09 Decembrie 22

Copiii crescuti de cupluri de acelasi sex sar în APĂRAREA designerilor Dolce&Gabbana, atacați pentru apărarea familiei tradiționale.

Copiii crescuți de cupluri de același sex sar în APĂRAREA designerilor Dolce&Gabbana, atacați pentru apărarea familiei tradiționale. SCRISOAREA deschisă redactată în SUA

    Declarația designerilor Dolce & Gabbana în favoarea familiei tradiționale nu a fost primită bine de toată lumea. Astfel, Elton John dar și alte personalități homosexuale i-au acuzat dur pe cei designeri gay, cerându-se chiar și boicotul hainelor acestora. 

    Drept răspuns la aceste presiuni asupra designerilor vestimentari a fost redacată o scrisoare a copiilor cuplurilor de același sex, care au făcut recent, și un apel la Curtea Supremă a SUA împotriva căsătoriilor homosexuale. 

    Reprezintă o modalitate de sprijin și încurajare pentru Dolce & Gabbana, care au declarat de curând că "singura familie este cea tradițională" și că "Familia nu reprezintă un moft"

    "În aceasta [familie] există un sentiment de apartenență supranaturală." Procreația "trebuie să fie un act de iubire." Copiii născuți prin înseminare artificială sau ovule donatoare sunt "copii ai chimiei, copii sintetici. Uterul de închiriat, material seminal ales dintr-un catalog ", au declarat cei doi. 

    Aceste declarații apar probabil, pentru că cei doi văd o nedreptatea făcută față de copii, atunci când li se refuză unul dintre părinți, și nu pot rămâne în tăcere în timp ce se promovează acest lucru.

Citeste scrisoarea dand clic aici. / Foto: stiripentruviata.ro 
 
 

Căutări recente:

Map of Goa Progressive Music (18.03.11) 1996-2007 инструкция по эксплуатации ноутбук es ari anjelina jolis surati AV-Comparatives The Seamstress (2009) Online Fourplay unblock Երգեր Seabiscuit Заправка картриджей hp в Санкт-Пете производственная инструкция мойщика 133BPM Records собейт Pick Up Records/Lizard Яблонского Caro Ornamental Ведьмаку Win32 API CODEX descarca The River Why (2010) http://www.allshares.ge/download.ph артифлекс хондро инструкция свет 295 серия Bitt Sensation NuZone Gears DRAGOSTE LA PRIMA VEDERE EPISODUL 2 Чаки: Bài 19 : Tiếng Nhật Thông Dụng skelbimai IL TEMPO SE NE VA online power point servisi Best golden AWP для css ne IF FRENCH FRIES WERE FAT FREE латвийцев BELOW YOUR MEANS Naija Купить обои 5775-01 Купить обои 5652-25 Dumnezeu si хроническая глаукома lui mai cel sunt CE am care Cum din este Cea nu sau cu mare despre viața cei copii ai bine aL are toate unde Hristos Iisus SE ar cine Lumea 10 au domnului Dacă Prin Ioan te le mult face spre in IPs Calistrat De la Când VA sa ... pe Un
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe