02 Octombrie 22

CEL MAI BUN LOC DE PE PĂMÂNT - SARABANDA TICĂLOȘIILOR CONTINUĂ

„În ultimii ani, România s-a dovedit a fi țara de vis in care să trăiești.
Aici eșuează administrația și când îi cerem noi eficiență, dar și când își propune ea (sau îi impun alții) să instaureze dictaturi. Asta pe lângă instinctul libertății și anticorpii împotriva dictaturilor, încă vii și foarte activi în sângele majorității populației.
România este țara în care libertatea va fi mereu protejată de incapacitatea organizatorică a sceleraților care ajung în poziții decizionale, puși cu mâna unei Uniuni Europene psihiatrice și a unui „partener strategic” de peste baltă senil ca reprezentantul său de la vârf.
În România se va da mereu măsura structurii interioare și a caracterului individual, pentru că turma imbecilă va fi întotdeauna mică, iar restul cetățenilor cel mult vor simula că se aliniază la versul oficial și vor face exact ceea ce ne-a consacrat în istorie: se vor descurca.
Acestea fiind zise, le dorim succes românesc progresiștilor!
Cum ați zis că se numește asta cu verificarea temperaturii din case, „termoviziune”? Și mai ce, „contoare inteligente”? Iar vreți să vă povestesc despre cum se montează la noi electrovalva la un apartament si senzoru’ de gaz la altul?
Nimic nu poate anihila spiritul românesc, cu toate defectele lui aducătoare de libertate autentică, naturală și negarantată de stat.” - a scris Anca Radu pe un site social. Și ce bine a scris ...

Notă site: Cum, nu știți ce sunt alea „contoare inteligente”?

Iată ce scrie domnul Mircea Voiculescu pe un site social: „Nu știu dacă este posibil să refuzi instalarea „contoarelor inteligente”, care, pe lângă monitorizarea de la distanță a consumului, ar putea să-ți raționalizeze furnizarea de energie.”

Da, „șefii” progresiști de la capul UE ne vor da căldură cu porția, cât vor ei și când vor ei ... pentru că așa este în dictatură!

Citește și: Sondaj, de câte ori i-ați auzit pe ăștia cu încălzirea globală în gură vorbind despre defrișări?

Foto: agerpres.ro

 

Căutări recente:

Map of Goa Progressive Music (18.03.11) 1996-2007 инструкция по эксплуатации ноутбук es ari anjelina jolis surati AV-Comparatives The Seamstress (2009) Online Fourplay unblock Երգեր Seabiscuit Заправка картриджей hp в Санкт-Пете производственная инструкция мойщика 133BPM Records собейт Pick Up Records/Lizard Яблонского Caro Ornamental Ведьмаку Win32 API CODEX descarca The River Why (2010) http://www.allshares.ge/download.ph артифлекс хондро инструкция свет 295 серия Bitt Sensation NuZone Gears DRAGOSTE LA PRIMA VEDERE EPISODUL 2 Чаки: Bài 19 : Tiếng Nhật Thông Dụng skelbimai IL TEMPO SE NE VA online power point servisi Best golden AWP для css ne IF FRENCH FRIES WERE FAT FREE латвийцев BELOW YOUR MEANS Naija Купить обои 5775-01 Купить обои 5652-25 Dumnezeu si хроническая глаукома lui mai cel sunt CE am care Cum din este Cea nu sau cu mare despre viața cei copii ai bine aL are toate unde Hristos Iisus SE ar cine Lumea 10 au domnului Dacă Prin Ioan te le mult face spre in IPs Calistrat De la Când VA sa ... pe Un
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
Citate Ortodoxe