20 Octombrie 20

Care este scopul trăirii creștine?

   Este împlinirea vieții noastre. Ne este însă cu neputință, fiecare o poate intui în lăuntrul inimii, dar o spune întâi de toate Însuși Hristos prin acel „fără Mine nu puteți face nimic”, fără invitarea Lui în viața noastră până la unirea noastră tainică cu El astfel încât Dumnezeu să sălășluiască la modul cât se poate de concret în noi. Suntem deci chemați la dobândirea prezenței harului dumnezeiesc care să ne ajute să alegem doar ceea ce ne este de folos în perspectiva veșniciei.
   Sfântul Serafim de Sarov ne încedințează că scopul vieții noastre este dobândirea (harului) Duhului Sfânt și ne cere să „negociem” cu Domnul faptele noastre bune, să alegem să facem doar acele acțiuni care ne aduc cât mai mult har. Doar întru Duhul Sfânt Îl putem cunoaște real pe Dumnezeu, întărește și sfântul Siluan Athonitul, și cunoscându-L, dorirea noastră de a ieși din mizerie devine curentul principal de preocupare al vieții noastre. De altfel, nici nu îți poți vedea păcatul fără să fii luminat de Dumnezeu (precum nu putem distinge prin văz fără prezența luminii). 
   Nu există creștinism autentic, trăit ortodox, care să nu ne poarte mai devreme sau mai târziu spre simțirea lăuntrică a harului dumnezeiesc prin care începe curățirea propriului eu. Ortodoxul nu poate fi nepracticant, ci doar practicant, așa cum un medic nu poate fi medic doar pe hârtie : a fi creștin înseamnă a traduce în practică, prin toată viața ta, chemarea lui Hristos. A da propriul tău răspuns chemării dumnezeiești pe care ai primit-o prin venirea ta (minunată) la viață. Mersul la biserică nu este deci o obligație, ci o făptuire personală inevitabilă celui care caută să Îl simtă pe Dumnezeu în viața sa. 
   Este de remarcat faptul că cunoașterea lui Dumnezeu nu se face doar prin intelect, ci prin întreaga noastră făptură, trup însuflețit, care participă existențial prin prezența harului, încă din această viață, la viața lui Dumnezeu. În consecință, rugăciunea, postul, participarea la slujbe nu pot constitui scopuri în sine. Faptul că postesc, mă rog, fac fapte bune sunt (doar) mijloace prin care să dobândesc asemănarea tot mai deplină cu Dumnezeul Cel Sfânt prin excelență. Asemănarea cu Dumnezeu țintește desăvârșirea noastră ca oameni, adică sfințenia conform lui „fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru cel ceresc desăvârșit este” (Mt. 5, 48). Ținta este împreuna trăire cu Dumnezeu prin participarea harului în viața noastră. 
   Creștinismul este trăirea Tainei prezenței dumnezeiești în mijlocul lumii. Biserica este tocmai acest mediu sfințitor prin care oamenii pot să Îl cunoască pe Dumnezeu. Astfel că un creștin catehizat nu este doar un cunoscător al faptelor istorice și doctrinare care țin de creștinism, ci un om viu, care sondează lăuntric prin rugăciunea inimii către harul lui Dumnezeu și prin Care se ghidează în viață.
 
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe