11 August 20

Cea mai mare durere a Domnului Hristos, n-a fost biciuirea, nici cuiele și nici măcar agonia pe Cruce ...

„Cea mai mare durere a Domnului Hristos, n-a fost biciuirea, nici cuiele și nici măcar agonia pe Cruce, ci acea rugăminte (rugă!!!) din partea celor din ținutul Gherghesenilor să plece de la ei, deși scosese demonii și le vindecase confrații.
A fost acel "pleacă de la noi!"...

Chiar dacă în text evangheliști nu insistă asupra acelui eveniment, chiar dacă toate semnele par să indice o oarecare indiferență din partea Mântuitorului și o plecare aproape grăbită, în realitate, durerea din acel moment trebuie să fi fost îngrozitor de mare! Însă nu doar din perspectiva temporală ci (și) din perspectiva atemporală, eshatologică cuprinzându-ne pe toți, deopotrivă, de atunci, de acum și pe urmașii noștri.
Cu toate acestea, Domnul n-a plecat cu adevărat de lângă cei care l-au alungat. Ar fi venit într-o clipă, pe apă mergând, dacă l-ar fi chemat, macar. Cu gândul.

O dragii mei, să nu-i judecăm prea aspru pe ghergheseni, pentru că ni s-a întâmplat tuturor să-l alungăm pe Domnul de lângă noi..
Fie că am preferat patima în locul Lui, fie am preferat să-l umilim și să-l asuprim pe aproapele nostru, adică tot pe El, fie că ne-am îndepărtat de viața duhovnicească și ne-am irosit darul vieții în alte păcate sau dezmierdări trecătoare, cu toții L-am alungat din inima noastră, mai mult sau mai puțin...

Această tristețe a Domnului este cuprinsă într-o frază rostită cu multă amărăciune, "Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului n-are unde să-Şi plece capul."...

Într-adevăr, oare câți dintre noi mai avem inimă bună să-l odihnim pe Hristos?! Oare câți, "buni creștini" fiind, după Sfânta Împărtășanie, nu prindem de gât pe cel ce ne este dator cu câțiva "dinari", asta după ce am fost iertați de zecile de mii de "talanți" ce ne-a împovărat sufletul?!
De ce atâta ură?! Ce justifică limba ascuțită și judecata aspră?!

Da, știu, dacă ești bun, alții vor profita. Dacă ești iertător, alți te vor osândi. Societatea funcționează de cele mai multe ori pe preceptele talionice, te împinge să fii mereu bănuitor, să ții inima închisă, la distanță față de eventualii prădători (nu putini de altfel), să nu faci loc nimănui, într-un final să zici pleacă de la mine!

Ce tristețe...

Noi nu putem schimba pe nimeni. Doar Hristos poate.

Mai mult, contextul actual este favorabil vrăjmașului. Divizatorul, despărțitorul, hulitorul, adică diavolul, jubilează și profită din plin de frica de molimă ce ne-a cuprins pe toți, într-o mai mică sau mai mare măsură și atăcă cu vehemență și cu verocitate Potirul. Dorește cu orice preț să ia omului Mila lui Dumnezeu. Această Milă cuprinsă toată într-o firmitură de prescure și o picătură de vin! El, Jertfa!

Hristos s-a dat pe Sine jertfă pentru ca noi să devenim moștenitori ai Împărăției Sale, pentru ca să nu rămânem moștenitori ai păcatului...
Mai mult, nouă, nici macar jertfă nu ni se cere ci milă. Milă și dragoste. Dragoste și milă.
Doar așa putem să-L păstrăm în inimă pe Cel Neîncăput. Pentru că și El, tot din milă și din dragoste, cu dragoste și cu milă se lasă cuprins.

Domnul stă la ușa inimii fiecăruia și așteaptă răbdător să i se deschidă. Ușă prin care, deși încuiată, ar putea intra..., dar n-o face, pentru că trebuie s-o deschidem de bună voie.
Iată chenoza! Iată pogorământul! Iată smerenia dumnezeiască în fața lutului vorbitor, nerecunoscător!
Iată Dragostea Hristos!

Dragii mei, deschideți larg ușa inimii tuturor! Deschideți și vă garantez că acolo unde vor răni unii, Hristos va vindeca înzecit. Acolo unde vor aduce tristețe alții, Hristos va mângâia din plin.
Acolo însă, unde veți odihni și veți milui voi pe cei care vor avea nevoie, Hristos va umple până la cer cămările sufletului vostru cu darurile Sale!

Renunțați la distanțarea sufletească și umpleți-vă de har lucrător. Deschideți larg inimile și primiți-L pe Domnul!” - un text de părintele Mihail Gabriel Irimia, Facebook

(Vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor)

Luca 8, 26-39

În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ţinutul Gherghesenilor, care este în faţa Galileei. Şi, ieşind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Văzându-L pe Iisus, a strigat, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui!, fiindcă poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulţi ani îl stăpânea; şi era legat în lanţuri şi în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era dus de demon în pustie. Şi l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ţi este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulţi intraseră în el. Şi-L rugau să nu le poruncească să meargă în adânc. Şi era acolo o turmă mare de porci, care păşteau pe munte. Şi L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; iar El le-a îngăduit. Şi, ieşind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe ţărm în lac şi s-a înecat. Iar păzitorii, văzând ce s-a întâmplat, au fugit şi au vestit în cetate şi prin sate. Atunci au ieşit locuitorii să vadă ce s-a întâmplat şi au venit la Iisus şi au găsit pe omul din care ieşiseră demonii, îmbrăcat şi întreg la minte, şezând jos, la picioarele lui Iisus, şi s-au înfricoşat. Iar cei ce văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demonizatul. Şi L-a rugat pe El toată mulţimea din ţinutul Gherghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinşi de frică mare. Atunci El, intrând în corabie, S-a întors înapoi. Iar bărbatul din care ieşiseră demonii Îl ruga să rămână cu El. Iisus însă i-a dat drumul, zicând: Întoarce-te la casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu. Şi el a plecat, vestind în toată cetatea cât bine i-a făcut Iisus.
 
Foto credit: Doxologia.ro
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe