19 Aprilie 21

Cazul ieromonahului Hrisostom Filipescu: Și totuși, e prea mult să cerem o minimă decență?

Un tânăr ieromonah, cu o anumită notorietate și câteva cărți publicate, trece printr-o perioadă foarte dificilă a vieții. Ieromonahul suferă din păcate de grave tulburări psihice. El a mai fost internat la psihiatrie cu câțiva ani în urmă, după care și-a revenit. Acum doi ani a fost dat dispărut pentru câteva luni și a reapărut în Germania; „dispariția” a stârnit o întreagă telenovelă în mass-media. Din păcate, manifestările sale din ultima vreme indică din nou o degradare psihică îngrijorătoare. 
Din respect pentru suferința acestui om, dar și pentru cărțile publicate de el, ar fi firesc să nu facem caz de aceste probleme. Cei care sunt creștini ar putea să se roage pentru el. În loc de bârfe și hăhăieli, discreția este singura atitudine decentă în fața unei astfel de suferințe – fie că ești creștin, fie că nu.
Însă ce face „mass-media” de la noi? Se poate abține oare să nu exploateze o astfel de suferință? Bineînțeles că nu. Așa cum nu a făcut-o în 2018, nu se dă înapoi nici acum. Mai mult, se folosește de delirul din rețelele de socializare al ieromonahului, asociat cu suferința psihică, pentru a lovi iarăși în Biserică in corpore. 
Articolul cu care exemplific (în stânga) nu conține nici un cuvânt legat de suferința psihică a tânărului. Ci el ia „de bune” unele afirmații făcute în aceste zile, prezentându-le drept fapte. Cum ar veni, postările unui om suferind, internat la psihiatrie, care sunt în mod evident elucubrante, ar fi lucruri credibile și citabile. Pe care le putem prezenta drept adevăr în mass-media mainstream. 
Despre ce ar fi fost firesc să vorbim, dacă nu ne puteam abține și am fi ținut morțiș să ne dăm cu părerea (și) despre asta?

1. Păi ar fi fost firesc să vorbim despre cum putem ajuta, concret, în acest caz. Ieromonahul despre care vorbim are mulți cititori – și ai cărților publicate, și în rețelele de socializare. Poate ar putea să fie ajutat concret, în vreun fel? Sau sprijinit cu rugăciuni? Din respect pentru cărțile sale, postările din astfel de perioade dificile ar putea să fie trecute cu vederea; să îi citim cărțile, și nu aceste texte nefericite de acum. 
2. În al doilea rând, ar fi fost firesc să vorbim în primul rând despre suferința psihică. Și despre cum putem sprijini persoanele de lângă noi care trec prin astfel de grele încercări. Mai ales că în timpul pandemiei bolilse psihice au explodat și s-au agravat cam peste tot în spațiul occidental. Cum abordăm un astfel subiect? După cum spuneam, în primul rând încercând să păstrăm o minimă decență. 
3. În al treilea rând, dacă ținem morțiș să intre pe fondul zicerilor delirante, presa ar putea să deschidă o dezbatere despre bioetică. Titlul articolului din stânga ne sugerează că ar fi ceva în neregulă cu mamele surogat. Și cu faptul că unele femei își vând copiii pe bani. Cine sunt aceste femei care fac astfel de lucruri? Cu siguranță, ele nu sunt măicuțe. Sunt de regulă femei extrem de sărace. Din țări foarte sărace – de regulă, țări asiatice, cum arată și articolul de mai jos din The Guardian. Unele dintre aceste femei sunt ținute în condiții de sclavie. Practica mamei-surogat este asociată cu exploatarea femeilor, cu traficul de persoane și cu sclavia albă. „Mama-surogat este o industrie înfloritoare, la fel ca traficul de organe, care se dezvoltă în jurul științelor medicale și care se bazează pe legi vagi și prea relaxate”, scrie The Guardian. 

Cross-border surrogacy: exploiting low income women as biological resources?

Iată cum s-ar putea vorbi și ce s-ar putea spune pornind de la un astfel de caz. Într-o țară care respectă libertatea religioasă și unde mass-media are o agendă relevantă. Ca să nu zic: o minimă decență pentru suferința aproapelui, a celor de lângă noi. 

PS: Nu atașez capturile de ecran pentru a-l expune și mai mult pe acest tânăr ieromonah și nici pentru a-i expune pe jurnaliști (am șters atât numele lor, cât și numele platformei). Ci doar pentru a da contextul unor așa-zise articole, și pentru a arăta ce ia de bun o parte a mass-media de la noi. Libertatea religioasă și decența rămân în continuare doar lucruri pe hârtie și vorbe frumoase. În practică, suntem încă mult prea departe de un standard de civilizație – și civilitate – pe care altfel ne plângem că nu suntem în stare să îl atingem; oare de ce?
 
Text: Jurnalistul Cătălin Sturza, Facebook / Foto captură: Facebook.com
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe