lant prezinta domenii  globulare functionale. Prin domeniile functionate, l. se leaga de  receptorii specifici de pe suprafata celulelor, dar si de componente  ale matricei extracelulare ca heparan sulfatul si colagenul tip IV.  Receptorul pentru I., cu M,. b7 kDa, apartine familiei integrinelor.  Genele codante pentru 1. se afla pe cromozomul 18 pentru lantul A,  iar pentru lanturile B, si B; pe cromozomul 1. L. are ca proprietate  majora legarea componentelor matricei extracelulare intre ele, dar  si cu membrana celulara. De asemenea, I. ar fi implicata si in  procesele de angiogeneza, producand alinierea celulelor endoteliale  in tuburi capilare, precum si in producerea metastazelor. (Dictionar  medical)

Sursă: Părintele Teodor Ciurariu
Taguri: din, Crucea, noi
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe