27 Mai 22

„Cele mai frumoase Liturghii sunt cele în care se pomenesc mii de nume.”

Cele mai frumoase Liturghii sunt cele în care se pomenesc mii de nume. Și de-ai fi singur în biserică, la fiecare înșiruire de nume îți vin în minte chipurile celor pentru care rostești cererile. Astăzi au fost multe și câteva din partea unor mămici încă în așteptarea pruncilor. Nu vă tulburați când întârzie momentul acela mult așteptat și visat, pruncul vostru se coace în cuptorul Raiului așteptând anul și ziua când este cel mai prielnic să vă înmiresmeze viața. Auzisem undeva că este o mare pierdere de timp să pomenești pe cineva pe care nu-l cunoști. Nu pui inima și căldura ta de preot, așa cum ai proceda dacă ar fi vorba de un membru al familiei. Poate are dreptate cel care afirmă aceste lucruri, însă noi suntem datori să urmăm poruncii Mântuitorului Hristos, care cere Apostolilor să se roage unul pentru celălalt. Nu spune cum și cât, unde, în cel fel și cu câtă intensitate. Ci doar să se roage unul pentru celălalt. Pentru că înfăptuirea minunii este apanajul lui Dumnezeu, nu al preoților, care nu suntem altceva decât mici unelte în mâna Creatorului. Așadar, Rugați-vă unii pentru alții și lăsați totul în grija Cerului, de acolo vine întotdeauna darea cea bună. Iar minunea cea mai mare este stăruința și capacitatea noastră de a nu deznădăjdui în cererea noastră, căci mulți visează la iubire, dar cu adevărat o găsesc doar cei care nu se clatină din cauza micilor decepții, care te duc până în final la cel/cea care era întregul tău neștiut!

Părintele Alexandru Lungu.
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe