25 Ianuarie 22

CCR RESPINGE decizia CJUE privind supremația dreptului UE asupra dreptului românesc.

R3media prezintă ărintr-un articol decizia venită din partea Curții Constituționale a României care respinge de facto, printr-un comunicat de presă, decizia CJUE potrivit căreia judecătorii naționali pot să nu aplice deciziile Curților Constituționale care contravin dreptului UE.

În comunicat, CCR arată că efectele deciziei CJUE se pot produce numai dacă s-ar revizui Constituția din România.

„Având în vedere Hotărârea pronunțată în data de 21 decembrie 2021 de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în cauzele conexate C-357/19 Euro Box Promotion și alții, C379/19 DNA- Serviciul Teritorial Oradea, C-547/19 Asociaţia «Forumul Judecătorilor din România », C-811/19 FQ și alții și C-840/19 NC, care a generat dezbateri în spațiul public cu privire la impactul acesteia asupra Curții Constituționale a României, facem următoarele precizări:

Prin Decizia nr.685/2018, Curtea s-a pronunțat asupra unui conflict juridic de natură constituțională care a vizat nelegala compunere a Completurilor de 5 judecători organizate la nivelul Înalta Curți de Casaţie şi Justiţie. Constatând că acestea au fost nelegal constituite, Curtea a stabilit conduita constituțională de urmat, conduită ce se regăsește în art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia hotărârile instanţei de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când au fost date de o instanţă cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei și art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală, conform căruia se poate face contestaţie în anulare împotriva hotărârilor penale definitive, atunci când instanţa nu a fost compusă potrivit legii.

Prin Decizia nr.417/2019, Curtea s-a pronunțat asupra unui conflict juridic de natură constituțională care a vizat neconstituirea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a completurilor de judecată specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Constatând că acestea, contrar legii, nu au fost constituite, Curtea a stabilit conduita constituțională de urmat, conduită ce se regăsește în art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, conform căruia atunci când există cazul de nulitate absolută referitor la necompetență, instanța apel dispune rejudecarea de către instanța competentă, respectiv, în cazul analizat, de completurile specializate.

Prin Decizia nr.51/2016, Curtea a constatat neconstituționalitatea sintagmei „ori de alte organe specializate ale statului” din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, ceea ce înseamnă că mandatul de supraveghere tehnică poate fi pus în executare de procuror şi de organele de cercetare penală, care sunt organe judiciare, conform art. 30 din Codul de procedură penală, precum şi de către lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei, în condiţiile în care aceştia pot deţine avizul de ofiţeri de poliţie judiciară, în condiţiile art. 55 alin. (5) din Codul de procedură penală.

Prin Decizia nr.26/2019, Curtea s-a pronunțat asupra unui conflict juridic de natură constituțională care a vizat încheierea între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii a unor protocoale de colaborare. Constatând că acestea nu puteau fi încheiate între cele două autorități publice, Curtea a stabilit conduita constituțională de urmat, conduită ce se regăsește în pct.3 al dispozitivului deciziei, respectiv „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, precum şi Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi unităţile subordonate vor verifica, în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, şi vor dispune măsurile legale corespunzătoare”. - se mai arată în articolul site-ului menționat mai sus, „CCR RESPINGE decizia CJUE privind supremația dreptului UE asupra dreptului românesc. AUR: Decizia CJUE și obligativitatea MCV, un atac la INDEPENDENȚA României”.

Foto credit: idevice.ro
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe