23 Ianuarie 22

Colindul libertății trebuie să răsune în aceste vremuri nu ușoare în sufletul fiecărui român, inclusiv în inima tuturor demnitarilor

Colindul libertății trebuie să răsune în aceste vremuri nu ușoare în sufletul fiecărui român, inclusiv în mintea și în inima tuturor demnitarilor care ne conduc

Ne-am precizat anterior poziția clară împotriva instituirii certificatului verde în general, pentru că fiind licențiat în științe juridice și masterand în Drept European, „Drepturile omului și imperativul nediscriminării”, știu că omul trebuie să se bucure de toate drepturile fundamentale, iar dreptul la libera circulație, dreptul la muncă, dreptul de acces, dreptul la dezvoltare profesională, reprezintă un întreg, care caracterizează libertatea, componenta esențială a vieții, darul inestimabil făcut omului de către Dumnezeu.
Ca preot și duhovnic sunt preocupat de frământările celor cu care vorbesc. Totodată, în calitate de cetățean român și de alegător, în virtutea dreptului la libera exprimare, am datoria să solicit apărarea drepturilor și libertăților noastre.
De aceea, fac un apel stăruitor la discernământul și la dreapta socoteală a parlamentarilor noștri, rugându-i să nu adopte instituirea obligativității certificatului verde la locul de muncă, pentru că o astfel de reglementare aduce o atingere gravă libertății, afectând multe dintre drepturile fundamentale ale omului.
Respectând opțiunea fiecăruia în ceea ce privește asumarea sau nu a unui tratament medical, nu pot fi în niciun caz de-acord cu impunerea unei soluții medicale pentru că toate convențiile internaționale, care apără drepturile cetățenești, interzic în mod explicit abordările abuzive și discriminatorii. Este oricum inadmisibil felul în care sunt etichetați și jigniți cei care nu optează, din propriile considerente, pentru o anumită alternativă medicală. Așa cum este respectată decizia celui care dorește să se vaccineze, tot la fel trebuie respectată și decizia celui care alege să nu își asume vaccinarea.
Menționez că formulez această solicitare către demnitarii noștri în nume personal, având toată considerația față de statutul pe care poporul român li l-a încredințat, statut care evident include ca prioritate zero garantarea libertăților cetățenești și respingerea oricărei forme de discriminare.
Să-l rugăm pe Iubitorul, Bunul și Atotînțeleptul Dumnezeu să ne dăruiască tuturor înțelepciune, împodobindu-i pe decidenți cu gândul cel bun, care înseamnă protejarea drepturilor si a demnității națiunii noastre.

Protosinghel Dr. Sofian Costea
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe