05 Martie 21

Copilul cu 20 de mame

   Într-o duminică, o studentă mi s-a prăbușit la picioare, plângând. Era gravidă și speriată. Am strigat-o pe preoteasă și ne-am pus și noi pe plâns. Ea de spaimă, noi de bucurie. Nu prea ne-am acordat lacrimile, primele minute.
   (Să vă zic ceva important: nu mă interesează cu cine, de ce și cum a rămas gravidă. Chiar nu-mi pasă; care aveți de gând să săriți cu judecățile morale, amintiți-vă că și pentru Fecioara Maria se pregătiseră niște bolovani foarte ascuțiți. Și că Iisus n-a avut tată. Că sfinții sunt așa pentru că noi ceilalți nu suntem. Că cine nu cade n-are de unde să se ridice, și fără seară nu există dimineață. Eu nu judec pe nimeni pentru că iubesc pe toată lumea. Pentru că Hristos a inviat și pentru că nu există moarte când iubești. Subiect închis.)
   Și tropăim noi de bucurie un timp, hohotește fata, cumva ne liniștim: nici nu se pune problema ca acel copil să nu vină, frumos, curat, înfășat exemplar, pe lumea asta ploioasă și cu sfinți îngâmfați la tot pasul. Familia fetei e modestă spre mai puțin de-atât; și gura satului, și rușinea de popa din satul ei, și examenele, și căminul de studente cu patru-n cameră, și banii de pâine, și multe de-astea. O ascult, râd nepoliticos, mă fascinează și copleșește ideea că acolo, sub palmele ei încrucișate pe pântece, e un om care se pregătește să bată la poarta cerului, în felul lui neobișnuit, și râd și-i zic că mă încred prostește în Dumnezeu, deși n-am argumente că va fi bine. Gândind la rece, e chiar nasoală treaba. Dar eu nu pot gândi la rece. Am doar entuziasm și credință că se descurcă Dumnezeu cumva. Că Dumnezeu o să-i fie moașă studentei ăsteia; și cumva reușesc să-i transfer ceva din asta fetei, și zâmbește. N-am eu multe calități, dar pe asta știu că o am, mi-au lăsat-o strămoșii mei insulari și solari în ochi; mă entuziasmez la lumină și la dragoste. Și ceva din entuziasmul ăsta îi sare fetei în suflet, și facem planuri, și pleacă oftând la mămica ei, ducând în burtică, ca într-un chivot strălucitor, lumina unei vieți de prunc. 
   Și naște fata. Naște, își ia copilul la sân și se duce cu copilul în căminul de studenți. Unde să se ducă? N-are bani de chirie; nici nu se pune problema. Și atunci, în cămin, se întâmplă minunea de care vreau să vă zic; un înger al Domnului se dă jos din cer, cum se dau unii jos din troleu, scoate sabia și împrăștie o lumină dumnezeiască în tot căminul ăla. Și colegele fetei ăsteia se îndumnezeiesc ca la un botez fără apă și fără scufundare, le strălucesc ochii de mame ce încă nu-s, și ele, care nu se suportau una pe alta, care se reclamau că se ascultă muzică prea tare și prea mult în noapte, ele o iau pe fata noastră la mijloc, ca într-o falangă a iubirii. Și într-un cămin de fete din Cluj, într-un pătuț cu gratii, un băiat cu ochi negri și brațe viguroase, ca ale tatălui său, deschide ochii privind vreo douăjde mame. Și se trezesc studentele alea  noaptea, să-i facă lapte praf lui Bebe Frumos cu Ochi de Onix, să-l legene, să poată dormi mămica, și se învoiesc pe rând de la facultate să stea cu Bebe Frumos cu Ochi de Onix, să poată mama să-și dea examenele, și nu cămin de studente a fost ăla atunci, ci paradis mobilat cu suflete de sfinte. 
   Și-au trecut anii, cum trece vântul peste ofurile noastre. A crescut Bebe; azi are și tată, că așa a decis Dumnezeu, ca ochii de onix să se uite unii-n alții și să râdă împreună. Iar studenta aceea, care și-a alăptat pruncuțul în peștera plină de dragoste din căminul de studente, are azi un doctorat și la masă, trei tacâmuri care mănâncă iubire are. Trei.

De fapt, ce vreau să zic? 

   Ce-am mai zis. Că mai mare ca iubirea nimic nu e. Nici credința, nici botezul scufundat/turnat/stropit, nici vorbele mele nu-s. Că mai mare iubire ca un copil adus pe lume nu există; cu sau fără tată pe certificatul de naștere, un copil e bucată de rai căzută pe pământ. Că nu se sfârșește lumea că se topesc ghețarii: o să se termine când nu va mai fi dragoste pe pământ. 

Post Scriptum. 

   Draga mea studentă, să mă ierți c-am scris asta. Foarte probabil să citești asta, să mă ierți. Dar a trebuit s-o scriu, azi, acum, să nu mor și să duc taina asta cu mine, că n-are Dumnezeu ce face cu povestea ta, că mai bine ca El nimeni n-o cunoaște. Tu să fii fericită cu puiul tău și cu soțul tău, că nimic din dragoste n-a fost vreodată să nu fie iertat și luminat. 

Uf. 

M-am mai descărcat de una.
 
Text: Părintele Crin-Triandafil Theodorescu, Facebook (sursă foto)
Taguri: De, Copilul, cu, mame, 20
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe