23 Ianuarie 21

COLINDUL MEU...

   Aceasta nu este o reclamă. Este o rugăminte de suflet.
   Sunt scriitorul Danion Vasile și, în ultimii douăzeci de ani, am scris peste 30 de cărți. M-am gândit să fac o selecție dintre cele mai bune cărți pe care le-am semnat și de curând am retipărit zece dintre ele. Am să vă scriu câteva cuvinte despre fiecare, sperând că mă veți ajuta să le trimit către un număr cât mai mare de oameni.
   Cartea care deschide seria este Jurnalul convertirii – De la Zeița Morții la Împăratul Vieții. În prima parte, cartea descrie convertirea mea la Ortodoxie. În cea de-a doua, este o carte despre frumusețea credinței creștine și despre războiul duhovnicesc.
   A doua este Duhovnicul. Rugăciunea. Postul. Conține conferințe pe care le-am ținut în mediul studențesc pe aceste teme. În partea a doua a fiecărui capitol găsiți întrebările care mi-au fost puse, precum și răspunsurile pe care le-am dat. Puteți regăsi acolo și unele din întrebările pe care le aveți încă.
   A treia este despre unul dintre cei mai mari sfinți făcători de minuni, Sfântul Vasile al Ostrogului. Acest sfânt are harisma vindecării celor cu mințile bolnave, a celor aflați în depresii sau ispitiți de gândul sinuciderii, precum și a celor bântuiți de duhul fricii, care apasă astăzi din ce în ce mai mulți oameni, chiar și dintre cei care merg la biserică. Citind această carte vă veți face încă un prieten ceresc…
   Acuzatul 1988, primul meu roman, considerat de unii cititori cea mai bună carte a mea, este mărturia mea despre lucrarea sfinților închisorilor și despre modul în care vor să ne ia de mână pe calea mărturisirii lui Hristos. O recomand mai ales celor care nu înțeleg rostul canonizării sfinților închisorilor, în aceste vremuri în care sunt din nou prigoniți.
   Tinerii și sexualitatea - Între iubire și păcat este o carte scrisă împreună cu cititorii manuscrisului electronic. Veți vedea o mulțime de comentarii făcute de tineri despre problemele și ispitele lor, dar și soluția tămăduirii de boala păcatului prin viață duhovnicească.
   Doctorul de povești nu e o carte de adormit copiii. E o carte de trezit copiii și părinții, de a-i ajuta să înțeleagă valorile și virtuțile creștine. Chiar dacă doar puține povești sunt explicit religioase, celelalte – despre familie, despre dependența de televizor sau despre efectele jocurilor pe calculator – pot completa sfaturile obișnuite pe care le dau majoritatea părinților creștini copiilor lor.
   Despre înfruntarea bolii e o carte foarte actuală astăzi, când unii oameni sunt covârșiți de frica îmbolnăvirii de COVID. Atitudinea creștină față de boală este însă cu totul alta.
   Despre divorț e o carte care oarecum întregește cea mai citită carte a mea – Cartea nunții (care nu a fost inclusă în acest set, pentru că mulți oameni o au deja). Din păcate, divorțează nu doar oamenii care trăiesc departe de biserică, ci și din ce în ce mai mulți creștini. Ba chiar și unii preoți. Această carte este rezultatul discuțiilor pe care le-am avut de peste optsprezece ani cu cititorii Cărții nunții despre tensiunile din familie și despre cum pot fi depășite ispitele și tensiunile din familie.
   Patericul pe înțelesul copiilor este, după cum se vede și din titlu, o încercare de a-i ajuta pe copii să se apropie de frumusețea Patericului egiptean. Dar nu prin sfaturi și predici moraliste, ci prezentându-le povestiri apropiate de mediul lor, de universul lor.
   Patericul mirenilor – Pilde pentru secolul XX este o carte pe care mulți preoți au recomandat-o ucenicilor lor care trăiesc în lume tocmai pentru că este o tentativă de aducere a ethosului Patericului în lumea contemporană, în gălăgia societății în care trăim.
   Am scris destul și poate v-am obosit. În curând va fi deschis noul meu site și acolo veți găsi toate cărțile în format pdf, gratuit, pentru a fi citite de cât mai multă lume. Așa cum erau și pe vechiul site, înainte de a fi spart. Veți putea intra acolo și vedea despre ce este vorba, ca să știți dacă merită sau nu să luați cărțile sau să le recomandați altora.
   Până atunci, însă, întrucât se apropie Crăciunul, poate că unii dintre voi vor vrea să cumpere setul, pentru a-l citi sau pentru a-l face cadou de Crăciun. Pentru cei interesați, setul de 10 cărți costă 100 de lei, iar taxele poștale de livrare oriunde pe teritoriul României sunt de 15 lei. Din păcate, deocamdată site-ul și magazinul sunt în lucru, așa că aștept comenzi doar pe e-mail, pe adresa danionvasile@yahoo.com.
   Chiar dacă aveți unele din cărți din set, gândiți-vă că le puteți face cadou. Așa, se vor folosi cât mai mulți oameni. Cărțile sunt, într-un fel, colindul meu. Modul în care am încercat să le aduc vestea cea bună că numai Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a întrupat pentru mântuirea noastră, le poate aduce pacea, bucuria și iubirea adevărată.
   Să aveți sărbători binecuvântate.
   Danion Vasile
Taguri: meu..., COLINDUL
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe