13 Mai 21

Ce reprezintă cuvântul „Avva”?

   Cercetătorii care au trăit în locuri sfinte – și-l pomenim întâi pe Ioachim Ieremia, un mare exeget –, cercetând cărțile de rugăciune ale evreilor din vremea aceea, a petrecerii Mântuitorului în trup, n-au găsit nicăieri, în rugăciunile adresate lui Dumnezeu, această invocare. Nici nu îndrăzneau evreii să-l numească pe Dumnezeu, de aceea, în Evanghelia după Matei, nu găsim termenul de „Împărăție a lui Dumnezeu”, ci „Împărăția cerurilor”. Această Evanghelie este adresată tocmai evreilor. Atunci de unde rostirea acestui cuvânt în Evanghelie, în gura Mântuitorului? Și ce au descoperit? Au descoperit că în limba aramaică, limba în care a vorbit Mântuitorul, cuvântul „Avva” reprezenta vorbele cu care copilașul, când începe să vorbească, își numea părinții, cum, bunăoară, la noi, spune „ma-ma”, „ta-ta”. Deci este apelativul prin care
copilașul îi comunică, îi vorbește tatălui: „avva”. Atunci descoperirea este iarăși uluitoare: cine ar fi îndrăznit să se adreseze lui Dumnezeu prin acest cuvânt, cel mai intim, cel mai de comuniune, între copil și părinte, decât numai Acela care avea conștiința că e Fiul Tatălui ceresc. Și permanent numai așa se adresa și numai o singură dată, pe cruce, nu se adresează Tatălui cu „Avva”, ci spunându-i „Dumnezeul Meu”. E cuvântul spontan al Mântuitorului? Nu. E cuvântul din Psalmul 21. După aceea, primind oțet și fiere de pe vârful suliței întinsă de soldați, a rostit ultimele Sale cuvinte de pe cruce: „Săvârșitu-s-a”, adică „s-a împlinit” și: „Părinte, în mâinile Tale încredințez duhul Meu!”. Și, cum va spune Sfântul Apostol Petru: „Mort S-a făcut cu trupul, dar viu S-a făcut în Duhul Sfânt”.

Extras din: Părintele Constantin Galeriu - Cruce și înviere în credința și viața ortodoxă / foto: crestinortodox.ro
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe