24 Octombrie 20

Cartea secretelor lui Enoh

   E greu de afirmat unde ar putea fi locul lui Enoh într-un studiu ca cel prezent. Scrierile sale, desigur, nu aparţin cărţilor canonice, ci mai mult literaturii pseudoaprocrife. Personajul istoric Enoh, ca şi pasajele din cărţile ce poartă numele lui, sunt atribuite Noului Testament şi i-au influenţat pe scriitorii acestuia. Cărţile lui Enoh au fost foarte bine privite şi mult citate în primele secole, atât de creştinii ortodocşi, cât și de eretici.
   Enoh însuşi este identificat în genealogia lui Noe ca fiul lui Iared şi tatăl lui Matusalem. Mai departe suntem informaţi că: „Şi a plăcut Enoh lui Dumnezeu şi apoi nu s-a mai aflat, pentru că l-a mutat Dumnezeu” (Facerea 5, 24). Tradiţia a reţinut că Enoh a fost atât de apropiat de Dumnezeu încât, chiar când era pe pământ, a vizitat cerurile şi în final n-a murit, ci a fost strămutat, cum spune Sfântul Pavel:
   „Prin credinţă, Enoh a fost luat de pe pământ, ca să nu vadă moartea, şi nu s-a mai aflat, pentru că Dumnezeu îl strămutase căci, mai înainte de a-l strămuta, el a avut mărturie că a bine-plăcut lui Dumnezeu” (Evrei 11, 5).
   În jurul numelui lui Enoh au luat naştere multe legende, printre care şi aceea că el ar fi descoperit scrisul, aritmetica şi astrologia, dar în special se credea că a văzut cerul. Se presupune chiar că relatările lui în această privinţă au fost luate de Noe în arca lui. Nu este surprinzător, deci, că antologiile care descriu cerurile vor purta numele său, chiar dacă au fost adunate lung timp după ce a murit adevăratul Enoh. Era un procedeu obişnuit în vremurile Vechiului Testament şi chiar în primele secole ale erei noastre creştine. Multe scrieri erau adunate sub numele unui profet sau al unui om înţelept, care a avut un mod deosebit de a gândi, cum ar fi Solomon ori Isaia.
   Există două cărţi legate de Enoh: Cartea lui Enoh şi Cartea Secretelor lui Enoh. Amândouă au dispărut din circulaţie aproximativ cam în secolul II sau IV al erei creştine. Prima dintre ele, scrisă în etiopiană, a fost descoperită în 1773 în Abisinia şi datează din al doilea şi primul secol î.Hr. Cealaltă, care ne interesează îndeosebi în studiul nostru, Cartea Secretelor lui Enoh, a ajuns până la noi într-o versiune slavonă, evident făcută după un original grecesc cam între 30 î.Hr. şi 70 d.Hr. Autorul său a fost un evreu ortodox elenist, care a trăit în Egipt. Nu se cunoaşte despre el nimic mai mult. El se ascunde sub numele de Enoh. Deşi chiar şi informaţia că o astfel de carte a existat s-a pierdut pentru aproximativ 1200 ani, câteva din frazele ei, deşi nu cartea ca atare, cum deja s-a remarcat, sunt citate în Noul Testament, ca şi în literatura apocrifa unde sunt reproduse aproximativ.
   La această carte se referă Origen, Clement din Alexandria şi Irineu. Enoh cu siguranţă trebuie să-l fi influenţat pe Dionisie Areopagitul şi prin el pe Toma d'Aquino, Dante Alighieri şi John Milton. Textul slavon a fost tradus în engleză de Morfill în 1896 şi redactat de R.H. Charles. Din această carte cităm.
   Cartea secretelor lui Enoh se deschide prin a ne povesti cum Enoh a avut un vis în care era înștiințat că va fi luat să viziteze cerul.
   „A fost un om foarte înţelept şi care facea lucruri mari: Dumnezeu îl iubea şi l-a primit, aşa ca el să poată vedea locuinţele cereşti, împărăţiile înţeleptului, măreţului, necuprinsului şi niciodată schimbătorului Dumnezeu, Domnul tuturor... şi gradele şi manifestările oştirilor spirituale, şi ca să fie un martor ocular al slujirilor de nespus ale multitudinilor de creaturi și ale diverselor înfăţişări şi cântărilor indescriptibile ale oştilor Heruvimilor şi ale lumii incomensurabile”.
   În timp ce se afla singur în casă, Enoh a visat că a fost vizitat de doi mesageri cereşti, pe care el îi descrie ca foarte înalţi. „Şi feţele lor străluceau ca soarele şi ochii lor erau ca nişte lămpi arzânde; şi foc ieşea de pe buzele lor. Hainele lor păreau nişte pene, picioarele erau purpurii, aripile lor mai strălucitoare ca aurul; mâinile lor mai albe decât zăpada. M-am deşteptat din somn şi i-am văzut dar pe aceşti oameni stând în faţa mea”.
   De notat că, în acest moment, Enoh nu mai visa, pentru că vizitatorii l-au deşteptat. Mai târziu sunt identificaţi cu numele de Samuel şi Raquel. L-au purtat pe Enoh pe aripile lor şi l-au dus succesiv în cele şapte ceruri. Aceasta este poate originea expresiei noastre „a te afla în al şaptelea cer”.
   Enoh ne povesteşte, în capitolul patru până în capitolul şase, că îngerii l-au purtat deasupra aerului în eter şi acolo, în primul cer, a văzut 200 de îngeri, conducătorii stelelor şi păzitorii zăpezii şi ai gheţii, norilor, ai picăturilor de rouă şi al sfântului mir pentru ungere.
   În al doilea cer (capitolul al 6-lea şi al 7-lea), el a văzut îngerii căzuţi „cei care l-au apostaziat pe Domnul” şi a căror înfăţişare era nespus de întunecată „mai mult decât întunericul de pe pământ”. Enoh s-a întristat la vederea lor şi a fost tulburat de făpturile căzute, care-i cereau lui, simplu muritor, să se roage lui Dumnezeu pentru ei.
   În cerul al treilea (capitolele 8-10), cei doi îngeri care-l însoţeau, i-au arătat lui Enoh paradisul, „un loc cum niciodată n-a fost cunoscut pentru frumuseţea sa”. Aici e Grădina Edenului, păzită de 300 de îngeri, şi aici se află arborele vieţii. Ei i-au arătat locul rugăciunilor, veşnica şi binecuvântata moştenire a drepţilor şi a celor care îndură şi sunt credincioşi până la sfârşit. La Nord de Eden îngerii i-au arătat lui Enoh „un loc înspăimântător de „întunecime sălbatică şi de o beznă de nepătruns”, pregătit pentru aceia care nu-L cinstesc pe Dumnezeu, care fac fapte rele pe pământ”. Aceasta este veşnica moştenire a celor răi, unde ei suferă şi sunt chinuiţi, sunt înconjuraţi de foc şi de gheaţă, asemenea atmosferei care arde şi îngheaţă.
   În al patrulea cer (capitolele de la 11 la 17), lui Enoh i-au fost arătate căile soarelui şi ale lunii, cu creaturile lor stranii şi minunate, fenicşi şi himere, care desfid orice descriere. A fost purtat la răsărit de porţile soarelui şi la nord; apoi la răsărit de drumul lunii. Şi apoi, înainte de a fi dus mai departe, Enoh a zărit o clipă slava lui Dumnezeu.
   „În mijlocul cerurilor am văzut o ceată înarmată, slujindu-l pe Domnul cu chimvale şi orgi şi cu glas necontenit. Am fost încântat să aud asta”.
   De acolo, Enoh s-a dus în al cincilea cer (capitolul 18), unde i-a văzut pe Veghetori, cunoscuţi de asemenea ca paznici. Ei sunt fraţii acelor îngeri care s-au revoltat sub conducerea prinţului lor, Satanail, şi care, în consecinţă, au fost închişi în al doilea cer.
   Enoh a fost purtat apoi în al şaselea cer (capitolul 19), şi acolo a văzut cele şapte cete de îngeri, „foarte strălucitoare şi pline de slavă, feţele lor străluceau ca razele soarelui. Erau splendide şi aveau obrajii, la fel şi felul lor de a se purta era la fel, ca şi felul îmbrăcăminţii lor. Şi aceste ordine îngereşti rânduiesc şi studiază revoluţia stelelor şi schimbările lunii şi revoluţiile soarelui şi supraveghează condiţiile bune sau rele ale lumii. Şi ei rânduiesc învăţăturile si instrucţiunile și vorbirea blândă și cântatul și alte forme ale măreţei laude. Ei sunt Arhanghelii, care hotărăsc asupra îngerilor. Ei ţin sub puterea lor orice lucru, vieţuind în cer şi pe pământ. Şi îngerii au grijă de râuri şi mare şi sunt cei ce au în supravegherea lor fructele de pe pământ, şi orice iarbă, dând tot felul de hrană oricărui lucru viu. Şi îngerii care au în grijă toate sufletele oamenilor, care notează toate faptele lor şi vieţile lor în faţa Domnului. În mijlocul lor sunt şapte fenicşi şi şapte heruvimi şi şapte creaturi cu 6 aripi, fiind ca o singură voce şi cântând cu o singură voce, şi nu e posibil să descrie cântarea lor şi ei se bucură înaintea Domnului la picioarele scaunului său”.
   De aici, Enoh a trecut în al şaptele cer (de la Capitolul 20 la 36), unde a văzut deplina slavă a lui Dumnezeu şi i-a vorbit Lui: „...şi am văzut acolo o foarte mare lumină şi toate oştirile înflăcărate ale marilor Arhangheli şi Puterile spirituale şi Conducătorii şi Împărăţiile şi Puterile; Heruvimii şi Serafimii, tronurile şi păzitorii cu mulţi ochi. Erau trei trupe, un loc al strălucirii... mi l-au arătat pe Domnul, de departe, stând pe tronul Său înalt. Şi toate oştirile cereşti, apropiindu-se, stăteau pe zece trepte, după rangul lor, şi-i arătau supunere Domnului. Şi astfel ei mergeau la locurile lor în bucurie şi veselie şi în lumina nestăvilită, cântând cântări cu voci încete şi blânde şi cu slavă slujindu-L. Nu părăsesc şi nu se îndepărtează, zi şi noapte stând înaintea feţei lui Dumnezeu, făcând voinţa Lui, Heruvimii şi Serafimii stând în jurul Tronului Său. Şi creaturile cu şase aripi îi umbreau tot tronul, cântând cu voce dulce înaintea feţei Domnului: „Sfânt, sfânt, sfânt domnul Savaot! Cerurile şi pământul sunt pline de Mărirea Ta”.
   Câte reminiscenţe au aceste cuvinte din Isaia şi Iezechiel, deşi au un specific orbitor care l-au făcut pe Sfântul Pavel să folosească cuvintele lui Enoh când vorbeşte de oştirile cereşti (Efeseni 1, 21 şi Coloseni 1, 16). Cele descrise de Enoh au mai multe
amănunte, sunt mai puţin impresioniste decât descrierile făcute de primii doi mari profeţi. Dar, încă odată, să nu uităm că vorbim de simboluri. Enoh îmbracă viziunile concepţiilor sale spirituale în lucruri perceptibile ochilor trupului. „Cine sunt” întreabă el, „ca să vorbesc de neînţeleasa existenţă a Domnului şi de faţa Lui luminată şi despre care nu se poate vorbi... şi de tronul Domnului foarte mare şi nu făcut de mâini, şi de corul stând în jurul lui, din cetele Heruvimilor şi Serafimilor”. Totuşi, Enoh încearcă să pună în cuvinte ceea ce i se descoperise lui: „Şi eu l-am văzut pe Domnul faţă către faţă, și faţa Lui era plină de slavă şi minunată şi cumplită, ameninţătoare şi stranie”.
   Enoh a fost plin de uimire şi frică dar Gavriil i-a spus „Nu te teme”. Frumoase sunt cuvintele acelea „nu fi înfricoşat, nu te teme!”. Le auzim repetate iarăşi şi iarăşi de-a lungul Scripturilor, de câte ori apare îngerul. Sunt aceleaşi cuvinte ce-au fost spuse Fecioarei Maria din Nazaret.
   Stând înaintea feţei Domnului, Enoh era susţinut de Arhanghelul Mihail, conducătorul oştirilor cereşti. El îl mai menţionează şi pe Vretil ca unul din Arhangheli, un nume pe care nu-l vom găsi în nici o altă literatură. Vretil i-a explicat lui Enoh: „Toate lucrurile din cer şi de pe pământ şi de pe mare... totul despre sufletele oamenilor... Pentru că fiecare suflet a fost creat veşnic, înaintea întemeierii lumii”.
   Apoi Domnul l-a chemat pe Enoh să stea la stânga Lui, cu Gavriil, şi Domnul i-a descoperit multe taine. Asemenea taine n-au fost spuse nici îngerilor. Domnul i-a dezvăluit cum din nimic el a creat toate lucrurile, cum din întunecimea cea mai de jos a făcut văzutele şi nevăzutele, cum a făcut apa şi a mărginit-o cu lumină şi a întărit sferele cereşti.
   „Şi pentru toate oștile cereşti, am făcut o natură asemenea unui foc... Şi, din stălucirea ochiului Meu, fulgerul a primit natura lui minunată. Şi foc este în apă şi apă în foc şi niciodată unul nu e stins şi niciodată cealaltă nu seacă... Şi din foc am făcut rândurile cetelor cereşti, 10.000 de îngeri... i-am aşezat să stea fiecare rânduit. Unul din aceştia, din rândurile Arhanghelilor, întorcându-se şi îndepărtându-se cu tot rândul dinapoia lui, a nutrit o idee imposibilă, aceea că ar putea face tronul său mai înalt decât norii deasupra pământului şi ar putea fi egal cu puterea Mea. Şi l-am zvârlit din înalturi cu îngerii săi... Şi astfel am creat toate cerurile şi a fost ziua a treia. În ziua a treia am ordonat pământului să producă”.
   Din cele arătate mai sus, putem afirma că îngerii au fost creaţi în a doua zi, şi tot în acea perioadă au căzut. Trebuie să ţinem minte că în termeni biblici, cuvântul „zi” este interpretat cosmologic ca o eră. Domnul descrie în continuare creaţia până la ziua a şasea, când l-a făcut pe om bogat în daruri de orice fel. „Am intenţionat un lucru subtil: din natura invizibilă şi vizibilă l-am făcut pe om. Din amândouă sunt moartea și viața lui și înfățișarea... Și l-am aşezat pe pământ ca un al doilea înger... conducător să domnească peste pământ şi să aibă înţelepciunea Mea ... Și i-am dat lui voinţa și i-am arătat două căi: lumina și întunericul”.
   Apoi Dumnezeu a creat-o pe Eva, ca în Geneză, din coasta lui Adam si i-a trimis în Grădina Edenului, de unde-i puteau vedea pe îngeri cântând în ceruri. „Totuşi, celui rău i-a venit gândul că ar dori să facă o altă lume, pentru că lucrurile erau sub ordinea lui Adam pe pământ... Diavolul este spiritul rău din locurile cele mai de jos; el a devenit satana, după ce a părăsit cerurile. Numele lui, pe vremuri, a fost Satanail, şi apoi, deşi a devenit diferit de îngeri, în natură, el nu şi-a schimbat înţelegerea despre gândurile drepte şi cele păcătoase. El a înţeles judecata şi păcatul trecut pe care l-a făcut. Şi pentru asta a conceput planul împotriva lui Adam... Şi a înşelat-o pe Eva... Dar l-am blestemat peel (satana) pentru ignoranţa lui... nu pe om l-am blestemat, nici pământul, nici alte lucruri create, ci răul fruct al omului şi apoi lucrările lui”.
   Dumnezeu a rămas şi rămâne pentru totdeauna milostiv faţă de om. Numai lucrarea rea a omului şi roadele ei sunt blestemate, pentru că Dumnezeu şi-a retras binecuvântarea de la ele. Toate lucrurile celelalte sunt sfinţite, de la crearea lor. Noi ne-am atras singuri nenorocirea asupra noastră, prin fărădelegile noastre; responsabilitatea este în întregime a noastră, chiar dacă ispita sub care acţionăm îşi are izvorul în lumea spirituală care ne înconjoară. Ar fi încurajator să ştim că toată fapta bună este deja binecuvântată de la început. Domnul a mai descoperit multe lucruri minunate lui Enoh şi, în final, l-a trimis înapoi pe pământ, în grija unui înger păzitor, ca să consemneze tot ceea ce văzuse până când urma să fie din nou luat în înalturi.
   Care este valoarea şi autoritatea lui Enoh? Biserica nu s-a pronunţat încă definitv, deşi noi ştim că a fost ţinut la mare stimă în biserica paleocreştină, când canonicitatea Scripturilor a fost cernută cu mai puţină meticulozitate. Deşi pierdut pentru douăsprezece veacuri, fără îndoială, prin tradiţie, el a influenţat mult gândirea religioasă până în vremurile prezente şi, din nefericire, uneori a condus la erezie.
   Putem spune cu adevărat că lectura lui Enoh este fără îndoială interesantă, pentru că avem la îndemână înregistrarea unui vizionar inspirat cu adevărat. Ca unul care se ascunde sub anonimat, aşa încât mesajul său să poată fi tot mai puternic, Enoh deschide uşi pentru propriile noastre imagini şi percepţii mentale, ajutându-ne să urcăm scara lui Iacob, atingând tărâmuri spirituale încă necercetate.
   Studiul nostru despre angelologie, aşa cum ne-a parvenit până în zilele noastre, ar pierde o verigă clarificatoare dacă am ignora această carte cu adevărat onorabilă, chiar dacă, pe de altă parte, n-o putem privi ca pe o carte biblică din punct de vedere canonic.
 
Extras din: Maica Alexandra (Principesa Ileana a României) 1909- 1991 / Sfinții îngeri / Apărută cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit al Ardealului Î.P.S. Doctor LAURENŢIU STREZA / Fundația Anastasia, 2009
Foto credit: Doxologia.ro
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe