14 August 22

Credința și rugăciunile de mijlocire sunt ofranda prieteniei, ofrandă răsplătită de către Mântuitorul Hristos prin vindecarea celor bolnavi.

Predica  la Duminica a Patra  de  după Pogorârea Duhului Sfânt-Vindecarea slugii sutașului

În duminica imediat următoare duminicii pogorârii Duhului Sfânt, în Sfânta și Dreptmăritoarea noastră  Biserică, s-a vorbit despre toți sfinții cunoscuți și necunoscuți, despre Sfinții Apostoli, prooroci, ierarhi, cuvioși, mucenici, doctori fără de arginți, mărturisitori, pustnici și așa mai departe. În ei se regăsește cel mai bine lucrarea plină de roade a Duhului Sfânt.
În Duminica Sfinților români, am reflectat mai profund asupra a tot ceea ce înseamnă pentru patrimoniul spiritual al națiunii noastre podoabele cele mai de preț,  pe care poporul român i le oferă lui Dumnezeu. Peste o săptămână am făcut diferența între verbele a te îngriji și a te îngrijora, am vorbit despre griji reale și artificiale și am cerut de la Dumnezeu puterea și credința, care să ne ferească de orice îndoială pentru a ne lăsa cu totul în Purtarea Sa de Grijă.
Sfânta Pericopă Evanghelică din Duminica  a Patra de după Rusalii ne prezintă o minune înfăptuită de la distanță de către Mântuitorul Hristos, care, cu puterea Lui de Dumnezeu, l-a ridicat  din  boală, prin Cuvânt, pe slujitorul unui sutaș, adică a unei căpetenii aflate în slujba Imperiului Roman şi care avea  în subordine o sută de ostași. Iisus se afla în Capernaum atunci când acest ofițer de credință păgână i-a adus la cunoștință faptul că slujitorul său zace în pat, extrem de bolnav, fiind pe moarte. De la început, este imperios necesar să sesizăm încrederea cu care acest sutaș vine la Hristos, pentru că, după cum vedem, nu Îi adresează nici o cerere expresă, nu este lingușitor, își păstrează demnitatea, dar, după cum ni se va înfățișa în Evanghelie, o îmbracă în cea mai  profundă haină a smereniei. Acest  lucrător aflat în slujba Imperiului Roman era încredințat de faptul că lui Dumnezeu, Cel care știe toate și care îl iubește pe om la apogeu, fiind cununa creației sale,  Îi  este suficientă aducerea la cunoștință, cu credință, a unei dureri, pentru ca Hristos să o rezolve. Să încercăm să  ne sălășluim  puțin în mintea și în inima acestui sutaș,  pe cât ne este cu putință.
Acest ofițer roman și-a  văzut adesea sluga cum muncea  prin casa și gospodăria sa și a apreciat solidaritatea lui, atât cu cel în casa căruia locuia, cât și cu întreaga  sa familie. În mod sigur, acest slujitor devotat a zâmbit, dar a și plâns la bucuriile și, respectiv, suferințele din familia sutașului. Cel mai probabil, el le-a surâs în permanență oaspeților, pe care îi întâmpina când veneau în vizită la ofițer și a fost cea mai bună gazdă, prestând oficii de maximă ospitalitate până când stăpânul casei venea,  asta în cazul în care nu era prezent chiar în momentul venirii cuiva în vizită.  Totodată, ca o slugă devotată, acest om,  pentru care purtătorul lui de grijă s-a dus să mijlocească,  s-a întristat atunci când sutașul, soția sau copiii săi au avut vreo problemă de sănătate sau vreo altă neîmplinire. Pentru toate acestea, dar și pentru multe altele,  această căpetenie romană, un păgân care făcea parte dintr-o armată de ocupație, fiindcă Palestina se afla sub stăpânire romană, a mers la Iisus să Îl roage să Îi vindece slujitorul aflat  în patul durerii, pentru că atunci când iubești ţi se rupe sufletul, cum se spune în popor, când cel la care ții foarte mult  suferă cumplit.
Această lecție de empatie  a ofițerului roman ar trebui predată la toate cursurile de psihologie din universitățile acestei lumi, pentru că oamenii, de multe ori  doar  vorbesc despre compasiune, mărinimie sau empatie, fără a face însă mai nimic în acest sens. Încrederea acestui sutaș în Domnul Hristos este cu atât mai mare cu cât realizăm că el ajunge la Mesia la începutul activității făcătoare de minuni  a Acestuia. Așadar, Împăratului Iubirii i  se aduce la cunoștință suferința unui om. Atenție la reacția lui Hristos! Domnul îi spune sutașului „venind Îl voi tămădui”. Observăm din start disponibilitatea lui Hristos, care nu i-a reproșat ofițerului roman că nu s-a înscris  în audiență, nu i-a cerut  să facă programare pentru vindecare printr-un email, printr-un fax sau printr-un apel telefonic  și nici nu l-a trimis la vreo secretară sau vreun consilier,  ca să îi dea iluzia rezolvării problemei. Este ușor să ne dăm seama că accesul  la Dumnezeu este cel mai facil,  fiindcă o rugăciune te ridică la Cer.  În lumea în care trăim,  însă cabinetele guvernamentale,  parlamentare sau din administrația locală îi întâmpină pe cei care au anumite nevoi cu paznici,  de multe ori puși să îndepărteze oamenii sau cu uși bine zăvorâte,  care,  parcă sunt făcute să nu se deschidă când aud glasul întristării și al suferinței. La Dumnezeu nu este așa, ci Domnul ține deschis non-stop și are program nelimitat pentru a-Şi împlini vocația și menirea  Sa  și anume facerea de minuni,  prin vindecarea suferinzilor.
Răspunsul sutașului,  însă, la intenția Domnului de a merge la el acasă,  pentru a-i vindeca slujitorul  Îl impresionează,  Îl bucură și Îl miră în cea mai plăcută manieră  pe Iisus,  fiindcă este răspunsul unui om îmbrăcat în veșmântul curat  al credinței, al smereniei și al conștientizării nevredniciei,  dată de neputința omenească. Sutașul  Îi spune Mântuitorului „nu sunt vrednic să intri sub acoperământul casei mele,  ci spune numai cu cuvântul și se va tămădui slujitorul  meu, pentru că și eu sunt sub stăpânire și am sub mine ostași și îi spun unuia vino și vine, altuia du-te și se duce,  altuia fă cutare lucru și îl face”.  Aceste cuvinte arată că acest ofițer roman socotea  într- adevăr că boala este sluga lui Dumnezeu și că atunci când Dumnezeu îi poruncește bolii să plece de la om,  aceasta îl părăsește.  Ni se dă astfel un exemplu din partea acestei căpetenii smerite cum trebuie să ne investim întregul capital de încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. O mamă care își știe copilul bolnav sau copiii care au părinții bolnavi,  ori soția care se gândește la suferința soțului,  sau prietenii care suferă alături de prietenul lor bolnav, trebuie să fie încredințați că,  dacă vor avea  credința sutașului,  rezolvarea problemei celui sau a celor pentru care se roagă devine o formalitate.  
Iată cât  de puțin ne cere Hristos!  Domnul cere credință și rugăciune,  înveșmântate în post și în priveghere,   adică să fim  în stare de prezență continuă și vindecarea este asigurată.  Lumina lui Hristos vine să lumineze și să biruiască bezna bolii și întunericul durerii. Pe lângă faptul că Domnul Hristos  l-a vindecat în momentul acela  pe slujitorul sutașului,  dăruind bucurie întregii familii din casa ofițerului roman, a apreciat  cu toată bucuria credința acestui mijlocitor adevărat,  spunându-le  ucenicilor,  mulțimilor care Îl înconjurau și implicit tuturor celor care aveau  urechi să audă : „adevărat vă spun vouă, nici în Israel n-am văzut atâta credință!”
Iisus îi mustră astfel pe cei din poporul ales,  pentru necredința lor și laudă credința acestui om de alt neam,  dar care a arătat cum trebuie să ne raportăm la Dumnezeu. Se pune întrebarea:  mustrarea pentru necredință se adresa doar  celor de atunci,  sau ni se adresează cel puțin în egală măsură și nouă? Într-o lume din ce în ce mai decăzută și mai marcată de păcat,  în care se înregistrează  zeci de milioane de avorturi într-o perioadă  destul de scurtă,  într-o lume în care devianţele sexuale sunt prezentate ca drepturi care trebuie să  facă parte din agende de priorități,  legiferându-se astfel păcatul, într-o lume  care urmărește disoluţia familiei și o educație precară și deviantă a copiilor,  încă de la cele mai fragede vârste,  este clar,  dacă luăm în calcul toate aceste aspecte, că necredința a devenit în multe locuri politică națională și devine cu acoperire din ce în ce mai largă politică internațională.
Acest așa-numit globalism progresist dezlănțuit, neomarxismul,  ca formă modernă actualizată a bolșevismului,  prezintă păcatul ca virtute,  întunericul drept lumină,  manipularea,  dezinformarea și minciuna drept adevăr. Omul care vrea să  se comporte precum sutașul din  Evanghelie și să își exprime liber credința este adesea ironizat, persiflat,  judecat, socotit habotnic sau demodat,  doar pentru că unora nu le convine faptul că Hristos știe să își țină prietenii aproape.
Iubiți prieteni, această minune a vindecării  slujitorului sutașului ne este prezentată atât de către Sfântul Evanghelist  Matei, cât și de către Sfântul Evanghelist  Luca. Sfântul Matei prezintă minunea  într-o manieră mai succintă,  mai contabilă,  pentru că, fiind fost vameș, evident că munca de percepere a taxelor și impozitelor îți dă o privire exactă și concretă asupra lucrurilor,  influențând și relatările scrise, care sunt învăluite în lumina extrem de convingătoare a conciziei și a clarității. Sfântul Evanghelist Luca, fiind  medic și pictor, prezintă succesiunea evenimentelor  mai pe larg, vorbindu-ne despre  faptul  că ofițerul roman a trimis la Iisus niște bătrâni de vază din rândul  iudeilor, care au mijlocit pentru sutaș și slujitorul său pe lângă Domnul. Aceștia,  identificând suferința slugii sutașului cu durerea  stăpânului casei,  i-au spus lui Iisus să îi facă acest bine ofițerului roman,  pentru  că  le-a zidit sinagoga,  adică locul lor de rugăciune. Este un exemplu extrem  de frumos de  pledoarie binecuvântată pentru cauza unor oameni îndurerați.  Acești bătrâni din rândul iudeilor sunt avocații sutașului și slujitorului acestuia,  contribuind  și ei la minunea înfăptuită de către Dumnezeu Cuvântul.
Ne gândim cu durere la faptul că în  zilele noastre colegii de serviciu ai unui slujbaș  meritoriu,  de multe ori îl sabotează  sau îi sapă groapa eșecului,  în loc să îi aprecieze activitatea în fața șefilor. Câți dintre cei care activează  în diferitele instituții știu  să devină personajul care să pledeze cauza cuiva care muncește  onest și cinstit, și care merită să fie prezentat  ca exemplu? Din păcate, de foarte  multe ori, invidia,  acest vierme  care  roade mintea și sufletul, încețoșează cugetele celor prădați de ea și astfel li se face rău celor care merită aprecierea noastră.  Oricum, în societatea românească  de astăzi și în general  în Europa și în lume, s-a intrat pe o curbă extrem de periculoasă a răsturnării valorilor,  iar sfertodocții și mediocrii ajung să  conducă și să dea lecții de viețuire și rânduială celor de la  care ar trebui  să primească  astfel de sfaturi. Lingușala, nepotismul,  fățărnicia,  dedublarea  de personalitate sunt  armele folosite  de egoiștii și invidioșii  zilelor noastre,  care ţintesc permanent la o nemeritată  primă  treaptă a podiumului,  nedreptățindu-i astfel pe cei care merită  un astfel de statut.
Ceea ce,  însă, nu îi avantajează pe cei care au interesul să mențină drept criterii de selecție în această lume nedreptatea,  fățărnicia,  mediocritatea,  incompetența și lipsa de  profesionalism este faptul că,  la plecarea din această lume, se vor afla înaintea Judecătorului Nemitarnic și,  dacă n-au dorit să se pocăiască în această viață pentru relele făcute, se vor sălășlui veșnic,  ca urmare a propriei alegeri,  în iadul minciunii,  pe care l-au  propagat în propria existență din această lume. Cei care,  însă și-au văzut de treabă aici și au primit  cu demnitate loviturile,  care I-au mulțumit lui Dumnezeu pentru toate și care și-au dorit în primul rând aprecierea lui Hristos sunt învingătorii eterni, care vor primi în dar, la trecerea dincolo,  veșnica fericire  care nu se mai termină, desăvârșirea fără finitudine, dulcea nemărginire.
Revenind la bătrânii și după aceea la prietenii sutașului,  cu toții mijlocind pentru vindecarea  slujitorului acestuia,  trebuie precizat faptul că ei reprezintă un model  de generozitate și că au contribuit într-o măsură semnificativă la rezolvarea  problemei unui om și tămăduirea unei suferințe.În ziua de astăzi, sunt câte unii care manifestă un vădit exces  de zel în atitudine și care,  din dorința de a-și masca propriile frustrări și invidia  care îi macină, nu apreciază nimic bun făcut de către o altă persoană,  argumentând că îi interesează smerenia acelui om. Este de multe ori doar  o scuză de joasă speță, care să justifice incapacitatea  de a recunoaște calitățile și talanții oferiți de către Dumnezeu unei anumite persoane. Eu, din  ce știu,  Mântuitorul Hristos ne spune să ne iubim unii pe alții și nu le trasează oamenilor imperativul de a îi smeri sau umili pe cei de lângă ei. Smerenia,  cheia cu care  se deschid porțile Împărăției Cerurilor este o virtute, pe care orice om este dator să și-o împroprieze, să și-o lucreze pentru că viața și mai ales lumea de azi oferă  atâtea și atâtea   împrejurări favorabile pentru punerea  în practică a unei atitudini smerite.
Prin urmare, trebuie  spus în concluzie că din Sfânta Evanghelie din Duminica  a patra de după Rusalii trebuie să  rămânem cu minimum trei elemente călăuzitoare  pentru viața noastră.
În primul rând, trebuie să  observăm faptul că un ofițer roman,  un om de  neam păgân manifestă o credință mult mai  pronunțată decât cei aleși și  vine  la Hristos, smerit,  cerându-i vindecarea slujitorului său loial, care era bolnav,  pe moarte. Această căpetenie a arătat credință,  în timp ce unii generali  ai lumii de astăzi vor să demoleze biserici în care se slujește de foarte  multă vreme. Observăm, deci  că unii dintre  ostașii de acum aproape două milenii erau înainte de toate și soldați ai armatei lui Hristos.
În al doilea rând, trebuie  să luăm aminte la răspunsul lui Hristos, care, văzând credința cu care a venit acest sutaș,  n-a avut nevoie de alte argumente,  ci a vindecat slujitorul bolnav de la distanță, cum numai  cum Dumnezeu poate să  facă.
Nu în ultimul rând, este obligatoriu să ținem cont de generozitatea pe care atât bătrânii iudei,  cât și prietenii  sutașului au dovedit-o,  mergând la Iisus să mijlocească  pentru el și slujitorul său și să implementăm  în viața noastră,  în atitudinea față de aproapele nostru acest model al dăruirii,  pentru că, după cum spunea părintele Nicolae Steinhard,   „dăruind vei dobândi”.  
Cine se roagă din suflet pentru aproapele său și cine apreciază calitățile celui  de lângă el,  face din viața sa o mireasmă bineplăcută, care ajunge la Dumnezeu. Evident că o astfel de Pericopă Evanghelică,  atât de profundă nu poate  fi explicată  de un nevrednic ca mine,  dar,  la măsura neputinței mele omenești,  am  încercat să exprim câteva gânduri privitoare  la frumusețea și sublimul minunii din Duminica  a patra de după Rusalii,  minune înfăptuită cu dragostea  Dumnezeiască de către Mântuitorul Hristos.
Să Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne dăruiască și nouă același balsam  al vindecării,  cu care a uns  de la distanță,  în lumină,  trupul neputincios al slujitorului  sutașului,  redându-i vigoarea  și puterea de a trăi pe mai departe  o viață normală!

Protos. dr. Sofian Costea
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe