19 Octombrie 20

Constantin Răzvan Popovici: De la începutul ei pandemia ne-a arătat adevărata față a societății.

   De la începutul ei pandemia ne-a arătat adevărata față a societății.
   Frica versus credința, minciuna versus adevărul, trădarea versus prietenia.

   Cât de ușor pierdem sensul valorilor, lepădându-le.
   Cât de ușor ne pierdem umanitatea, dând alt rol cuvintelor și acțiunilor noastre.

   Ne uităm profesorii, păstorii și chiar familia.
   Poate cel mai ușor ne uităm sensul libertății, ce poate fi definită doar pe nivel vertical, ascendent în Hristos.

   Am observat cum termeni parcă mai ieri ancorați în istoria țării noastre: familie, iubire și libertate primesc astăzi alte sensuri.

   Libertatea de expresie este transformată astăzi în instrument ideologic folosit cu măiestrie în diferite feluri.

   Creștinul, deși legal are toate drepturile de a-și exprima părerea liber și asumat, de a-și trăi credința se pare că poate fi pus la zid în orice moment.

   Părintele Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Mitropoliei de la Iași este un exemplu clar și grăitor de asumare a preoției și a felului în care sunt tratați în acestă perioadă oamenii bisericii.

   S-a gândit cineva la preoții umiliți din perioada aceasta, la felul în care cuvintele lor sunt răstălmacite, la cât pot duce pe umerii lor, în timp ce toți țipă: Răstignește-l.

   În povestea lui Hans Christian Andersen "Craiasa Zăpezii" se spune că un vrăjitor a făurit o oglindă prin care oricine privea era înfățișat deformat. Jucându-se un ucenic cu aceasta a spart-o din greșeală iar cioburile au căzut pe pământ întrând în ochii oamenilor, astfel că fiecare îl vedea pe celălalt hidos și deformat.

   Doar iubirea sinceră a putut scoate cioburile de ură din ochii celuilalt.

   Să privim astfel cu ochii sufletului și nu cu cei trupești, căutând spre celălalt cu iubire și nu cu ură, regăsind sensul cuvintelor, regăsindu-ne astfel și noi în credință.
 
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe