27 Iunie 22

Ceaușescu 2: CHIȚAC-Demolatorul. Primarul Chițac a premeditat demolarea.

Mă obosește fâlfâiala argumentului "Cu legea în mână! Ați construit ilegal". Așa făcea și Ceaușescu: avea legi și fâlfâia opoziția la regimul socialist-comunist, ca să pedepsească. Dar știm cum era în comunism: adevărul și bisericile se ascundeau. Sau se demolau.
Dar nu e suspect că de 20 de ani o "șandrama" sfântă și sfințită, în care au coborât genunchii și lacrimile, și au urcat bucuriile și suspinurile enoriașilor, a stat în picioare fără să încurce pe nimeni?
Acum s-a găsit că e ilegală? Păi nici nu trebuia să fie aceasta biserica adevărată a parohiei. Vă agitați pe ceva ce am construit temporar, ca să nu ne rugăm în ploaie și în frig.
De ce nu spuneți nimic, domnule primar, de promisiunea că veți găsi un loc pentru adevărata biserică a parohiei înființată acum 20 ani? Asta după ce AȚI LUAT locul care era deja consacrat. Da, locul acela, între blocuri, pe care consilierii partidului dvs nu mai doreau să-i prelungească autorizația. Asta, după ce la instigarea altor consilieri, am fost târâți iar în instanță și s-a premeditat, astfel, trecerea timpului ca să ne expire autorizația.
De ce vă faceți că plouă și nu găsiți un loc potrivit pentru credincioși să se roage, în schimb ați insistat să mergeți în instanță cu "ilegalitatea", știind că, desigur, va urma o demolare?
Dacă știați că se va demola și nu ne-ați dat alternativă, nu se cheamă că ați premeditat demolarea?!
De ce nu spuneți că, de fapt, prin asociația "Constanța altfel" (cu susu-n jos), ați târât în instanță alte biserici care se construiau legal?  Și ați pierdut.
De ce nu spuneți public că, asemeni celui ce aruncă primul cu piatra, ați trimis controale la TOATE parohiile din oraș, ca să găsiți "ilegalități" cu care să ne umiliți?
De ce nu spuneți public ce l-ați mințit pe IPS Teodosie, că nu vă veți lega numele de demolare?!
De ce vreți să fiți/rămâneți comunist, manipulând adevărul, demolând (cu asta v-ați și început mandatul) și făcând opoziție pe față Bisericii, și înainte de a fi primar, și acum?
Ați ajuns să vă ascundeți în spatele ateismului?! Nu cumva v-au votat și credincioșii?! Că dacă vă votau doar ateii....rămâneați necelebru.
Urâtă celebrititate.

Jurnalistul, teologul și purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Eugen Tănăsescu.
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe